vă mai aduceţi aminte?

am dat click ca să aflu ceea ce ştiam şi v-am tot spus, că nu avem de ce să mai bem lapte, dacă vrem şi organism normal (cetiţi aici) şi am găsit poza de alături.

exact cât să-mi zornăie în cap căruciorul lăptăresei.

cum făcea de urca fiecare sticlă în dreptul fiecărei uşi (cei cu abonament, desigur? 

Şi de ce blocul nostru nu avea lădiţă, ca în alte scări, compartimentată şi cu numărul fiecărui apartament frumos pirogravat, unde uşiţa mare o putea deschide lăptarul şi fiecare uşiţă în parte abonaţii la lapte? 

Ah, şi ce frumos era să păstrezi capacele din staniol, după ce le netezeai vârtos cu unghia, într-o carte?

Când s-au adunat câteva zeci, mama le-a decupat frumos steluţe şi le-a cusut pe rochia mea pentru serbare (eram Regina anotimpurilor)

Şi tot în sticlele astea, cam un centimetru la suprafaţă, era frişcă! Atât îmi plăcea! Da, recunosc, o adunam cu degetul;) 
În rest, multe căni cu lapte s-au dus pe chiuvetă în jos, până ce mama a dat de o dâră de lapte lângă scurgere şi s-a amărât. 

Nu suportam decât cu miere şi nu prea cald şi adunam scârbită pojghiţa aia de deasupra care se făcea din cauză că era prea fierbinte.

Cu cacao, însă, oricând! Cu pâine de casă şi unt, ahhh, ce vremuri!