mexic, morti misterioase, Facebook si detectivi ad-hoc

O ştire aproape de banal, aici în Mexic: la 24 octombrie poliţia a găsit pe şoseaua de centură a Capitalei trupul fără de suflare al unui tânăr.Urme de vopsea gri care ar putea duce la maşina care l-ar fi lovit.  Un alt mort  şi atât, pentru autorităţi, un om drag pierit fără să se ştie de ce, pentru familie.
Şi o soră. O soră atât de hotărâtă să afle cum se face că,

moartea unui tâmplar

În timp ce eu mă uitam la nişte felii de pepene pe post de prânz şi cină din motive de purificare fără de Sarah Kane, în timp ce Fidel îşi punea mâna protector pe abdomen, peste treningul Reebok, că doar are ceva cu US and A, cu gândul aiurea la o boală de stomac, la Havana, în Spitalul Fraţii Almejeiras, cu perfuzii băgate cu forţa în vene, după 86 de zile fără de hrană, tâmplarul Orlando Zapata Tamayo şi-a dat ultima suflare. Aseară.
Avea 42 de ani, era membru al Alternativei republicane nerecunoscute în capitala cubaneză, adunase condamnări de vreo 30 de ani pentru comportamentul lui neexemplar şi o soţie iubitoare: ea e cea care a protestat prima când, la spital, au început să-i alimenteze soţul intravenos.

FOTO: AFP via Times

iar cu tlaloc...

(mamma mia, de când nu am mai trecut pe aici au îmbunătăţit ăştia Bloggerul. Presupun că e o îmbunătăţire, că altfel de ce să schimbi ceva? Sau o fi de când cu Buzz, mai ştii? haida, că mai mult nu mă pricep la din astea. )
cum spuneam în titlu, în acest frumos sezon uscat, plouă mocăneşte de azi-dimineaţă şi capul meu a decis să

Schiorul mexican se pregateste pentru jocurile olimpice

Acum că am cetit ziarele îmi dau seama că nu degeaba mă uitam eu cu admiraţie la schiurile din pivniţă. Aş fi vrut să le spun că aici în Mexic sunt nişte rarităţi care merită să fie lustruite cu piele de căprioară, dar acum ştiu că nici măcar nu se compară ele cu cele care se pregătesc de Vancouver.

Da, dacă Ungaria avea flotă fără să fi avut direct ieşire la mare, şi Mexicul are un vajnic schior, fără să aibă zăpadă decât pe creştetul vulcanilor din apropierea Capitalei. (Nu e nici o legătură cauzală, nu vă speriaţi că aş fi luat-o razna).

Doamne, că greu mai ajung la subiect.

Tlaloc e un bun

După ce Mexicul a trecut printr-un an secetos de ne-au anunţat cu o faţă lungă mai-marii ţării că aici mai e apă pentru zece ani şi nimic mai mult, în zilele acestea, că tot eram în anotimpul secetos şi călduros, a plouat cu găleata. Aşa, ore în şir. Cât să

e usor a pune linkuri

...când nimic nu ai a spune.
Păi ce să vă povestesc? Că e sezonul uscat şi plouă cu găleata? (migrene y compris)
Că în Mexic a fost iar puente- sfârşit lung de săptămână, de data aceasta pentru 5 februarie, Ziua Constituţiei (cum o mai fi şi aia)?
Că am vrut să mergem la muzeu şi era închis ăla spre care ne-am tot dus şi iar dus? Îşi cereau scuze, aşa că am venit cu coada între picioare spre casă, mi-am făcut iar o poză sub un copac cu flori, oare când mi-o trece mirarea?, şi am găsit deschis la Sala David Siqueiros, care era închisă într-o altă duminică în care am trecut noi pe acolo, de am rămas la fel de trişti. La sala cu pricina, o vastă expoziţie pentru care am urcat şi la etajul 1 1/2 (nu era ca în Malkovich, până la 7). Îndoiţi de şale am văzut instantanee din nişte filme ale lui Buñuel (care în surealismul de aici s-a ţicnit, că înainte era tern) şi nişte instalaţii. Dintr-una ieşea aer de Mexic, de parcă am fi fost în Japonia şi eram curioşi, din alta sunete de muezin, că poate eram la fel de curioşi.

Linkurile, că vreau să vedeţi şi voi.
1. Fotografii din Cartierul care va dispărea din Barcelona. Construit în anii 20 pentru familiile sărace din oraşul catalan, Bon Pastor arată pe măsură. Urât. Se vor construi case noi, unele sunt deja gata, dar traiul acolo e scump şi în reportajul din la Repubblica se spune că sunt oameni care nici măcar nu aprind lumina, ca să economisească.

2. Danny De Vito consideră esenţial să-şi pozeze picioruşele pe tot felul de fundaluri, depinde unde merge în vacanţă. De Vito zice că-şi iubeşte picioarele, doar ele îl plimbă încoace şi încolo, aşa că nu mai spun nimic. Eu îmi iubesc buzunarul de unde scot banii să-mi plătesc biletele de călătorie, aşa că mă voi supune şi-mi veţi vedea jebul în faţa unor statui. Degetele lui De Vito pe la Milano şi prin alte părţi, aici.

3. adio malus pirus, bine vei veni cine ştie ce cod de bare. Citeam aici că la ONU 2010 e anul biodiversităţii şi că un anume Consorţiu Internaţional pentru codul de bare al vieţii merge mai departe în clasificarea tuturor plantelor şi animalelor, ca la supermarket. Aici sunt mai multe amănunte, vreau în urmă cu 100 de ani şi mintea de acum, am zis! Sau să-mi fac un cont?

4. Dacă vă plac păpuşicile japoneze, fuga într-acolo, aflu de aici că începe festivalul păpuşilor Hina. Mai e o lună, vă puteţi programa liniştiţi zborul, atenţie că Japan Airlines nu o duce prea roz.

saludos de mexico

Păream dispărută dar nu sunt, vă giur!
Dă-i omului timp liber cât mai mult şi tot îţi va spune că nu are vreme să facă nimic. Am zis, mă puteţi cita, am experienţă de viaţă relativ bogată.

Mă gândeam în timp ce citeam Le Figaro pe nava domnului Picard care ne-a adus încoace peste mări şi ţări, că ar fi chiar aiurea