2 mai 2007

kicsi mama!

Monili!
***
Bunica mea împlineşte, azi, 82 de ani. E tot mai mică şi mai tăcută şi e, parcă, singura mea legătură cu copilăria. La ea, doar, se întâmplau toate vacanţele, fără de teme şi alte acţiuni obligatorii.
***
Începe "Nunta veselă"! O rugasem să-mi spună când începe Unda veselă...ea, dacă nu ştie româna la perfecţiune de unde să fi priceput ce i-am aruncat, în fugă, când ieşisem din casă?
***
Câtă răbdare ai cu copiii când îmbătrâneşti şi de ce te plac prichindeii mai mult pentru asta? Spuneţi şi voi cum i-o fi fost, să îmbrace trei copii de 3 şi 4 ani care stăteau aproape aliniaţi...când termina cu verişoara mea ghiciţi ce făcea fratello, primul la rând? Era gata descălţat!
***
Ea, care duminica nu concepea să nu ne îmbrace frumos după care să ne scoată la poartă. Vizualizaţi trei copii spilcuiţi care se simt penibil pe o paturica intinsa pe iarba?
***
"Nu mai citesc chinezi! De unde să ştiu care e bărbat şi care e femeie?"Bunica mea nu mai citeşte. Citea enorm, pe Balzac îl recitea şi anii trecuţi: bunică, cum îl suporţi?. Îl chinuia pe bunicul, cu insomniile ei, dar ce bucurie i-a făcut el când i-a luat o veioză din aceea care se prinde cu o clemă de carte?
***
Când venea la noi, mama lua concediu de la bucătărie, iar dimineaţa putea pleca mai devreme la serviciu. Rămânea bunica să ne pregătească pentru şcoală şi să-mi împletească mie codiţele. Ce tare mă strângea, plus că mi le făcea cumva aşa, la spate, şi cu cărare pe o parte, ce supărare pe mine:( Cel mai frumos a fost însă când a venit să-l trezească pe fratello şi i-a zis: scoală, Cristi, jumate la şapte! (la maghiari, ca la nemţi şi englezi, 6.30 înseamnă o jumătate de oră până la şapte). Iar Cristi s-a îmbrăcat fulger, nici n-a mâncat şi a fugit mâncând pământul spre şcoală, unde în clasă era doar femeia de serviciu. Bietul de el crezuse că e 7 jumate, nu jumate la 7:)
***
Am avut o singură bunică, pe cealaltă nu am cunoscut-o, deşi poate ar fi trebuit, că lumea spune că a ea aduc.
***
Bunica mea a fost dintotdeauna o prinţesă. Răsfăţata familiei, ţinută la propriu în puf în primele luni de viaţă, pentru că s-a născut din sarcina gemelară şi era mai sensibilă (sireaca străbunica, bebeluşul numărul doi pierise la naştere...cum ar fi fost să aibă bunica un frate geamăn? ar fi arătat ca ea dar cu mustaţă?) Plimbată cu caleaşca de bunicul ei de câte ori mergea în vizite la groful, lăsată în faţa unei case cât avea bătrânul treabă, ea s-a aşezat pe nişte trepte şi a început să cânte, de plictiseală, iar trecătorii îi lăsau bani în şorţuleţul apretat şi dantelat...Dusă la lecţii de vioară, îmbrăcată mereu după ultima modă, total inconştientă la bombardamente când casa îi era în pericol şi lumea alerga îngrozită în pădure, ea s-a întors în casă să-şi ia fustele plisate.
Ea, cu cele 1001 de cosmeticale, care regretă că mama nu a avut niciodata, si nici nu va avea, pentru ca nu-i place, cum se cuvine, un pardesiu negru, care ne povestea despre mâncăruri nemaiauzite, căreia îi e ciudă că nu a învăţat-o pe mama să facă supa aia bună de găină (ceva ueber complex: se leagă pasărea, umplută cu cine ştie ce bunătăţi de o lingură de lemn fixată de marginea oalei şi se lasă să fiarbă o veşnicie, probabil, la foc mic).
Ea, în casa căreia clătitele erau galbene şi grase, nu dietetice, ca la mama, unde supa de fasole verde conţinea, ca la tot poporul lor, puţin zahăr, unde sărbătorile nu erau sărbători fără x feluri de prăjituri şi cozonacul ăla nu ştiu cum uscat cu nucă. 
Ea, care spunea alaltăieri, că măcar un chec să facă, că vine ziua ei şi cum să nu-i servească pe musafiri cu ceva?
***
Bunica mea e singură de cinci ani. V-am spus de bunicul şi cum se iubeau ei, că nu au stat unul fără altul, poate nici 10 zile legate?
***
Bunica mea are 82 de ani şi nu sunt lângă ea, să văd ce tort îi duce mama (ce credeaţi, că o lasă în checul ăla?)

3 comentarii:

  1. la multi ani lui kicsi mama, sa-ti traiasca si sa fie sanatoasa! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani bunicii tale, cred ca e asa cum mi-ar fi placut si mie sa am o bunica, desi mi le iubesc si eu pe amandoua mult mult de tot :)

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...