Când ni s-a făcut cunoştinţă mi-a sărutat mâna şi m-a privit în ochi. Am povestit câteva clipe, am râs de o mândreţe de mail în lanţ care îi era atribuit (sper să nu înceapă să circule din nou, zilele acestea) şi aveam să aflu că ar vrea să asculte Valsul trist al lui Sibelius. Era melodia lui preferată, pe atunci.
Ultima oară l-am văzut la Conferinţele Teatrului Naţional. Vorbea, cu melancolie, despre barbari. Bea Cola:)
Mă întreb, acum, ca el: ce a lăsat în urmă? O biografie sau un destin?
Octavian Paler a murit. Ni se duc bunicii, încet, încet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!