111111111111111

cam pe la ora asta să fi fost. făcusem bot şi n- am mers la şedinţă în seara aia, oricum primeam lista la ieşire. 

Messenger, cred, când, deodată, am auzit lumea

tropăind şi urlând: aduceţi o cameră! Eu, cu nasul în calculator. Ileana, să-mi spună că i-au răpit.

 Fii serioasă, poveşti din astea am mai scris, dar nu e cazul, pe bune!

o piatră pe inimă, pentru că apoi am ascultat caseta. 

ce o fi fost în sufletul lor, chiar dacă ştiau unde merg? două luni de mers cu alt tonus la serviciu. două luni de vorbit în toate limbile pământului, aproape. vă daţi seama că şi în Vietnam s-a scris de cei trei? 

şi apoi murise şi Papa. Am tradus live din engleză, povestea din piaţă. frumos, impresionant, numai o Biblie că nu-mi dusesem cu mine, în caz de rătăcire printre sensuri. şi stau şi vorbesc, şi mi-e sete. şi nu era nimeni să-mi aducă apă, că tot într-un beci eram şi noi, colegii, şi am înţeles că nici acum nu s-au mutat.

când ies mă întreabă Mike vorbeşti şi italiana? 
eu: care, ce, cine, cum? 
El: păi ai tradus! 
Eu: şi în chineză de se vorbea aş fi tradus
veşti despre trio?   
Nope.

v
enit devreme, plecat târziu, răscolit internet, haz de necaz, ne-au răpit, zice repetat robotic cu gura până la urechi, iartă-ne, Jană, dar nici noi n-am fost prea mult pe acasă, zilele alea. poveşti şi râsete, după ce citeam ziarele. stăteam cu ochii în toate ecranele alea şi ne dădeam coate. de ce scria 1111 şi nu !!! şi de ce scria nu ştiu cum? si, mai ales, de ce? apoi invazia beciului. colegii veniţi din alte televiziuni. şi apoi tricourile alea, şi mersul în stradă, şi eu nu şi nu, că dacă seara aveam treabă. şi șeful cel mare îngrozit de Românie şi de români


 când a trecut, ne-am bucurat. pentru ei că au venit acasă, pentru noi că reveneam la o viaţă normală. 

în imagine, istorie întoarsă cu susul în jos de ireali. nu se face. sunteţi hronicari, parcă? să spui că aniversăm eliberarea când abia i-au luat?