29 martie 2012

Cuvinte pe care nu le mai folosim. De ce?[20]

În timp ce repetam nişte numerale în limba rusă, mi-am dat seama că există o expresie românească foarte foarte logică.


Soroc

40 de săptămâni pentru a naşte?
40 de zile pentru a-i pomeni pe cei morţi?

40- copok- [soroc]
E teoria mea, desigur.

20 martie 2012

Cutremur puternic in Mexic

privire catre orasul abandonat

Civita di Bagnoregio- oraşul care moare

În Tuscia etruscă, regiunea Lazio de astăzi, foarte aproape de Umbria, pe un munte de rocă vulcanică din care ploile şi vântul muşcă neîncetat, cu 2500 de ani în urmă apărea o aşezare.

Din Bagnoregio, un pod îngust de trei sute de metri duce la Civita di Bagnoregio de astăzi, cu clădiri perfect armonizate cu peisajul arămiu.   

Aflată sub puterea papilor la 600, după ce longobarzii şi goţii pun mâna pe oraş, cu populaţia decimată de Marea Ciumă descrisă şi de Boccaccio, trecută prin trei mari cutremure, localitatea mai numără astăzi opt locuitori.
Locuinţe într-o rână, ferestre sparte care n-au mai fost înlocuite, un chioşc cu ilustrate şi două-trei localuri ale căror proprietari vând vin, ulei de măsline şi bruschette.
Casele părăsite au fost cumpărate la preţuri deloc de nimic de oameni înstăriţi din diverse colţuri ale lumii. Din capriciu, pentru frumuseţea şi liniştea locurilor, din cine ştie ce alte motive.

În afară de toţi cei pe care i-am pomenit, doar turiştii mai tulbură liniştea micului oraş care moare (supranumele, care apare şi pe indicatoarele stradale, este dat de scriitorul Bonaventura Tecchi, originar din Bagnoregio).

Cum se ajunge la Civita di Bagnoregio

Cu maşina: Civita se află la 100 de km de Roma. Se urmează Autostrada A1  până la Orvieto şi se urmează indicatoarele.

Cu trenul: Roma- Viterbo sau Roma-Orvieto şi de acolo cu autobuzele Cotral.

Nu se plăteşte nici o taxă pentru a vizita oraşul.


19 martie 2012

Buna dimineata!

Vâslit plãcut!

17 martie 2012

14 martie 2012

12 martie 2012

Basilica San Pietro- Perugia

Concordiagate- cand se abuzeaza de notiunea de e-book

Ca să nu mă credeţi îmbătată de puterea cărţilor electronice, o să vă spun că aşa cum în viaţă lucrurile se fac cu măsură: dacă ai dat de un ciocan, nu trebuie să baţi cuie în toţi pereţii.

Povestea pe scurt este aceasta: doi jurnalişti italieni care se aflau la bordul Costa Concordia au scris  un e-book pe care şi l-au publicat pe Amazon (site-ul oferă această posibilitate pentru lucrări în anumite limbi). S-a vorbit mult despre această noua găselniţă, dacă doriţi detalii internetul e plin de polemici.

Să fii supravieţuitorul unui naufragiu cauzat de multe nereguli! Aur curat, mai ales dacă ştii să scrii!  Trebuie că, de la momentul în care şi-au dat seama ce se întâmplă şi până ce s-au văzut pe uscat, Patrizia Perilli şi Luciano Castro au cules o groază de informaţii, au pus întrebări, au constatat lucruri care apoi puse cap la cap nu doar că îi ajută pe anchetatori să reconstituie tragedia dar, cum istoria e a celor care o consemnează, vor fi mărturie peste timp. 

Şi-au suflecat mânecile, au scris, au tradus repejor şi într-o limbă de circulaţie internaţională i-au dat un titlu absolut original (Concordiagate) şi l-au lansat pe internet.

Monica, eşti cam invidioasă, mi-aţi putea spune!

Nu, pentru că informaţia care mi-a ridicat o falcă în cer şi a coborât-o pe cealaltă în pământ este următoarea: autorii se laudă că lucrarea lor este dinamică: o vor actualiza şi iar o vor actualiza.

De ce nu blog?
De ce nu site?
De ce nu o carte completă scrisă mai târziu?

Pentru că Amazon le dă grafomanilor această posibilitate. 
Un dram de luciditate au avut cei doi ziarişti (atenţie, nu contest valoarea scriiturii, pentru că aştept să declare cartea închisă, ca să o pot cumpăra): precum aţi putut vedea dacă aţi dat click să ajungeţi la site-un unde este pusă în vânzare, cartea costă cam 3 dolari. Până şi preţul derizoriu mă deranjează: e cât două ziare.

.

9 martie 2012

recomandări pentru sfârşitul de săptămână

- În primul rând să-i spuneţi chiar aşa, nu week-end. 

- Apoi, dacă vi se pare că s-a spus tot în domeniul blogurilor culinare, să vă răzgândiţi: Suzi e gospodină (nu cred să fi contestat cineva lucrul acesta, din moment ce nu ne ştergem bărbiile de unsoare la dumneaei acasă nu avem cum să emitem judecăţi).
Cum îmi permit, atunci să trag o concluzie? Poftiţi de vedeţi

O alta vitrina...

... o altã lume

7 martie 2012

Aruncarea gunoiului la Roma

Cu sute de ani in urma, o asemenea contraventie era pedepsita chiar corporal, dupa cum spune si imaginea. Acum legea nu mai e drastica iar strazile arata ca atare.
Ce ar fi de facut? Sa dam nuiaua jos din cui?

6 martie 2012

Fântâna cărţilor, via Straderari




Fântâna cărţilor a fost proiectată de Pietro Lombardi în 1927 pentru cartierul Sant'Eustachio din Roma. 

De aceea şi capul de cerb, simbolul cartierului.

Cele patru cărţi vechi se datorează cel mai probabil Universităţii Sapienza, aflată chiar după colţ.

Sărbătoarea cărţii şi a lecturii la Roma

La sfârşitul acestei săptămâni, nume importante ale culturii italiene şi nu numai se vor întâlni la Roma la Sărbătoarea cărţii şi a lecturii ( Libri come, la Festa del Libro e della Lettura, 8-11 martie 2012, Auditorium Parco della Musica di Roma). 

Evenimentul e la a treia sa ediţie iar printre autorii pe care vizitatorii vor avea ocazia să-i întâlnească se află  Alessandro Baricco, Andrea Camilleri,  Jonathan Coe,  Andrea Vitali, Varujan Vosganian (!) şi Carlos Ruiz Zafón.

În rest, la Roma plouă, a început nebunia lui 8 martie şi vitrina cafenelei de la colţ de unde în fiecare duminică taţii de familie cumpără desertul pentru prânz era goală la ora 11 (vorbesc despre partea unde de obicei sunt expuse torturi).


3 martie 2012

Printesologie aplicata... si calatorii

Ultima călătorie (o minunăţie: trei trenuri luate la rând până în nordul Italiei, mută bagaje, schiuri, clăpari, ţine rucsacul cu dinţii, căci cine merge în vârf de munte cu poşetă, treci din trenul care s-a stricat în cel trimis să vă recupereze) a fost cu mult mai plăcută graţie cadoului de Crăciun: un eBook reader. 

Nu vă pripiţi să trageţi concluzii, am tras eu ani la rând după care am cedat chiar nervos: să treci Oceanul înainte şi înapoi cu 30 de cutii cu cărţi nu e o

2 martie 2012

Mamaliga si ciuperci

Planuri pentru prânz? Vă propun ce e în imagine. Bucuria schiorului înfometat care de speck şi alte produse tiroleze nu se atinge. Reţeta nu are cum să fie complicată.

Dobiacco/ Toblach- raiul amatorilor de schi fond

Paradisul pasionaţilor de schi fond din sudul Europei trebuie să fie la Dobbiaco, în Alta Pusteria.

Locul se pretează atât de bine acestui sport încât  în fiecare an o etapă a Cupei Mondiale la schi fond se desfăşoară aici, dacă e să mă iau după ce spun plăcuţele de pe Stadion. 

Trecând peste competiţii, cred că e o adevărată plăcere să baţi coclaurile alunecând pe îngustele bucăţi de fibră de sticlă şi admirând peisajele. 

120 de kilometri de piste întreţinute cu o privelişte amuţitoare. Lacuri, păduri, munţi obraznici împungând cerul. 

Preţul cardului de acces în complexul de schi fond de la Dobbiaco este:
  • 5 euro/zi
  • 20 euro/săptămână
  • 50 euro/ sezon

 Pe timpul verii Stadionul din Dobbiaco nu e lăsat deloc de izbelişte: aici revin pasionaţii de schi. Pe rotile însă.

În afara sporturilor de iarnă, în zonă se organizează excursii cu sania trasă de cai, cu rachetele de zăpadă sau sesiuni de schi alpinism.

La Dobbiaco se ajunge cu maşina sau cu trenul. 

Căutaţi pe internet orice legătură feroviară cu Fortezza unde schimbaţi apoi cu trenul regional care opreşte în fiecare staţiune din Alta Pusteria.

1 martie 2012

fetita!

buna dimineata, primavara!

Hai că mai e puţin până la echinocţiu, vin  inundaţiile, Paştile, cireşele şi căpşunele şi apoi canicula.
(Anul acesta avem alegeri?)

Dacă ar fi aşa de uşor de trecut peste toate astea aşa cum le-am butonat eu am îmbătrâni într-o clipită!

Vă salut, dragi prieteni, după o săptămână de nemeritată odihnă presărată cu ştrudel şi alte bunătăţi din ţara lui Oetzi.

Apropo de el, am citit în The New Scientist (cum publică ei articolele în funcţie de călătoriile mele!) că domnul avea intoleranţă la lactoză (v-am spus eu să nu mai beţi lapte!) şi că şi-o fi dat el duhul între Italia şi Austria (încă se mai ceartă pe tema asta) dar urmaşii lui trăiesc bine mersi în Corsica şi Sardinia. Alte descoperiri făcute în urma analizei ADN a mumiei de gheaţă descoperite în Dolomiţi aflaţi pe larg aici.

Ţara lui Oetzi adică Tirolul de Sud (Alto Adige la italienii mândri de cum s-au jucat cărţile după al doilea război mondial) unde oamenii or vorbi italiana dar cu accent ce aduce a Austria, or fi afirmând lucruri cu tărie dar fără să ridice tonul şi fără să gesticuleze şi or fi având capitala la Roma dar pe maşini, indicatoare şi alte locuri unde scrisul este unealta de comunicare totul este în germană şi în italiană. Până şi pe maşina poliţiei! Pe cea a carabinierilor nu, de unde şi glumele de pârtie la care m-am dedat: doar cei vor fi luaţi de maşina cu care au venit oamenii legii trebuie să ştie că aceştia sunt carabinierii.

Cum se ajunge şi ce poate face omul de bună credinţă în Dolomiţi o să vă povestesc treptat.
În imagine, lacul din Dobbiaco/ Toblach .

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...