povestile monicai

In care se dovedeşte că nu e rău să fii român

2012-01-28T21:06:00.001+02:00

Ora prânzului şi nicio senzaţie de foame. E o zi de joi a unui ianuarie roman în care soarele ronţaie din pielea celor care, bucurându-se să-l vadă, se despoaie mult prea încrezători. Spaima le grăbeşte, apoi, retragerea către unghere încălzite: oalele aburinde din bucătăria fără uşă a bufetului unde ne potolim foamea la asemenea ore sunt mai prietenoase.

La tejghea, zâmbitoare ca întotdeauna, prietenă a doamnelor care îi fac mici atenţii dacă tot a fost Befana, Ea. Încă n-are un nume pentru mine. Un puternic accent pe care eu nu l-am prins pentru că am învăţat italiana într-o frumoasă grădină mexicană. Şi, hazliu, o combinaţie de dialect roman cu ceea ce nu pot deosebi. Accent ardelenesc nu e, iar ochii ei frumoşi îmi aduc mai degrabă a apa Siretului.

Stomacul nu-mi cere nimic, nici ochii. Un tur rapid şi:

-Sandvişul acesta e cu peşte?"

-Nu, e rac. Dar am auzit că sunteţi însărcinată şi vă dau altceva.

- Eu?!

-Vă dau altceva! Rar şi tare, în româneşte la malul Tibrului.

Nu insist. Vinovată că eram cât pe ce să mă dedau la vietăţi care îndeplinesc şi funcţii de locomoţie (nu sunt nici la regim nici într-o stare interesantă, cum îi spun şi italienii şi hispanofonii sarcinii) îi mărturisesc că nu mănânc proteine animale. Îmi scoate o tartină cu legume la grătar, o încălzeşte, scot o bancnotă de 20 şi, după căutări răbdătoare în sertarul de unde mi-ar putea ieşi restul, îmi spune să-i dau altădată.

I-am trimis banii după câteva ore. Şi mulţumiri.

La piata de vechituri

2012-01-28T13:03:00.001+02:00

Ce am mai citit

2012-01-26T10:15:00.002+02:00

Hai salut, scriu pe fuga: pentru ca s- a accentuat ca e 26 ianuarie zi aniversara, va sugerez o lectura: Marea surpriza din Oameni a lui Mihai Mateiu. Intregul volum, de altfel.
Gasiti voi pe google amanunte. Si in Dilema Veche. Si pe pagina autorului.

in care la noi s-a incalzit vremea, nu alta

2012-01-23T11:56:00.000+02:00

Da, cu ceriul acoperit şi cu 10 grade la prânz, cât să regrete cucoanele care au dat iama în reduceri şi şi-au luat pufoaică pentru frigul de ne-a torturat nopţile trecute (unde e încălzirea centrală din România, unde e caloriferul din clasa mea lângă care mi-am ales strategic locul când ne-au dat drumul în sală, la începutul clasei a noua?)

Ce să vă povestesc? Că am fost la film? Şi acum unde mergem? al lui Nadine Labaki.

S-ar putea ca voi să-l fi văzut deja, dar oricum, recomand din toată inimioara mea plânsă sâmbătă seara la cinema Regele.

Şi acum îmi caut Caramel.

Filme şi filmuleţe

2012-01-17T18:45:00.002+02:00

Cum nu are rost să povestim despre revoluţii şi tragedii (nu suntem cu toţii la curent cu tot ce se petrece ori la voi ori la noi) să vă spun cu ce filme mi-am mai gâdilat retina.

În primul rând, nu ştiu dacă sunteţi la curent cu My French Film Festival. Vă faceţi un cont, e gratis. Vedeţi, eventual comentaţi, poate chiar votaţi. Eu cred că aşa arată viitorul în privinţa festivalurilor de film.

Apoi, pentru că tot a fost La Befana, un desen animat extraordinar de plăcut, Săgeata albastră. E în italiană, se bazează pe romanul lui Gianni Rodari (ale cărui cărţi nu lipseau din pachetele oferite premianţilor şcolari), iar coloana sonoră e semnată de Paolo Conte. Să mai spun că vocea unuia dintre personaje îi aparţine lui Dario Fo.

În ultimul rând, duminică seara am fost la cinema şi am văzut L'Industriale. Povestea patronului unei fabrici din nordul Italiei care se confruntă cu probleme financiare. Şi apoi personale. În film se pronunţă de trei-patru ori cuvîntul "rumeno", niciodată cu sentimente pozitive în spatele cuvântului. O ecranizare plină de clişee (nu doar cel cu românul, care este un garajist îndrăgostit de soţia industriaşului care îi oferă o geacă roşie în schimbul scăunelului făcut de el în timpul liber din sârma unui dop de prosecco) la care am mers ca să văd în ce ţară trăiesc şi pentru că mă feresc de comediile grobiene (nu prea sunt filme la cinema, noroc cu festivalul online despre care vă povesteam înainte.)

La Befana

2012-01-06T20:34:00.001+02:00

Nu ştiu cât e de cunoscută „La Befana” în România, aşa că-mi permit să vă povestesc ca şi cum aţi fi la nivelul meu de acum 10 ani: zero, nulla, nimic barat.

Se sărbătoreşte pe 6 ianuarie şi e oarecum de înţeles de ce: la 12 zile de la Crăciun, luna e în creştere. De aici şi numele „Epifania” (grecescul epi-fanea) care ar fi manifestarea luminii lunii. (Spre diferenţă de Crăciun, care e legat de Soare.)

Întruchiparea momentului e o bătrână care aduce daruri, căci e simbolul naturii pe moarte. Fructe uscate, mere, portocale, mandarine şi nuci. Sau cărbune şi cenuşă, în ciorăpeii pentru copiii care n-au prea fost cuminţi.

Azi, puştiul din mine a găsit un ciorap la picioarele patului. Era plin de dulciuri dar printre ele se afla şi un cărbune mic, zău dacă pricep de ce.

Noroc că e dulce.

Generalul Pisicã si venerabilul domn Hamza

2012-01-03T23:36:00.001+02:00

Absenteism prelungit la urne... Eeee, bloguri

2012-01-03T15:24:00.002+02:00

Dragii mei, nu gasesc modem pentru abonamentul mega giga de internet, asa ca tot de pe butonase va scriu( n- am gasit optiunea publicati comentariile in asteptare, va multumesc pentru urari si revin cat de repede pot

Daca e adevarat ca ce ai facut pe 1 ianuarie faci tot anul e grav: voi trece la munca fizica. Urat, dar productiv.

Mai avem 50 de cutii de desfacut. Lucrurile din Mexic. Am gasit o micuta armata de zapatisti din fetru negru. Era si Juanita cu ei. Sau poate o cheama Adelita, ca pe vajnicele revolutionare mexicane. Un aranjament pasnic, din transeele casei mele. Revin.

Ah, un blog exceptional, sugerat de A. Raluca Feher il scrie. feher.wordpress.com

Si An Nou fericit!

2011-12-30T22:45:00.001+02:00

Va doresc un 2012 mai putin incarcat de energii negative si puterea sa le replicati pe masura celor care vor perora cu sfarsitul lumii, maya etc. Sanatate multa, rabdare si optimism!

Craciun fericit!

2011-12-24T08:40:00.003+02:00

prizele elveţiene

2011-12-20T07:58:00.002+02:00

Un ardelean, un ştecăr şi o dilemă: unde înfig încărcătorul?

C (9, 2), cu nişte excepţii. O nebunie!

M-am distrat teribil.

Chiapas- raiul pe Pământ (4)

2011-12-19T08:35:00.003+02:00

Frescă în complexul arheologic de la Bonampak. Picturile s-au conservat relativ bine, piramidele de aici au fost descoperite abia cu putin timp in urma. Erau, practic, înghiţite de junglă. Picturile au fost restaurate de o echipă din care făcea parte şi Diego Rivera.

Chiapasul e leagănul civilizaţiei Maya.Oamenii cu matematica, astronomia, medicina tradiţională, jaguarii, şarpele cu pene, jocul de pelotă, sacrificile către zei, cu pox şi tortilla, cu profilul alungit, cu tenul smead, cu aversiune faţă de tot ce e străin şi ce tulbură Universul. Şi cu greşit interpretatul sfârşit al lumii. Porumbul şi viaţa măsurată în funcţie de culturi. Ochii pe soare şi pe lună. Paşi măsuraţi. Numere magice. Piramidele. Piatră cărată în spate de oameni jumătate cât noi. Profilul maya conturat în timp de greutăţile prinse cu chingi de frunte. Plăcuţe folosite, de cei care nu lucrau, pentru a obţine acelaşi profil. Şi atunci cum să-mi explic fizionomia tinerilor văzuţi în Chiapas cu acea frunte teşită şi nasul acvilin cu vârf dispărând în buze?

Mama si copilul

2011-12-17T16:02:00.001+02:00

Chiapas- raiul pe Pământ (3)

2011-12-14T07:58:00.004+02:00

...şi am mânat peste noapte la San Cristóbal de las Casas.

Oraşul a fost, până acum peste 100 de ani, capitala statului Chiapas, astăzi e doar capitala culturală. Şi cel mai magic dintre orăşelele magice, dacă e să îl citez pe preşedintele mexican (mai multe localităţi din Mexic se numesc magice pentru potenţialul lor turistic.Stimulente pentru localnici ca să atragă şi mai mulţi turişti. Ca să-şi păstreze titulatura, trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Au fost cazuri când, din cauza construcţiilor abuzive, "magia" a fost retrasă şi implicit subvenţiile autorităţilor centrale)

Fondat la 1528, a devenit încet-încet un oraş impunător peste toată Căpitănia Guatemalei (statul Chiapas actual şi Guatemala).

E locul unde doamnele pretindeau că leşină la slujbe ca să poată bea din păhărelul adus de urgenţă de doncelele (slujitoarele) care aşteptau afară semnalul. În pahar se afla ciocolata (băutură din amidon de porumb, cacao şi scorţişoară) care ajunsese să fie interzisă în biserici de către preoţii supăraţi de atâta dezordine în Casa Domnului.

E oraşul unde, în anii '60 ai secolului trecut, un episcop a dorit să contracareze trecerea la culturile neoprotestante a credincioşilor din rândul comunităţilor indigene şi a inventat Teologia eliberatoare. Şi apoi Congresul Indian (alcătuit din reprezentanţi ai indigenilor, marişti şi Sindicatul oamenilor maoişti). Toate acestea aveau să se grupeze apoi în EZLN (Armata de eliberare naţională zapatistă) care- în 1994, când s-a semnat Acordul NAFTA- a ocupat oraşul şi şase comunităţi indigene. S-a ocupat atunci o unitate militară, s-au furat arme, au fost eliberaţi prizonieri din închisori. Armata era condusă de aşa-numitul Subcomandant Marcos, adică Rafael Sebastian Guillen Vicente care şi-a luat supra-numele de la aceste comunităţi "eliberate" în 1994 ( Las Margaritas, Altamirano, Rancho Nuevo, Comitán, Ocosingo, Oxchuc şi San Cristóbal de las Casas). Fiu de emigranţi spanioli, absolvent de filozofie, autor de studii şi povestiri a publicat peste 20 de volume până în 2011 când se presupune că ar fi murit. Cea mai faimoasă lucrare a sa este una pentru copii: "Istoria culorilor". Bazată pe mitul maya al creaţiei, e plină de învăţăminte despre toleranţă şi respectul faţă de diversitate. Aici o declaraţie despre al patrulea război mondial.

Şi obişnuitul album foto.

San Cristobal de las Casas

Cu barca prin canion

2011-12-13T17:53:00.000+02:00

Filmuleţul avea şi un comentariu. Păcat că nu am luat în calcul motorul bărcii şi vântul.

Dar, pe de altă parte, ce rost au cuvintele ?

Gâlceava autorităţilor romane cu lacătele de pe Ponte Milvio

2011-12-13T16:39:00.001+02:00

Vă povesteam aici istoria lacătelor de pe lanţurile podului Milvio, din Roma. Au trecut anii, obiceiul a devenit internaţional şi în orice oraş mai răsărit din Europa porumbeii îşi scriu numele pe un lacăt, îl leagă de vreun obiectiv devenit magnet pentru aşa ceva, se sărută cu foc şi aruncă apoi cheiţa. Aşa să le rămâie dragostea!

După ce tinerilor din Roma nu le-a mai fost de ajuns podul Milvio, au început să-şi exhibe iubirea şi prin alte locuri. Spaţiu este berechet în oraşul acesta, nu spun nu, probleme cu monumentele neîntreţinute există (cine să aibă bani pentru toate astea?) doar că primarul municipiului XX, unde se află podul Milvio, a terminat cu ordinea şi disciplina prin sector şi i-au rămas lacătele şi aspectul lor deloc frumos. Ar fi de amintit că podul Milvio e pietonal, face legătura între două zone relativ liniştite şi sâmbăta seara e plin de tineri care îşi iau ceva de la barurile din zonă şi stau la poveşti până li se face somn.

Aici intervine Primarul Romei: halt! "Respect decizia municipiului XX dar să mai aşteptăm puţintel! Aş dori să-l ascult înainte pe Federico Moccia (autorul romanului de la care a pornit totul) să vedem dacă găsim o altă soluţie, aceasta este deja o tradiţie şi nu doar pentru îndrăgostiţi!" spune Gianni Alemano.

Într-un interviu acordat ziarului La Repubblica, Federico Moccia îşi arată nemulţumirea faţă de decizia ca lacătele să fie înlăturate. Spune că e de acord cu îndepărtarea acelora care au fost prinse pe statui şi monumente, dar cele de pe lanţurile podului ar putea foarte bine să rămână. Moccia face apoi referire la barăcile din taberele de romi de pe malul Tibrului şi spune că acelea ar trebui să fie prioritatea autorităţilor nu nişte biete lacăte.

Motivaţia autorităţilor municipiului XX e de bun-simţ: lacătele nu sunt deloc uşoare (de ce nu s-or inventa unele din plastic personalizabile, gata de agăţat pe Podul Milvio! Lipseşte iniţiativa!), stâlpii se îndoaie de la atâta greutate, iar pe pod e plin de tarabe cu lacăte şi carioci pentru amorezii doritori să-şi declare în acest fel iubirea.

La Bucureşti şi în alte oraşe a ajuns moda aceasta cu lacătele? Mulţi cititori ajung pe acest blog căutând povestea lor, chiar sunt curioasă!

Chiapas- raiul pe Pământ (2)

2011-12-13T08:01:00.013+02:00

Canionul Sumidero

Statul Chiapas are două oraşe importante: unul din punct de vedere administrativ, Tuxtla Gutierrez, celălaltul cultural şi istoric: San Cristobal de las Casas.

Avionul ne lasă în Tuxtla Gutierez. Prietenii noştri mexicani ne-au spus că Chiapasul trebuie văzut cu un ghid şi am înţeles de ce: comunităţile indigene şi autorităţile nu au o relaţie tocmai roz. E drept că au trecut timpurile grele în care Subcomandantul Marcos şi Armata de Eliberare Zapatistă se manifestau făţiş, dar lucrurile nu s-au îmbunătăţit chiar 100%. Am simţit, de altfel, pe pielea noastră, undeva în jungla chiapanecă, ostilitatea indigenilor dar, mulţumită ghidului, am pierdut doar o oră din viaţă şi n-am rămas prizonieri în cuşti de lemn pradă ţânţarilor (indigenii practică justiţia paralelă care, dacă mă întrebaţi pe mine care am studiat drept şi l-am aprofundat chiar în Mexic, e mai eficientă)

În aeroport ne aşteptăm companionii şi ne aflăm itinerariul zilei: Canionul Sumidero, masa în Chiapa de Corzo(care a fost un prânz five o’clock în ton cu dezordinea în programul de masă al mexicanilor) şi apoi drum drept către San Cristobal de las Casas.

Canionul Sumidero, săpat în munţi de fluviul Grijalva (unul dintre cele două mari cursuri de apă care străbat Mexicul, ambele aflate în sudul ţării şi amândouă asigurând necesarul de apă al ţării), are porţiuni în care depăşeşte o mie de metri adâncime. E mult mai mare decât Canionul Colorado şi pe nedrept mai puţin cunoscut.

Istorie tăiată în piatră. Pentru sute de ani, pereţii canionului i-au adăpostit pe indigenii care le ţineau piept colonialiştilor care au renunţat, până la urmă, să mai lupte. Acum au mai rămas doar crocodilii şi maimuţele-păianjen. O grotă dedicată Fecioarei de Guadalupe unde la fiecare 12 decembrie pelerinii vin cu flori. Un pom de Crăciun. Un căluţ de mare. Şi apoi locul magic, unde trei pereţi ai canionului se întâlnesc pe linia orizontului. Emblema statului Chiapas se inspiră tocmai din această imagine.

Băiatul care conduce barca în care ne aflăm ne aduce până lângă Hidrocentrală şi apoi facem drum întors. 40 de kilometri într-o minune a naturii şi un noroc pe măsura bucuriei noastre: soarele a stat tot timpul ascuns între nori. Aprilie în Chiapas e de foc.

Şi un album foto. Click pe fotografie să ajungeţi la restul imaginilor.

Canionul Sumidero

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [15]

2011-12-12T16:05:00.000+02:00

O tot ducem în bârfe şi defăimări, ne temem de calomnii şi-i hulim pe cei care clevetesc împotrivă-ne. Şi-am uitat că există a ponegri.

Sărbătoarea Sfintei Fecioare de Guadalupe- 12 decembrie

2011-12-12T07:55:00.006+02:00

La 12 decembrie, mexicanii o sărbătoresc pe Sfânta Fecioară de Guadalupe. Orice călătorie în Ciudad de Mexico ar trebui să cuprindă un popas la Bazilica Fecioarei. Dacă nu în pelerinaj, măcar pentru a vedea un simbol naţional. Zeci de mii de pelerini în fiecare ani înconjoară în genunchi Catedrala şi mulţi dintre mexicani spun că sacrificiul trebuie făcut măcar o dată în viaţă.

Care e povestea ei?

La zece ani după înfrângerea triburilor Mexica, când colonialiştii spanioli stabiliţi pe aceste meleaguri îşi duceau la îndeplinire o clară misiune (care cuprindea şi creştinarea localnicilor) o sfântă cu ten măsliniu şi trăsături similare proaspăt colonizaţilor i se arată, într-o dimineaţă de sâmbătă, tânărului Juan Diego, care mergea spre Parohia din Santiago de Tlatelolco.

O muzică celestială şi un mesaj: „Sunt veşnic perfecta Fecioara Maria, Mamă a adevăratului Dumnezeu pentru care se trăieşte. Mult îmi doresc să-mi ridicaţi o sfântă casă acolo unde vă voi arăta eu. Le voi da oamenilor toată dragoste amea, pentru că eu sunt Mama voastră plină de milostenie, a ta şi a tuturor oamenilor care vă aflaţi pe aceste pământuri şi a tuturor celorlalţi, pentru că aici vă voi asculta plânsetele şi triste

Ea, ca să vă vindec durerile şi nenorocirile. Mergi la Palatul Episcopului şi spune-i cât de mult doresc să mi se ridice aici un Templu”.

Povestea continuă, episcopul nu e foarte convins, sătenii şi Fecioara îl lămuresc, până la urmă. Fecioara se va numi, în nahuatl, Tecuauhtlapcupeuh ("cea care vine din regiunea luminii, ca acvila de foc"), dar cei care nu vorbeau limba locală i-au spus, pur şi simplu Fecioara de Guadalupe, după numele satului din Spania unde se afla un alt Sanctuar închinat Fecioarei Maria.

Bazilica de Guadalupe

Vă recomand să vă uitaţi astăzi la misa transmisă pe pagina de internet a Bazilicii, ca să vă faceţi o idee despre numărul de pelerini care vin aici la fiecare 12 decembrie.

Cântecul de mai jos e dedicat Guadalupanei iar versurile îi spun, simplu, povestea.

Basílica de Santa María de Guadalupe se află în nordul Ciudad de México. Adresa este Plaza de las Américas núm. 1, Col. Villa de Guadalupe, Delegación Gustavo A. Madero, C.P. 07050, México, D.F.

Tel. (0155) 55 77 60 22

Se poate ajunge cu taxiul (amintiţi-vă că cele mai sigure taxiuri în Mexic sunt cele luate din aşa-numitele sitios- staţiile de taxi, sau Radiotaxi) sau cu metroul (noi aşa am făcut). Staţia cea mai apropiată este La Villa-Basílica, pe linia 6. În cazul în care ajungeţi cu maşina, puteţi conta pe una dintre cele două parcări subterane.

Chiapas- raiul pe Pământ (1)

2011-12-11T22:23:00.000+02:00


Monument inchinat indigenilor din Chiapas

Se apropie Crăciunul şi e timpul să mă ţin de cuvânt: o poveste despre o călătorie pe care o pun pe locul întâi al întâmplărilor fericite din viaţa mea- Chiapas.

Aflat în sudul Mexicului, statul e vizitat mai degrabă de către europenii în căutare de cunoaştere, pe când americanii şi canadienii caută căldură şi odihnă (la cât de scurte le sunt concediile nu e de mirare că vor să se odihnească, pe de altă parte) şi le găsesc de cele mai multe ori la malul Oceanului (Pacific sau Atlantic, Mexicul le are pe ambele). Concluzia e a mea personală şi e întărită de cei patru ghizi cu care am avut de a face pe parcursul călătoriei.

Noi l-am văzut în cinci zile pline dar, dacă rămâneam două săptămâni acolo, am fi avut ce face, fără să ne plictisim o clipă.

Chiapas e un loc binecuvântat de natură şi pedepsit, parcă, de Cel de Sus: pădurile tropicale, plantaţiile de cafea de la înălţime, fauna şi flora luxuriantă, comunităţile de indigeni care de când se ştiu luptă: contra colonialiştilor spanioli, contra alipirii la Mexic, contra autorităţilor locale şi centrale.

Alimentate (cât se mai întâmplă acest lucru) de ONG-urile europene, comunităţile nu vor alege niciodată stimulentele oferite de administraţie în schimbul acceptării de a intra în programele de educaţie, sănătate şi muncă.

Indigenii subcomandantului Marcos îşi vor terenurile, apa, râurile, resursele, tămăduitorii şi plantele lor. Îşi vor înapoi natura şi timpul lor. Da, timpul care pare să se fi oprit în loc acum sute de ani când mayaşii ridicau piramide şi aşteptau încheierea ciclului solar deloc speriaţi de sfârşitul lumii.

Chiapas e raiul pe Pâmânt.

O frumoasa intalnire[9]

2011-12-10T19:41:00.002+02:00

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [14]

2011-12-01T08:22:00.001+02:00

În timp ce mă uitam insistent la un tablou al lui Ernst Ludwig Kirschner, mi-am dat seama că turiştii, călătorii şi oamenii, pur şi simplu, le-au luat locul drumeţilor.
Prin urmare, drumeţ.

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [13]

2011-11-28T11:37:00.000+02:00

Trecând pe lângă atelierul pantofarului care nu dă chitanţă, mi-am dat seama că nu are cum să tot plătească taxe, din moment ce are program de lăuză.

Aşadar, lăuză.

Vitrina Audrey

2011-11-23T19:19:00.002+02:00

Vă povesteam aici despre versiunea digitală a filmului Breakfast at Tiffany's şi despre expoziţia de la muzeul Ara Pacis. Italia o iubeşte pe Audrey Hepburn şi apreciază şi acum faptul că, deşi anii 70 nu erau deloc frumoşi în peninsulă*, actriţa a locuit în Roma ani buni. În imagine, o vitrină de librărie. Omagiu la 50 de ani de la premiera unui film emblemă. Câte cărţi s-or fi scris despre Audrey Hepburn?
____________________
*Erau anii în care atacurile teroriste şi răpirile de persoane nu erau o raritate. O să vă povestesc mai multe despre asta, în timp.

Audrey Hepburn la Roma

2011-11-22T22:11:00.002+02:00

Complexul muzeal Ara Pacis din Roma găzduieşte zilele acestea o expoziţie dedicată actriţei Audrey Hepburn. Ocazia- 50 de ani de la lansarea filmului Breakfast at Tiffany’s (proiectat în versiune digitală la Festivalul de Film de la Roma, încheiat zilele trecute).

Fotografiile, imaginile şi articole personale aparţinând cândva actriţei dar mai ales Vespa din Vacanţă la Roma pot fi văzute până la 4 decembrie.

Expoziţia are ca scop strângerea de fonduri pentru o campanie UNICEF împotriva mortalităţii infantile. Vă amintiţi, poate, că în ultimii ani din viaţă Audrey Hepburn a fost ambasadoare UNICEF (într-una dintre vitrine era expus, de altfel, un laissez passer folosit în anii 80 în misiunile din Africa, Asia şi America Latină).

Imaginile, imortalizate pe străzile Romei, au fost captate în cei 25 de ani în care actriţa a locuit în capitala italiană. Prima oară ca protagonistă a legendarelor Vacanţă la Roma, Război şi pace şi Povestea unei călugăriţe, apoi după ce şi-a abandonat cariera cinematografică pentru a fi alături de al doilea soţ al său, psihiatrul Andrea Dotti, şi cei doi fii. O putem vedea făcând cumpărăturile, pe stadion, la restaurant, la premiera filmelor sale, cu cartonul de prăjituri duminical (un obicei, în Italia), cu căţeluşul, la aeroport, la gara Termini, cu prietenele la plimbare

Cum numele actriţei e strâns legat de modă (Ce ar fi fost Givenchy fără Audrey?), în muzeu au fost expuse câteva articole-emblemă din garderoba ei: pardesie, rochii Valentino şi Givenchy, pantofi Rene Mancini, un termos Louis Vuitton, ochelarii de soare, trusa de machiaj şi alte obiecte rămase în patrimoniul familiei (multe altele au fost vândute, anii trecuţi, pentru opere de caritate).

Expoziţia a fost curată de fiul cel mic al lui Audrey Hepburn, Luca Dotti, împreună cu Ludovica Damiani, Sciascia Gambaccini şi Guido Torlonia (vă mai amintiţi când am fost eu la VillaTorlonia?), cu Sava Bisazza Terracini.

Fotografiile (multe dintre ele nepublicate până acum) fac parte din arhivele Reporters Associati, Photomasi, Istituto Luce, Kobal şi Arhivele UNICEF.

Program: Marţi- Duminică 9.00-19.00

Intrare: 10 euro

Ara Pacis

Muzee la Roma

Aici un interviu cu Luca Dotti, fiul actriţei. Pe fundal, faimoasa Vespa din Vacanţă la Roma.

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [12]

2011-11-18T15:50:00.000+02:00

Chibzuit şi nechibzuit.

Voi ce credeti?

2011-11-16T17:42:00.001+02:00

Salutări de la Roma!

2011-11-15T11:08:00.000+02:00

Căci acolo duc drumurile mele, acum. Ştiu ar fi fost bine să fi trăit acum două mii de ani, să fiu în trend.

Dar în acest moment viaţa e generoasă cu soare, portocale în copaci, mici bucurii pentru stomac şi mă opresc la lucrurile pozitive.

Am lăsat în Mexic o parte din inima-mi. Ţara aceasta la început ţi se opune cu o ostilitate pisicească pentru ca apoi să ţi se insinueze în cele mai tainice unghere ale aparatului cardio-vascular. Aşa e Mexicul şi n-o spun eu pentru prima oară. Dovadă: cîntecul şi jocul.

Sunt tristă că am plecat, bucuroasă că m-am apropiat iar de Europa.

Ne-am despărţit în Piaţă Garibaldi: fieful mariachilor din Ciudad de Mexico. Un loc pe care toate ghidurile turistice ţi-l recomandă fără să-ţi adauge un lucru important: în Piaţa Garibaldi e frumos când cântecele îţi sunt cunoscute, când ştii ce să le ceri să-ţi cânte mariachilor veniţi la masa ta şi când Cielito Lindo e ultimul pe listă sau nu e deloc.

Dansul continuă.La fel şi poveştile. Din Mexic şi din alte colţuri ale lumii.

Mariachi Vargas y Arturo Vargas- El Viajero

Alba ca zapada si cei doi pitici

2011-11-09T18:15:00.001+02:00

Alba ca zapada si cei sapte giganti

2011-11-05T12:02:00.002+02:00

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [11]

2011-11-03T09:38:00.000+02:00

Acătării

Pentru că o tot ţinem în "special", "deosebit" şi altele.

un sfant mai vechi

2011-11-02T21:30:00.002+02:00

Cum am aflat de Sfântul Iuda Tadeul

2011-10-30T08:08:00.004+02:00

V-am povestit aici despre modul în care e sărbătorit Sfântul Iuda Tadeul în Mexic.
Nu ştiam nimic despre el până în iarna lui 2010 când, după ce mă pierdusem cu maşina în Ciudad de Mexico am ajuns în Cuajimalpa, un cartier sărac (un sat alipit metropolei cu zeci de ani în urmă) lipit de Santa Fe, un cartier de birouri în care se află şi cel mai mare centru comercial din America Latină.
Şi, cum rătăceam pe străzi certându-mă cu Silvia, vocea navigatorului GPS, îmi iese în cale un tânăr cu o statuie imensă pe cap. Era mare cât el, practic! Junele mergea încet şi dădea repejor din buze. Am reţinut statuia: un "sfânt" cu togă verde, cu o mulţime de rozarii agăţate de gât. Silvia îmi spunea să o iau la dreapta, la dreapta nu era decât o fundătură, eu o luam înainte, apoi mi se cerea să mă întorc, eu continuam înainte. Cine ştie cum se vedea de sus traiectoria mea, cert e că aveam inima cât un purice. Era 11 dimineaţa şi pe străzi nu trecea nicio maşină (nu că în cei trei ani petrecuţi în Mexic aş fi coborât vreodată geamul să cer indicaţii). Am făcut probabil nişte opturi căutând pe linia orizontului nişte zgârie-nori. Unde e blocul înalt o fi şi drumul mai larg şi cu indicatoare. O gândire sănătoasă într-o metropolă, aş spune.
Până să ajung la liman tânărul cu statuia pe cap mi-a mai trecut prin faţa ochilor de două ori. Cel puţin o jumătate de oră cu greutatea pe cap înseamnă păcate multe, mi-am zis. Ajunsă acasă mi-am sunat o prietenă. Mi-a recomandat o carte. Am citit-o şi m-am lămurit: când eşti deznădăjduit şi rugăciunile tale nu au niciun rezultat, poţi face apel la sfinţi noi. Poate, poate.

Sărbătoarea Sfântului Iuda Tadeul în Mexic

2011-10-28T20:06:00.012+03:00

Biserica San Hipolito, în centrul capitalei mexicane, nu departe de Alameda, parcul central.

În fiecare 28 ale lunii şi mai ales la sfârşitul lui octombrie, de la staţia de metrou aflată la 200 de metri şi până în uşa bisericii, din zori şi până noaptea târziu, zeci de mii de oameni aşteaptă să intre. E ziua Sfântului Iuda Tadeul, ocrotitorul celor deznădăjduiţi şi disperaţi.

În metrou, pe măsură ce ne apropiem de centru
, numărul celor care se îndreaptă spre biserică e în creştere. Îi distingi în mulţime după hainele verzi, statuile pe care le duc în mână ori tatuaje. Cel mai impresionant, pe obrazul unei tinere care nu avea mai mult de 15 ani.

Ajungem. Cum ieşim din metrou nişte voluntari ne spun pe unde să o luăm.

La stânga, o cărare pentru cei care vor să se apropie de biserică. La dreapta, tarabe cu suveniruri. Sfinţi de toate mărimile, tricouri, brăţări, tablouri şi mâncare. Mulţime. Fără isterie. 16 slujbe pe tot parcursul zilei. Odată intraţi, îngenunchează şi se apropie de sfânt. Se roagă. Speră. Focuri de artificii.

La megafoanele aflate în curtea bisericii se aud rugăciunile părintelui. Cunoscătorii ştiu- fără să distingă, poate, cuvintele- ce să facă. Din când în când, ridică braţele, ca la o chemare. Mâini întinse către cer, statuete de sfinţi deasupra mulţimii. Părintele îi binecuvântează.

Familia cu care am intrat în vorbă (în fotografie, mai jos) vine în Ciudad de Mexico pe fiecare 28 ale lunii, dintr-o localitate aflată la 30 de km. De gâtul statuii reprezentându-l pe sfânt (cu cât mai mare cu atât mai dătătoare de speranţă) atârnă un noian de şnururi,brăţări şi rozarii. Unul pentru fiecare vizită plus cele primite de la alţi pelerini, la ieşirea din biserică. În instructajul primit înainte să ies din casă mi s-a spus: “nu refuza niciun dar”, oamenii sunt convinşi că pomenile îi ajută să li se îndeplinească dorinţele. Am ascultat şi m-am întors acasă cu trei şnururi, două iconiţe, nişte flori din hârtie, trei acadele şi o insignă. Dacă aveam statueta mea, era gata împodobită!

Printre adoratorii Sfântului Iuda Tadeul- autorităţile mexicane o ştiu- sunt şi rău-făcătorii.
Cu doi ani în urmă, arhidioceza Mexicului a dat un comunicat prin care încerca să clarifice “competenţele” sfântului. Nu, Sfântul Iuda Tadeul nu este patronul infractorilor şi al traficanţilor de droguri. Cu toate acestea, în fiecare an, agenţi ai poliţiei federale vin aici, sub acoperire. Aruncă o privire, atât. Nu s-au înregistrat niciodată arestări la biserică. De altfel, în jurul nostru miroase a marijuana şi clei pe care mulţi îl aspiră din pungi. Sunt tineri care promit să renunţe la dependenţă şi-şi lasă la San Hipolito drogurile pe care le au asupra lor. Nimeni nu ştie dacă reuşesc. Citesc un interviu cu părintele paroh şi aflu că e decis să-i ajute.

Sfântul Iuda Tadeul, ca şi Sfântul Charbel ori Sfânta Moarte, face parte dintre noii sfinţi adoraţi în America latină. Dacă ultimii doi chiar sunt o invenţie recentă, Sfântul Iuda Tadeul e, totuşi, unul dintre cei 12 Apostoli.

Voi credeţi în noii sfinţi?

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [10]

2011-10-25T20:47:00.001+03:00

A zădărî , da.

Toată supărarea că ieşi ciupit dintr-o simplă incursiune pe un site de socializare a trecut când mi-am dat seama că da, persoana mă zădărîse. Câţi mai folosim cuvântul, câţi? Şi câţi îl conjugă cum trebuie?

90

2011-10-25T10:06:00.001+03:00

O monedă găurită care ţinea încuietoarea unei porţi, la ţară.

O altă monedă cu acelaşi profil prin care Anda trecuse un şnur de piele. Medalion.

O melodie cântată de Katica neni, venită să-mi vadă pianul cel nou, cu versurile mai mult şoptite.

Poveşti, răutăţi, neînţelegeri. Un destin.

Şi noi să povestim.

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [9]

2011-10-22T07:05:00.002+03:00

tustrei

Mexicul meu [10]

2011-10-19T14:32:00.001+03:00

Curtea Bazilicii Sfintei Fecioare de Guadalupe, Ciudad de Mexico

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [8]

2011-10-19T06:54:00.000+03:00

Altminteri

Mexicul meu [9]

2011-10-18T07:42:00.000+03:00

Malinalco- o piramidă dintr-o bucată

2011-10-17T07:25:00.002+03:00

Una dintre cele patru piramide magice monolitice din lume şi singura din Mexic, misterioasa construcţie se află în Malinalco, la o oră şi jumătate de Ciudad de Mexico.

Templul, căci istoricii asta spun că i-a fost menirea, se află sus pe munte, dominând valea în care locuiau cei care l-au făurit.

Aztecii, mai exact, la porunca regelui Axayácatl, la 1501, imediat după ce locurile au fost cucerite.

Ridicată după 45 ani de muncă deloc uşoară, piramida are 13 trepte (ca multe piramide din zonă)

Numărul, înmulţit cu 4- câte sunt colţurile-, dă acel 52 magic care anunţă înnoirea focului, terminarea unui ciclu de timp şi naşterea noului soare.

Două scări: una centrală, alta pe lateral.

Doi jaguari străjeri la intrare. Acum fără cap.

Uşa- gura larg deschisă a unui şarpe. Fălci enorme şi o limbă uriaşă care să-l primească pe preot. În interior, magia creşte, Pe o platformă circulară apar două acvile escortând un tigru aflat pe fundal.

Pe podea, o altă acvilă îşi ridică pliscul agresiv, avertizându-i, parcă, pe cei care intră.

Se crede că aici aveau loc ceremoniile de iniţiere a Războinicilor Acvilă şi Tigru (cei mai importanţi din armata triburilor mexica) răsplătiţi astfel pentru modul în care au luptat.

Una dintre cele mai recente ipoteze, potrivit Institutului Naţional de Arheologie Mexican: piramida a fost orientată spre Răsărit pentru a marca date exacte ale calendarului aztec, cum ar fi începutul lui xiuhpohoalli (anul solar de 365 de zile) şi al tonalpohualli (anul lunar de 260 de zile).

Aici au trăit Cavalerii Soarelui, acestea le-a fost centrul de instruire şi antrenamente (Calmécac), aici s-au format cei care au construit un imperiu şi l-au înfruntat pe Hernán Cortés, luptând pentru cea mai puternică armată a Americii prehispanice.

Palatul lui Iturbide - prin centrul istoric al capitalei mexicane

2011-10-14T12:45:00.001+03:00

Clădirea din imagine e un adevărat exemplu, atunci când vorbim despre barocul în arhitectura civilă din Noua Spanie.

Deşi e cunoscută sub numele de Palatul lui Iturbide, niciodată nu a fost în proprietatea militarului şi omului politic Agustín de Iturbide.

Adevăraţii proprietari erau Miguel del Berrio y Saldívar, Conte de San Mateo Valparaíso şi Marchiz de Jaral de Berrio (un întreprinzător într-ale mineritului şi creşterii animalelor şi apoi Mare Primar al Capitalei Ciudad de México) şi ginerele său.

Se spune că primul a cerut să se construiască această clădire cu mare lux, iar cheltuielile să se ridice la nivelul zestrei fiicei sale. Voia să evite, în acest fel, ca soţul acesteia, Marchizul de Moncada, să o trimită, la cât de risipitor era, pe Apa Sâmbetei.

Arhitecţii, schimbaţi de câteva ori, au reuşit, până la urmă, să îi facă pe plac Contelui de San Mateo Valparaíso: ridicat pe patru niveluri, cu patru turnuri pe colţuri, o curte interioară care o imită pe cea a Palatului regal din Palermo, unde s-a născut proprietarul.

Atrag privirea trecătorilor şi cele 18 coloane dorice minuţios sculptate în piatră de calitate.

Dar ne întoarcem la numele clădirii:se pare că ginerele, Marchizul de Moncada, care bani ştia să scoată şi din piatră prelucrată, nu doar din cea seacă, i- a închiriat palatul cu pricina lui Agustín de Iturbide chiar înainte ca acesta să fie încoronat Împărat al Mexicului.

Apoi, palatul a fost împrumutat Şcolii de Minerit iar în 1885 a fost transformat într-u hotel. În 1965 a fost cumpărat şi restaurant pe către Banca Naţională a Mexicului pentru ca 7 ani mai târziu să devină spaţiu pentru expoziţii.

În 2004, a primit numele Palatul Culturii Banamex. Adăposteşte peste patru mii de opera din cultura mexicană, toate aflate în proprietatea Băncii.

riscuri, boli, nebuneli

2011-10-13T21:14:00.000+03:00

Până se scrie (singură) o altă poveste despre Mexic, aş dori să vă prezint site-ul acesta.

Teoretic, voi muri bătrână şi sănătoasă. Să văd ce spune chestionarul cu riscurile să am ceva la prostată, să mă duc la un grup de sprijin ca să pot deveni cine nu sunt. Marla care nu sunt!

Mexicul meu [8]

2011-10-12T15:18:00.002+03:00

ora exacta [4]

2011-10-09T22:23:00.000+03:00

ritualuri, Cola si Chiapas

2011-10-05T10:51:00.000+03:00

Bonampak, Chiapas, Mexic

Răcoare la altitudine, aprilie călduros la tropice. Suntem la munte. În Chiapasul de unde vin culorile, rebeliunile comandantului Marcos, cafeaua şi liniştea apăsătoare a junglei. Maimuţe urlătoare, crocodili de toate felurile, păsări, ţânţari, turişti. Şi mayaşii cu profilul coborât parcă de pe piramide, mărturie că timpul nu e un duşman, dacă ştii să-l faci să treacă în cicluri.

Comunităţile maya tzotzil din care se iese o singură dată. Grupuri de indigeni care nu vor să audă de lumea modernă decât atunci când vin subsidiile (de obicei din vestul Europei luptătoare pentru drepturile omului) şi Coca Cola.

Biserica Sf Ioan Botezătorul din San Juan Chamula, Chiapas

Zinacantan şi San Juan Chamula sunt cunoscute în lume pentru sincretismul dintre catolicismul adus de conchistadori şi credinţa locului. Aici nimic din afară nu are întâietate. Iisus nu e la dreapta Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul e dispus central: e sfântul locului. Ceilalţi sfinţi au alte nume. Biserica nu are bănci. Mese cu ofrande, pe laturi. Lumânări, rânduri-rânduri, pe podeaua acoperită cu frunze de pin, fum, rugăciuni.

Ritualuri.

Ilol, şaman sau vrăjitor.

Suferinzi şi vindecări: bărbaţii marţea, femeile joia, găini şi ouă care absorb energiile negative.

Mănunchiuri de busuioc, pox (pronunţat poş) adică un alcool din trestie de zahăr, Coca Cola şi o explicaţie: odată ce e băută, gazele eliminate se unesc cu boala. Ies, zgomotos, împreună. Eructaţie întru vindecare.

Pe vremuri, era acel pox. Alcool care distruge ficatul.

San Juan Chamula, Chiapas, Mexic

Anii 50 au adus băutura ritualurilor şi a straturilor sociale. Aici “apa neagră” se vinde la jumătate de preţ, în comparaţie cu marile oraşe şi e mai ieftină decât laptele chiar. Face parte din modul de viaţă. Puternicii locului care au decis cine poate vinde băutura în zonă. Concurenţa dintre Pepsi şi Coca Cola care se poartă strict la nivel de preţ. Câştiguri care finanţează alte afaceri: cămătărie şi trafic de persoane, de exemplu.

Şi rebeliune: Armata de Eliberare Naţională Neo-marxistă a subcomandantului Marcos care a început în 1994 lupta împotriva guvernului central, a globalizării şi, în special, a acordului NAFTA. Camioanele Coca Cola blocate în drumul lor spre satele îndepărtate. Chiar şi aşa, băutura ajunge la cei care au nevoie de ea şi o beau chiar de două ori pe zi.

ora exacta [3]

2011-10-03T21:18:00.004+03:00

Ce nu stiati despre Yucatán

2011-09-30T18:04:00.002+03:00

Numele peninsulei mexicane a fost dat în timpul Conchistei, când un spaniol a întrebat un localnic cum numeau ei acel loc.

Răspunsul a fost "yucatán".

Ce nu a priceput spaniolul e că "yucatán" înseamnă "nu sunt de aici"

Te joci? O viata poate depinde de tine

2011-09-29T17:03:00.004+03:00

Lucrurile stau aşa în România:

-oamenii au acces la telefon şi, din lipsă de ocupaţie, de parteneri de dialog, din cauza unor probleme psihice îl folosesc de foarte multe ori, de prea multe ori pentru a suna la urgenţe fără a avea nevoie de ajutor. Ce păcat!

-statisticile arată că la nivel naţional 3 din 4 apeluri la 112 sunt glume proaste. Tot al doilea telefon dat la urgenţă în Bucureşti e o joacă periculoasă, iar în Covasna deduc că mulţi nu apreciază faptul că telefonul chiar a fost inventat pentru comunicări urgente: 86 % din apelurile la salvare sunt bancuri penibile.

Lucrurile chiar ar fi de luat în joacă dacă datele n-ar demonstra că un om moare în trei minute din momentul în care a intrat în stop respirator, că în fiecare zi peste 20 de oameni sunt grav răniţi în tot felul de incidente şi că la 112 se înregistrează 2.000 de apeluri pe oră.

Unde în alte state se munceşte serios pentru ca oamenii care chiar au nevoie de ajutor să-şi ajute semenii până ajunge Salvarea, noi trebuie să-i muştruluim pe cei care au privilegiul de a avea telefon, au prea mult timp la dispoziţie şi le fură altora şansa de a fi salvaţi.

În multe state din Mexic acelaşi tip de comportament e tipificat ca infracţiune, se pedepeşte de la 6 luni la 2 ani de închisoare şi de la 50 la 300 de zile de salariu minim pe economie amendă (asta ar veni de la 250 de la 15000 de pesos, adică de la 15 la 1000 de euro). Pe când o iniţiativă similară în România?

O viaţă poate depinde de tine. Nu te mai juca la telefon!

LATER EDIT: Pentru că grădina Domnului chiar e mare. În Spania, cu doi ani în urmă, serviciile de urgenţă au fost terorizate timp de mai multe săptămâni de un băiat care a sunat la Urgenţă (de pe mai multe cartele)de 15.000 de ori (de 60 de ori pe zi) ca să anunţe accidente imaginare, să glumească ori să-i insulte pe cei de la celălalt capăt al firului. A fost dat pe mâna magistraţilor de la Tribunalul pentru minori dar problema în Spania era, la acel moment (nu ştiu dacă s-a modificat între timp codul lor penal) că apelurile false nu constituie infracţiune (decât dacă se menţionează cuvinte cheie ca bombă, terorism, atac etc). Ştirea pe larg e aici.

Mexicul meu [6]

2011-09-29T07:43:00.001+03:00

Jean de Paleologue, românul muralist în Mexic

2011-09-28T06:58:00.002+03:00

În 1860 se năştea, în România, Jean de Paleologue- cel care avea să-şi găsească gloria peste ani semnându-şi opera, pur şi simplu, PAL.

Autor de afişe, ilustraţii şi litografii, Jean a plecat de tânăr la Londra unde a lucrat sub numele Julius Price (atenţie, nu Julius Mendes Price).

La Paris îşi desăvârşeşte însă talentul, din mâna lui ieşind mii de ilustraţii şi sute de afişe, toate semnate PAL. (Dacă vă pasionează subiectul el ce cel care a lansat moda doamnelor voluptoase în grafica publicitară. Un exemplu aici)

Se zice că era un personaj excentric mereu învăluit în mister. Într-un inverviu acordat la Miami în 1942, puţin înainte de a muri, se prezenta "Prinţul Paleologu, direct descendent al ultimului împărat creştin al Bizanţului. Strămoşul meu, Constantin al XII-lea a murit înfruntându-i pe turci în 1543."

Se mai spune că în Statele Unite ar fi ajuns la 1900, însoţind-o pe Sarah Bernhardt. S-a stabilit la New York, a continuat să creeze ilustraţii, afişe publicitare şi s-a implicat inclusiv în lumea filmului.

În 1917, în Mexic, un nord-american proprietar de farmacie cumpără faimoasa Casa de los Azulejos, şi-şi instalează aici afacerea (Sanborns and Sons).

Renovează clădirea şi, pentru pereţii marelui salon, îl angajează pe PAL care, din gravor şi ilustrator se transformă în muralist. În imagine, păunii lui PAL, în ceea ce acum este un restaurant.

ora exacta [2]

2011-09-27T22:08:00.003+03:00

Vulcani mexicani

2011-09-27T15:28:00.001+03:00

Presupun că v-aţi exersat măcar o dată până acum dicţia pronunţând Popocatépetl.

Eu am trecut testul din prima, cu mulţi ani în urmă, când nici nu mă gândeam că de câte ori Popo îşi face de cap o săam probleme cu respiraţia.

Aş vrea să vă povestesc însă despre Cuexcomate. Se află în Puebla, măsoară 13 metri în înălţime şi 23 în diametru. E cel mai mic vulcan din lume, de altfel. Din fericire, nu e mic şi rău: e inactiv de o bună bucată de vreme.

Mexicul meu [5]

2011-09-26T19:00:00.003+03:00

Cantina La Opera- impuscaturi, istorie si tequila

2011-09-26T03:04:00.007+03:00

De cum am ajuns în Ciudad de Mexico mi s-a spus că n-o să ajung niciodată să cunosc oraşul dacă nu fac turul barurilor tipice mexicane: las cantinas. Acolo e viaţa, acolo e adevărul, acolo iese Mexicul din om.

Acuma poate aţi reuşit să mă cunoaşteţi: nu sunt genul! Merg devreme la culcare, nu beau şi apoi clar nu par băştinaşă (ăsta fiind un dezavantaj, mai ales după căderea serii, aici).

Când însă soarele e de trei suliţi pe cer, o scurtă vizită într-o cantina poate fi o plăcere.

Am intrat în, poate, cea mai opulentă cantina mexicană: La Opera, unde se spune că Pancho Villa ar fi năvălit călare şi, de precipitat ce era, a mai tras şi nişte focuri în aer. Un glonte s-a oprit în tavanul care a fost cu grijă restaurat, de atunci, pentru ca gaura să rămână mărturie peste veacuri. (e punctul negru din centrul fotografiei, în dreapta lustrei.)

Desigur, La Opera trebuie vizitată şi pentru picturile de pe pereţi, separé-urile sale ori tavanul său poleit.

Cum spuneam, am intrat acolo la miezul zilei, când nici de mâncat nici de băut nu putea fi vorba. Am cerut o cafea şi unul din cei zece chelneri care tocmai îşi începeau ziua de lucru mi-a spus răspicat că o cafea nu vine niciodată singură La Opera.

Aşa că am plecat.

Nu înainte de a face câteva fotografii, desigur.

La Opera se află pe strada Cinco de Mayo, la numărul 10. La doi paşi de Zocalo, piaţa centrală a oraşului, şi nu prea departe de Casa de Los Azulejos (despre care o să vă povestesc în zilele următoare.) Meniul e modest: tapas spaniole, salată Caesar, peşte gătit ca prin partea locului. În timp ce vine mâncarea, puteţi savura o Margarita sau, dacă vă ştiţi cu sufletul puternic, direct o tequila.

Mexicul si televiziunea

2011-09-25T09:56:00.000+03:00

Primul patent pentru un sistem de televiziune în culori a fost acordat în 1940 mexicanului Guillermo González Camarena.

Chiles en nogada- mancare si istorie

2011-09-23T17:52:00.003+03:00

August 28, 1821. Sfântul Augustin. Sărbătoare şi coincidenţă fericită: proaspăt proclamatul împărat mexican Agustin de Iturbide se întoarce din Veracruz spre Capitală, imediat după ce semnează cu ultimul vicerege Juan de O' Donoju Tratatul de la Cordoba (în aşteptarea desăvârşirii Independenţei Mexicului).

Se apropie de Puebla şi hotărăşte să-şi sărbătorească acolo sfântul. Îl aşteaptă un local decorat în proaspătul tricolor mexican şi mese încărcate cu bunătăţi pregătite în Mănăstirea Sfânta Monica (unde, de altfel, s-au născut multe alte delicii mexicane).

Călugăriţele înfierbântate de exacerbatul patriotism care domnea în acele zile au decis să pregătească un fel de mâncare în care să se regăsească neapărat culorile roşu, alb şi verde. Un ardei verde umplut prezentat în sos de nuci şi presărat cu boabe de rodie, ingredientele de sezon ale momentului.

Chiles en nogada, ardei în sos de nuci, mândria ţării abia născute, mereu prezent în meniurile restaurantelor de cum începe septembrie şi, se spune, cel mai bun reprezentant al bucătăriei mexicane.

Mexicul meu [4]

2011-09-22T18:51:00.000+03:00

carul mare nu s-a poticnit de buturuga mica

2011-09-22T03:48:00.001+03:00

Vă amintiţi, probabil, când vă povesteam despre inaugurarea muzeului Soumaya, despre căsuţa galbenă ca din poveşti care strica priveliştea către strălucitoarea clădire şi celelalte edificii din patrimoniul lui Carlos Slim.

Puţin după aceea am făcut fotografia de mai jos.

Pe scurt şi cu ceva greşeli, "preşedintele Felipe Calderon, Carlos Slim, camarila lor de avocaţi şi judecătorii corupţi" erau întrebaţi, retoric, dacă vor să fure acea casă şi li se atrăgea atenţia că "acest lucru nu li se va permite".

Mă temeam că nu mă voi afla în Mexic când va veni şi răspunsul.

Am răscolit ziarele şi nu e vorba despre nicio decizie la nivel de primărie, tribunal. Rămâne, deci, posibilitatea unui acord bănesc. Altfel, s-au mai văzut proprietari încăpăţânaţi şi prin alte părţi. (Mai ţineţi minte căsuţa chinezească din mijlocul unui imens şantier? Aici )

A mai rămas în picioare, între clădirea galbenă şi muzeu un restaurant micuţ, cu tradiţie spun localnicii. Vinde supă de creveţi.

Să vedem până când.

Mexicul meu [3]

2011-09-20T01:53:00.000+03:00

Mexicul meu [2]

2011-09-18T18:38:00.001+03:00

Mexicul meu

2011-09-17T02:08:00.000+03:00

Ziua Nationala a Mexicului pe Google

2011-09-16T18:33:00.002+03:00

ora exacta

2011-09-15T23:18:00.002+03:00

¡ viva México!

2011-09-15T20:52:00.003+03:00

De la inceputul lui septembrie Mexicul s-a imbracat (mai mult) in rosu-alb-verde, in asteptarea lui zilei de astazi.

La miezul noptii, presedintele si primarii tuturor localitatilor,in Zócalo, piata centrala a fiecarei asezari de aici, vor da, ca in fiecare an, Strigatul independentei.

E momentul in care multe autoritati dau publicitatii un bilant al ultimului an si, desigur, urmeaza el puente, un lung sfarsit de saptamana.

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [7]

2011-09-12T16:00:00.000+03:00

Pezevenghi

şi, la o adică, şi pungaş. (că de aia e limba română bogată!)

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [6]

2011-09-11T19:58:00.000+03:00

Carâmb

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [5]

2011-09-07T01:32:00.003+03:00

Încaltea

Muralism si publicitate

2011-09-05T05:49:00.001+03:00

Nu mă mai miră faptul că în Mexic afişele de hârtie sunt întrecute de reclamele vopsite pe ziduri.


(Tr: Serviciu de cafe-internet, accesorii, reparaţii de echipamente electronice, meditaţii la matematică şi fizică la toate nivelurile. Papetărie şi fotocopieri.)

De multe ori, cocoţat pe o scară, muralistul mexican plătit cu ora scrie sloganuri de luptă, desenează logo-uri faimoase şi e mândru că-i asigură reclamei respective o durată mai mare de viaţă decât cea pe care i-ar putea-o conferi o bucată de hârtie pradă ploilor torenţiale.

Cand n-ai bilet, scoti cutitul!

2011-09-04T03:07:00.000+03:00

Un român a fost arestat, ieri, la Bologna, după ce, prins fiind fără bilet de tren pe ruta Roma-Milano, şi-a făcut scut dintr-o pasageră căreia i-a ţinut pentru minute în şir un cuţit la gât.

Femeia a fost cea care l-a convins că nu i se va întâmpla nimic la coborârea din tren aşa că, sub ochii controlorilor (căci ceilalţi pasageri au părăsit vagonul, de teamă), omul s-a predat.

Amănunte aici (în italiană).

Mirarea mea, convinsă fiind că nu doar românii umblă pe tren fără bilet, prin alte ţări: câţi dintre voi aveţi în buzunar cuţite, când porniţi la drum?

mancare, atentate, cazinouri, branza de Oaxaca, scuze

2011-09-01T03:06:00.000+03:00

Ma iertati ca revin atat de repede pe subiect dar, dupa ce ca aflasem ca atacului cu grenade si benzina de la cazinoul Royale din Monterrey, Mexic, a fost pus la cale la un restaurant unde faimosi sunt iezii la protap, am citit ca avocatul unuia dintre suspecti ii scuza conturile ingrasate cu bani de la cazinou spunand ca Jonás Larrazabal,fratele controversatului guvernator al statului Nuevo Leon (a carui capitala e Monterrey), era furnizorul restaurantului din cazinou. Furnizorul de branza de Oaxaca, mai exact.
Ce este branza de Oaxaca si cat se preteaza aceasta la a fi vanduta intr-un restaurant de cazinou, o sa va spun saptamana viitoare.

From Carpathian castle to Boston kitchen... and equally home in either.

2011-08-31T20:52:00.000+03:00

Princess Ileana of Romania.

detineri de suspecti in cazul Casino Royale din Monterrey

2011-08-31T17:58:00.001+03:00

Cu doua zile in urma, harnicia autoritatilor mexicane s-a soldat cu retinerea unor suspecti in cazul cazinoului Royale din Moneterrey, Mexic, unde 52 de persoane au murit din cauza unui atac cu benzina si grenade.

Astazi aflam un detaliu importantissim: suspectii le-au declarat anchetatorilor ca au pus la cale atacul intr-un restaurant din acelasi oras, unde lumea vine puhoi sa manance ied la gratar.

Pe Twiter lumea nu e de acord cu viteza cu care se ajunge la autorii atacului. Multe alte dosare stau neincheiate, in Mexic, in mare parte pentru ca nu exista personal instruit in investigatii (pentru asta pot depune marturie si singura.)

BONUS: Pe Stratfor, Ted Burton analizeaza filmuletele inregistrate de diferite camere video instalate in Monterrey pentru reconstituirea atacului. Aici.

recomandarile diminetii

2011-08-31T04:52:00.001+03:00

1. Un articol din Foreign Policy unde se spune pe larg povestea scandalului armelor care, cumparate legal din Statele Unite, ajung pe mana traficantilor de droguri mexicani: Ruleta mexicana.
2.Acum TV pentru povesti, opinii si, mai ales, bucati de viata. Pe mine m-au emotionat chiar pana la lacrimi cateva dintre ele.
3.St Vincent- Cruel (pentru ca tot povestea Oana Felipov despre voci de sirene- aici)

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [4]

2011-08-30T17:30:00.000+03:00

Papiotă
(pentru primul comentariu la articolul de aici)

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce?[3]

2011-08-29T17:28:00.002+03:00

Odinioară.

primele rezultate ale anchetei atacului de la Casino Royale si alte noutati

2011-08-27T17:37:00.000+03:00

Autorităţile mexicane au identificat vehiculele în care au venit atacatorii la Cazinoul Royale din Monterrey şi au dat publicităţii, deja, portretele-robot ale principalilor suspecţi. Au oferit 30 de milioane de pesos pentru orice detaliu care ar putea duce la prinderea autorilor.

***

Se spune că masacrul de la cazinou ar fi

răspunsul atacatorilor la refuzul proprietarilor de a le plăti o taxă de protecţie.

***

Fostul preşedinte mexican Vicente Fox s-a băgat în seamă cu un discurs în care propunea un armistiţiu cu traficanţii de droguri şi chiar o amnistie generală, în schimbul păcii (ceea ce le dă apă la moară celor care spuneau că preşedinţii precedenţi au pactizat cu cartelurile)

***

Aproape 200 de militanţi ai unei mişcări care luptă pentru oprirea vărsării de sânge (oponenţi ai politicii preşedintelui Calderon) s-au reunit, aseară, la statuia el Angel de la Independencia (Îngerul Independenţei) în solidaritate cu familiile îndoliate din Monterrey şi le-au cerut autorităţilor federale să pună capăt violenţei. Timp de un minut, protestatarii au lovit cu linguri în cratiţe şi au intonat o versiune modificată a imnului naţional. (versurile vorbesc despre zgomote de tun, cañón, oamenii au făcut referire la iubire, amor.)

Doliu national in Mexic- atac la cazinou

2011-08-26T18:39:00.001+03:00

Presedintele Felipe Calderon a decretat trei zile de doliu national in Mexic, dupa un atac asupra unui cazinou din Monterrey (Statul Nuevo Leon) care s-a soldat cu peste 50 de morti.
Ce s-a intamplat, daca vorbiti spaniola, gasiti, de exemplu aici
Pe scurt: practic in nici trei minute, pasagerii mai multor
masini care s-au apropiat de centrul comercial in care se afla cazinoul respectiv (mai degraba o casa de pariuri) au aruncat, potrivit martorilor, cu grenade, au tras focuri de arma si, posibil, au aruncat sticle cu benzina pentru a incendia cladirea.

Ar fi de precizat ca in multe centre comerciale din Mexic se afla, pe langa magazine si restaurante, case de pariuri si chiar o aripa de birouri. Totul s-a intamplat la inainte de ora 16, adica intr-un moment in care centrul era populat. Multe dintre victime n-au mai putut iesi din cladire din cauza fumului gros. Centrele sunt atat de mari incat parcarile subterane pot ajunge sa aiba chiar si 10 niveluri.

O tragedie dupa care, evident, a inceput impartirea vinei:

Casino Royal, vizat de atacatori, a fost inchis in luna mai din cauza ca proprietarii nu aveau autorizatie pentru extinderea lui. Primarul orasului- cel care a decis inchiderea localului - da vina pe Tribunalul de Contencios Administrativ, care a autorizat redeschiderea, si pe ministerul statal de interne, care nu s-a opus redeschiderii, desi municipalitatea i-a cerut sa actioneze.
Reprezentanta tribunalului de Contencios Administrativ spune insa ca vina este a municipalitatii care, in 2007, a autorizat functionarea cazinoului care, de atunci, functiona cu toate hartiile la zi.

Procuratura Generala a Republicii anunta ca ofera 30 de milioane de pesos celor care pot oferi detalii despre faptasi.

Retelele sociale au intrat repede in actiune. Pe twitter hashtagul a fost #casinoroyale s-au publicat numerele de telefon la care se puteau cere relatii in legatura cu persoane disparute, diverse celebritati au condamnat atacul si politica mexicana impotriva traficantilor de droguri. Oponentii presedintelui sunt convinsi ca razboiul deschis pentru consolidarea statului de drept nu are drept consecinte decat o crestere a valului de violente. Sustinatorii presedintelui spun ca aceasta este unica solutie pentru ca Mexicul sa nu devina Columbia de acum zece ani, cand, pentru ca dominau vaste portiuni din teritoriul tarii narcotraficantii erau cei care faceau legea in stat. Desigur, se stie deja ca antecesorii actualului presedinte, pentru a pansa rana unei tari care deja avea probleme, au pactizat cu cartelurile de traficanti.

Ar mai fi de spus si despre Monterrey, cel mai "american" oras mexican ( mult mai aproape de frontiera cu Statele Unite ale Americii, cu multe investitii economice si nivel de trai pe masura) dar care, in ultimii ani, a devenit aproape de nelocuit-dupa ce in 2005 fusese declarat cel mai sigur oras din America Latina!
La orice ora, din senin, cartelurile (din ce in ce mai slabite de ofensiva fortelor federale) blocheaza strazi, seara tarziu aproape ca nu se mai iese din case.

Fapt divers: la putin peste 4 milioane de locuitori, in Monterey se afla 72 de biblioteci publice.

negru

2011-08-24T04:16:00.002+03:00

Si, pentru ca pentru toate exista un "prima data" va prezint cel mai negru cer pe care l-am vazut in viata mea.

Cu siguranta fotografia nu reda inspaimantatorea nuanta de dinaintea ploii torentiale.

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [2]

2011-08-24T01:57:00.000+03:00

Tibişir

superficialitate si furtul Giocondei

2011-08-22T23:32:00.000+03:00

Si cand te gandesti ca povestea e cu mult mai savuroasa decat insiruirea din articolul respectiv.

In primul rand ca faptasul a fost un instalator care a iesit din muzeul incuiat cu ajutorul paznicilor. Instalatorul cu pricina, de origine italiana, voia nici mai mult nici mai putin ca opera sa fie expusa la Florenta.

Apoi furtul a fost raportat dupa mai multe zile- in 1911 exista obiceiul ca operele de arta din muzeu sa fie imprumutate fotografilor sau oricaror alte persoane care, pe semnatura, puteau obtine opera pentru cateva zile.

Furtul a avut loc intr-o zi de luni, marti cei care au observat lipsa au inceput, incetisor, investigatiile. Cand lista de fotografi pe care o avea muzeul a fost verificata s-a anuntat si politia.

Timp de doi ani coada de la Luvru a fost imensa: lumea venea sa vada cuiele in care fusese atarnata opera.
Dupa doi ani, hotul a vrut sa o vanda Galeriei Ufizzi asa ca recuperarea n-a intarziat.

Zeci de carti s-au scris despre furtul acestui tablou.

Tlatelolco [2]

2011-08-19T03:26:00.001+03:00

Tlatelolco [1]

2011-08-19T01:07:00.000+03:00

La 13 august 1521, apărat eroic de către Cuahtemoc, cade Tlatelolco în mâinile lui Hernan Cortes.
N-a fost nici triumf, nici înfrângere ci dureroasa naştere a unui popor metis care e Mexicul de astăzi.

Nu departe de actualul centru al capitalei mexicane se află Tlatelolco-unde turistul găseşte Piaţa celor trei culturi.
Ruine aztece, o catedrală ridicată cu sute de ani în urmă şi un complex arhitectonic modern.

Tlatelolco mai e şi locul unde, la 2 octombrie 1968, la zece zile de la inaugurarea Jocurilor Olimpice organizate în Mexic, vieţi nevinovate cad sub gloanţele forţelor de ordine. Protestatarii, 100.000 spun arhivele istorice, cereau revoluţie, nu jocuri olimpice. ¡No queremos olimpiadas, queremos revolución!

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce? [1]

2011-08-18T01:57:00.002+03:00

Ibrişin.

Mexicul e tara in care...

2011-08-13T03:44:00.001+03:00

se trimit colete-capcană la Universităţi, pe numele cercetătorilor în nanotehnologie, pentru că există grupuri anti-tech

membri ai forţelor speciale dau buzna în toate casele de pe o anumită stradă, de preferinţă la 3 dimineaţa, în căutarea traficanţilor de droguri (lucru cu care nu sunt deloc împotrivă, ştiind că în multe cartiere chiria se plăteşte cu bancnote de 20 de dolari) şi, pe lângă hard disk-ul computerelor, mai pun mâna şi pe alte obiecte (de obicei de valoare), ca să compenseze cumva sacrificiul la care bieţii de ei sunt supuşi (or lua spor de noapte?)

Cantinflas- cel mai mare comic mexican

2011-08-12T23:24:00.005+03:00

"El mundo debería reírse más, pero después de haber comido."- Mario Moreno "Cantinflas"
"Lumea ar trebui să râdă mai mult, dar după ce a mâncat"


Statuia lui Mario Moreno "Cantinflas" din Ciudad de Mexico (cartierul Roma)

Mexicanii aniversează, astăzi, o sută de ani de la naşterea lui Mario Moreno "Cantinflas".

Un actor comparat de multe ori cu Chaplin, dar, aş îndrăzni să spun, total diferit de el. Un personaj 100% mexican, însumarea tuturor calităţilor mexicanilor, de fapt, ale cărui filme au fost apreciate în întreaga Americă latină şi în Spania. Comicul limbajului său, deseori greu de tradus, şi logoreea incoerentă au dat naştere unui verb, cantinflear, recunoscut până şi în Dicţionarul Academiei Regale spaniole.

Cântăreţ, actor, scriitor, Mario Moreno "Cantinflas" a murit în 1993 şi de atunci, în timp ce lumea îşi aduce cu drag aminte de el, fiul său adoptiv şi un nepot (de frate) se ceartă pentru drepturile de autor ale celor 39 de filme lăsate de el în urmă.

Vă propun spre vizionare Cum se ţine un discurs- conceput acum 40 de ani dar atât de actual în contextul crizei mondiale pe care constat că o tot trăim. (subtitrat în engleză) şi, pentru vorbitorii de spaniolă, câte ceva despre Teoria atomului, discursul unui potenţial deputat sau o lecţie de gramatică.

pentru ureche, sa o gadile frumos

2011-08-12T03:52:00.000+03:00

Emma Johnson spune că ceea ce ascultaţi nu are cum să fie prea rapid pentru un instrumentist, chiar dacă notele se scurg cu viteza gândului.

Ideea e ca degetele să asculte mereu mintea.

un om, o sapă, un copac

2011-08-11T21:28:00.003+03:00

Pe 17 iulie întreaga planetă (şi voi?) a sărbătorit Anul Pădurilor (declarat aşa de Naţiunile Unite) iar ziua a fost sărbătorită prin muncă în mai multe zone ale Mexicului unde au fost organizate mari acţiuni de împădurire. Perioada e numai bună- suntem în sezonul ploios- nu e nici prea cald nici prea frig, elan muncitoresc a fost sporit cu ajutorul instrumentelor de comunicare în masă şi pe internet, o săpăligă au cu toţii prin case aşa că s-a decis: mergem şi noi!

Noi adică eu şi

două prietene cu care deseori ne-am mai alăturat în acţiuni la fel de palpitante (menţionez aici urcat muntele pentru vizionat fluturii, urcat muntele pentru a vedea o piramidă, urcat treptele diferitelor restaurante pentru a degusta din bucătăria popoarelor etc) ne-am întâlnit devreme, am urmat schiţa trimisă pe mail alături de indicaţiile "cum se plantează un pom", am ajuns la cuca măcăii mexicane unde trăieşte comunitatea Mazahua, am parcat prin manevre îndelungate (toate dibace), am ieşit din maşină şi, finalmente, am fost întampinate de o jună cercetaşă care ne-a spus că nu, vehiculul nu poate rămâne acolo unde l-am lăsat. Tot timpul în care se derulau meseriaşele mişcări de aşezare a maşinii în spaţiul respectiv, tinerica nu ne-a adresat mai mult decât o privire, deşi se afla la cel mult 1,70 metri de locul respectiv. Am respirat adânc, am urcat o potecă, am lăsat maşina într-un loc cu adevărat liber (o poieniţă), am deschis portbagajul, ne-am băut cafeluţa de la termos şi am mâncat câte o tartină, să nu muncim pe stomacul gol, şi am urmat restul itinerariului descris pe crochiul primit cu o zi înainte.

Frumos, pe deal în jos, am întâlnit diverşi alţi amatori de împădurit plaiul mexican. Ne-am mândrit cu sapele, lopeţile, săpăligile şi alte unelte potrivite demersului, am fost foarte, foarte aproape de un schimb dezavantajos (sapa prietenei pe săpăliga de grădinărit pe terasă a colegului de la un alt departament - un domn mai în vârstă. Era cât pe aci să ieşim în pierdere!).

Jos,mulţimea aşteptând momentul. Ne trecem numele într-un registru plin de însemnări şi amprente (nivelul de alfabetizare în rândul comunităţilor indigene din Mexic e undeva jos, în ciuda multelor programe prin care se încearcă reducerea fenomenului).
Lovitura, apoi. Evenimentul nu era unul eco ci politic. Am intrat în vorbă cu sătenii. Rezulta că partidul proaspătului guvernator le trimisese, cu câteva zile în urmă, nişte găini cu condiţia ca în acea duminică să vină la plantat copaci. Şi atunci, ce să facă? O imensă maşină de teren ce conduce un convoi de alte vehicule coboară vesel coclaurii abrupţi, aducându-l pe şeful noului guvernator. Zece persoane, în total, un microfon, muzica Enyei din creierul munţilor se opreşte. Se vorbeşte despre ţară, viitor şi chiar trafic de persoane. Se mulţumeşte. Nu se aplaudă. Nimeni nu ne spune nimic despre importanţa zilei, soiul copacilor, sau alte detalii insignifiante. La al nouălea discurs, aşa de doamnă delicată cum mă ştiţi, încep să instig la huiduieli. Mi-o iau alţii înainte cu fluiere. Până la urmă cercetaşii aduşi să ţină de şnurul ce ne separă de liziera pădurii îl coboară- Tac şi sap, chicotim şi icnim, un târnăcop ne-ar fi ajutat mai mult. Termin groapa. Are cei 40 de centimetri pe care ni-i cere ghidul "cum să plantezi un copăcel astăzi cu noi". Îmi trec mâna pe fruntea năduşită, iau puietul (un conifer, dacă mă întrebaţi), îi scot plasticul care îi proteja rădăcinile, îl las puţintel jos să-mi iau şi unealta cu care să-l îngrop în pâmânt, ridic privirea, un politician cu geacă roşie, recent coborât de la tribună îmi ţine copăcelul, îmi zâmbeşte şarmant şi-mi ia, de fapt, cireaşa pe care aş fi pus-o eu, mândră de primul meu copac plantat, în pământ. Să te duci tu acolo, i-aş fi spus, frustrată. Îmi iau catrafusele, îmi localizez prietenele, constatăm că mulţimea furioasă "a plantat" şi a plecat. Vedem însă că au lucrat de mântuială şi începem să dezgropăm pomişorii plantaţi înclinat, prea la suprafaţă ori cu plasticul lăsat pe rădăcini, să le sufoce. Tăcem şi săpăm. Iar icnim. Apar nişte tinerei cu tricouri "salvaţi pădurea". Tac şi sapă şi ei. Le place de noi, ne place de ei. Ne cheamă la o altă împădurire, după o săptămână. Ne simţim importante. Suntem înnoroiate. Plecăm.

Ne întâlnim cu nişte săteni care se prăpădesc de râs. Au dreptate şi nu. Au fost aduşi acolo ca să ne înveţe cum să plantăm doar că în niciunul din cele 10 discursuri nu s-a precizat acest lucru iar ei sunt prea modeşti ca să se bage singuri în seamă. Nu a fost nicio coeziune între domnii de la oraş şi cei care, după împădurire, în timp, n-o să mai aibă casele inundate, în sezonul ploilor.

***

Mii de metri cubi de lemn tăiat ilegal se comercializează, tot în afara legii, în Mexic. Copacii sunt tăiaţi fie de membrii reţelelor criminale fie de bieţii membri ai comunităţilor indigene, care nu au alte surse de venituri. Ţara e atât de mare încât fenomenul e cu greu controlabil. Forţele de ordine locale sunt deseori cumpărate sau, mult mai uşor, ameninţate. Mii de hectare sunt apoi reîmpădurite, în acţiuni tovărăşeşti precum cea la care am luat parte iar munca în zadar e prea puţin spus pentru ceea ce s-a întâmplat în toată ţara, în acea faimoasă zi de 17 iulie.

Lolita, Eva şi Thylane

2011-08-11T04:42:00.001+03:00

În primul rând că fotografiile cu minora Thylane au apărut când eram într-o bună dispoziţie. Cum nu am
în casă o asemenea fiinţă drăgălaşă, încă nu sunt capabilă să-mi fac alte griji în legătură cu exploatarea copilăriei.
(Desigur, am produs la viaţa mea, şi acum îmi pare rău, o emisiune cu copii. Da, nu era pentru copii, era cu nişte copii trăsniţi cu tone de umor în bagajul personal uşor răspândibil pe calea undelor)
Doar că Thylane nu e prima. Aduceţi-vă aminte sau cunoaşteţi-o, vă rog, pe Mlle Ionesco. Eva Ionesco.

asteptand povestea...

2011-08-11T04:36:00.002+03:00

...nu pentru că aş avea cine ştie ce strategie media ori pentru că povestea ar fi un boom (deşi e lungă, interesantă şi mult diferită de ceea ce îmi imaginam înainte să facem fotografia cu pricina) să vă povestesc ce şi cum pe aici.

Grupul care protesta pentru că nu a fost
admis la facultăţi publice numără o mie de tineri. O altă mie de manifestanţi pe lângă cei care zi de zi blochează traficul în capitala mexicană.

"Ah, deci în Kenya nu e democraţie!?" ( :)) şi uf )e întrebarea mea după ce am aflat că, la cinema în Nairobi, toţi spectatorii se ridică în picioare înainte să înceapă filmul. Se intonează imnul de stat după care urmează un jurnal de propagandă de 10-15 minute. Apoi filmul, evident.

Astăzi în drum spre birou am reuşit să parcurg un kilometru în 10 minute. Un grup mare de oameni (cu pancarte) se îndrepta spre o manifestaţie. La întoarcere, am împroşcat cu tot felul de sudălmi într-un trafic frate cu melcul şi cu broasca ţestoasă (chiar, care e mai lent dintre cele două vieţuitoare înainte amintite?) Motivul, imprevizibil de altfel: manifestaţia la care mergeau oamenii aceia de dimineaţă.

Azi n-a plouat. Nici ieri. Nici alaltăieri. E cald.

sa stiti ca...

2011-08-09T20:24:00.001+03:00

...nota cea mai joasa produsa de oboi e si bemol.

avem o poza. lipseste povestea!

2011-08-06T23:51:00.001+03:00

Dragii mei, aveţi idee ce s-a întâmplat, pe cine/ce am îngropat?

o frumoasă întâlnire [8]

2011-08-06T05:55:00.000+03:00

De joi

2011-08-05T04:42:00.000+03:00

Sezonul ploilor şi al filmelor TV.

Am văzut, zilele trecute, Grbavica. Filmul.

Aseară, Maradona lui Kusturica şi o revelaţie: nu doar că, după ce am învăţat spaniola, am acces fără de intermediari la mari autori în viaţă sau nu, dar aseară l-am ascultat pe Maradona. Şi l-am priceput. Îi pare rău că o dăduse pe cocaină, apropo:)

Şi apoi postul acesta, la Zaza, şi o teamă de vecinul brazilian. Cât de nebună par râzând şi iar râzând?

Pereţii sunt subţiri, o nebunie! Azi-noapte am strigat la nişte vecini care trânteau uşi şi sertare. Oare ce căutau?

Da, "Saveta este hipnotică". Nu mai pot!

o frumoasă întâlnire [7]

2011-08-04T05:52:00.001+03:00

ghizi şi ghizi

2011-08-03T03:36:00.002+03:00

Îi povesteam Laurei că în Mexic, în lipsa ghizilor, multe spaţii vizitate de turişti au alocate câte un număr care, tastat în reţeaua de telefonie mobilă, te duce la povestea locului respectiv.
Pe de altă parte, dacă nu v-am spus până acum reţineţi că şcoala muzeografică mexicană e fantastică şi mulţi mexicani se ocupă acum de mari muzee ale lumii. (muzeele private nu intra în discuţie)

fetita!

2011-08-02T19:05:00.000+03:00

o frumoasă întâlnire [6]

2011-08-02T05:51:00.001+03:00

2011-08-01T06:13:00.000+03:00

Get up!

2011-07-30T19:40:00.001+03:00