la Romarta in vitrina...

...erau întotdeauna lucruri pe care nu cred că a vrut să le cumpere cineva vreodată. Nici nu ştiu de când stăteau acolo. Culori imposibile. Cele mai frumoase cizme portocalii sau bleu acolo le vedeam. Aveau şi mănuşi galben limon cum nu văzusem pe mâna nimănui. Şi bluze din nylon pestriţe şi căciuli din blană de vulpe, uneori. Iar domnul Gheorghiţă, gestionarul, era persoană respectată în oraş. Aveai nevoie de el, dacă îţi trebuia ceva din unicul model Guban cu perforaţii, dacă se poate nu verde ci ceva mai purtabil, nu? Lucruri care nu ajungeau, de fapt, niciodată, pe rafturi. Apoi a venit în oraş Romarta Tineretului [foto]. Oameni buni, avea scări rulante ca la Bucureşti! Dar zău dacă mai reţin altceva de acolo decât secţiunea moto-velo-sport şi cea cu bibelouri.Parcă aveau şi artizanat. Da, pun pariu, că era unul şi acolo!

Când Romarta şi-a pierdut din importanţă, după marea împuşcare, Domnul Gheorghiţă şi-a pierdut, şi el, încet, încet din aer(e).A avut, mai întâi, o consignaţie, pe strada Bolyai, apoi cine mai ştie ce s-a ales de el...Poate praful care zace şi acum pe firmele Romarta rămase pe zidurile din ţară.

Mi-au venit în cap toate acestea când A., prezentatoare de ştiri la un post unde media de audienţă de 2% ar fi mai mare ruşinea, ne povestea, râzând, că o oprise cineva pe stradă şi tot insista că o cunoaşte de undeva. A., stingheră, nu nega, dar nici n-avea de gând să-i spună: Da, domnule, de acolo mă ştiţi! Ca să vadă, câteva momente mai târziu, o mare uşurare pe chipul interlocutorului:

Mi-am amintit! Sunteţi vânzătoare la Romarta!