luand taurul de coarne...

Manechina cu lentile de contact albastre care rânea în casa noastră avea un obicei ciudat, bazându-se că de multe ori sunt cu capul în nori. Îmi lua din portofel numai şi numai hârtii de 500 de pesos. Probabil controla zilnic, nu m-am gândit că dacă lua de la noi cam câţi bănuţi câştigă o secretară de firmă, plus cadouri pentru prinţesa ei pre nume Belen care e o simpatică şi jumătate, are rost să mă duc cu poşeta după mine prin toată casa. 

Am vrut să cer nişte nitrat de argint de la un fotograf, să pun în portofel, dar mi-am dat seama că pulberea va ajunge în toată poşeta şi m-aş fi putut trezi şi eu cu degetele negre pentru vreo săptămână. Apoi, mi-era teamă de confruntare şi din motive legate de forţa fiecăreia dintre noi.

Aşa că am rugat perechea să procedeze la adio (nu am fost de faţă).
 

Acestea fiind spuse, cum abia ieri am găsit o înlocuitoare şi mai verificată decât madam Liliana, eu între timp am rânit, făcut teme şi ieşit în oraş. Ieri, din cauză de râvnă şi de ciudă că nu sunt aşa de vrednică precum Duracell despre care v-am vorbit mai sus, am făcut ceva care s-a soldat cu o durere musculară intercostală pe partea stângă, de noroc că ştiam că inima nu doare, că m-aş fi declarat învinsă de altitudinea la care trăiesc şi aş fi cerut regim special, de trai la Roma sau în România, din motive de boală. Şi am ajuns la hammam, iar acum miros a smochină şi sunt pamperită din cap până în picioare. Şi nu mă mai doare acel intercostal ci altul.

Nu am mai citit prea multe, în schimb am văzut filme mexicane, sunt amorezată de cinematografia de aici, am luat  de la reduceri nişte filme la preţul unui bilet de cinema, acum trebuie să cumpăr alt suport pentru DVDuri, am fost la teatru, că acum îmi permit, adicătelea înţeleg spaniola, şi am găsit nişte filme pe iutiub, de am lăsat nişte artişti să moară de foame şi m-am uitat fără să plătesc nimic. Apropo, dacă pricepeţi spaniolă, căutaţi pe site-ul înainte pomenit Todo el poder. Ca să ştiţi cum stau lucrurile pe aici. Nu dau link, să nu dispară comoara.

hei!

pe blogul acesta nu mai scrie nimeni?

astazi mi-a placut articolul acesta

tata-i din Ocna Mures.

publicitatea in america latina

azi mi-a plăcut asta:

pe scurt...

Pentru că pe lung m-am exprimat într-un comentariu la postul precedent.

Aşadar: am avut cutremur, în Ciudad de Mexico. 

5,9 pe Richter. Cam cât avea cel de acum două săptămâni. Sau trei? Epicentrul era în Puebla, că aşa se cuvine să primim cadouri de la un oraş revoluţionar.

Nu, nu ştiam ce am de făcut. Nu, nu mă tem, ar fi panicard şi în contradicţie cu spiritul mexican.

Doamne ajută!

dureri de muschi, caderi si reveniri

n-am crăpat, Doamne fereşte, deşi mi-a fost teamă că, pe lângă nasul care curgea, cum aveam nişte dureri musculare, se apropia tiptil de sufletul meu o gripă guiţată.

era un torticolis. unul urât, care nu se mulţumise doar cu sternocleidomastoidianul ci o luase în jos, până sub omoplaţi, cât să stau acasă în weekend, ca un copil pedepsit, după că ce am trecut cu brio de încă un examen.

nu mai am majuscule. am lene, în schimb.

a, şi diacritice!

ei, şi cu torticolisul şi disperarea în faţa durerii care nu trece cu aspirină şi perna electrică, mi-a venit în gând şarpele. dacă un şarpe are torticolis, ce se face el? dar girafa, ce face girafa când i se contractă dureros muşchii gâtului? sau lupul, dacă lupul face torticolis (gât de lup, în limbaj popular) dă în pleonasm?

azi pot întoarce capul liniştită. cât să mă pot aşeza la computer, să citesc mii de feeduri din google reader şi să dau peste un salt ne-mortal.

au venitara mosafirii!

Gorgeoux, graţie căreia am eu blog a plecat în vacanţă.

N-a vrut să vie încoace, habar n-avea ea ce carantină o aştepta pe aici. 

Și-a lăsat blogul pe mâna mosafirilor. 

Mulţi au scris poveşti frumoase şi lungi. 

Eu mi-am zis că să fie ca pentru un blog cu vechime: scurt şi cuprinzător.  

A ieşit mic, aşa, ca subiectul povestirii. 

Aici-şa.

care-s noutatile?

2446 de cazuri de gripa nouă, 60 de decese.

Mania persecuţiei şi prezentarea acestor cifre în raport cu cifrele din SUA.

Destinaţiile turistice sunt sigure, dar să luăm măsuri de precauţie.

Gel antibacterial şi sticluţe cu alcool etilic pe fiecare terasă de pe strada unde mă tot plimb, de te întrebi unde ai nimerit.

Spălaţi-vă pe mâini! 

Am aflat despre cravate că sunt o importantă sursă de infecţie. Vizualizaţi? Mie mi se pare plauzibil.

Activitatea a este 30 de farmacii/alte magazine a fost suspendată de autorităţi din cauza publicităţii mincinoase.

ain't I great?

Dacă tot vorbeam despre interviuri şi gripă, nu pierdeţi, nu pierdeţi interviul celebrissimei Monica în mult mai cunoscutul Hotcity!

marti in mexic

2224 de îmbolnăviri şi 58 de morţi, din cauza gripei noi, mexicane şi porcine.

Ieri s-au întors la şcoală toţi copilaşii, în Mexic, cu excepţia unor state în care s-a decis că vacanța mai durează până la 18 mai. Autorităţile nu exclud că revenirea la lucru să aducă noi îmbolnăviri, eu completez şi citez din profesoara mea de spaniolă care ne spunea senin că ea nu are nicio treabă cu masca, că se pupă cu toţi cu care se întâlneşte (cine îi dă voie?!). 

Despre vajnica mea eroină trebuie să ştiţi că a avut fix acum o lună gripă. Dar nu ne-a venit să ne tuşească în ochi. (Ca să elimin orice dubiu că aş avea momente de normalitate: am stat şi am calculat că, având o mască peste nas şi gură, vine un duşman şi-ţi strănută în ochi, pe mediu umed care întreţine marele virus, urmează să plângi, apoi, să ţi se înoade lacrimile în bărbie, trecând pe lângă nas şi gură şi hopa boala!)

Între timp am descoperit la Marius Cosmeanu pe blog un interviu cu o super tipă care locuieşte aici în Mexic. Româncă. Mi se pare super pentru că predă la UNAM şi doi, pentru că e tonică. 

Or fi nişte criterii superficiale, dar ce poţi deduce după un interviu?

mie numai mie

Această poză îmi e dedicată mie, de un băieţel care nu mă cunoaşte. 

Pentru că sunt generoasă, v-o dedic mai departe.

Pentru că Max ştie să se poarte cu precauţie. Şi să nu crează în teoria conspiraţiei.

2059 de cazuri de gripă porcină şi 56 de decese sunt numerele cu care Mexicul începe săptămâna.

În rest, mare bucurie că se îmbolnăveşte şi capra vecinului: am auzit un domn care, în loc să-şi vadă de turele de bazin, transpira superioritate faţă de gringos şi îi urla unuia care, totuşi, înota, cu aerul cocalarului român care ştie el ce e bine, ce e cu teoria conspiraţiei şi cu ăştia mai evoluaţi, că nu e niciun chichirez cu gripa asta şi uite că nu are nimic.

La pizzeria nu ştiu cum, pe Mazaryk, concurs pentru copii, să desenăm o cutie de pizza, oamenii vor vota şi pe viitor în cutii fix aşa desenate vom livra noi pizza la domiciliu. 

Lângă mine, o bătrână stafidită, stafidită, blonzită şi feştită rău vota şi iar vota. Schimba creioanele, să nu aibă voturile aceeaşi culoare. Şi m-au ţinut cu 7 mâini de gură pentru că voiam să o întreb dacă aşa votează dumneaei de o viaţă şi pentru parlamentare.

no, ce mai e prin mexic?

1204 de cazuri de noua gripă, cu 44 de decese, laude către preşedinte, indignarea rămâne şi ultimii pasageri de pe cursa care i-a adus pe mexicanii aflaţi în China sunt storşi de "cutremurătoare" mărturii care mă fac sa scriu un post în puţina spaniolă pe care o vorbesc după 6 luni, să îi întreb pe cei de aici dacă nu li se pare corect comportamentul chinezilor, care ştiu ce furnicar de un miliard de oameni au şi ştiu ce ar însemna un virus pe o bicicletă prin Beijing. (aoleu, tot încerc să desenez un porcuşor cu aripi de pasăre şi picior de om, ca să pot vizualiza noul virus, simpaticul de el).

De pe site-ul special creat după izbucnirea epidemiei aflu, la rubrica noutăţi, că nu e periculos să mănânci carne de porc. Da, la rubrica de noutăţi. 

Dacă aveţi răbdare să citiţi în spaniolă, iată (aici) şi recomandările guvernului, pe categorii de instituţii şi situaţii. Aşa mi-e de drag personajul animat şi până şi microbii sunt simpatici, aşa, desenaţi şi la cât mai mare depărtare de mine!

Cum a fost ieri pe stradă: de parcă uitaseră tot ce s-a întâmplat în ultima săptămână, la intersecţii, oamenii îşi mâncau gustărica de la 11 ca înainte, am văzut pupături şi îmbrăţişări, rar am mai dat peste măşti peste nas şi gură (era o prostie, nu?). Am intrat într-o farmacie să întreb dacă, totuşi, au făcut comandă pentru gel antibacterian şi ce li s-a spus. Farmacistul m-a privit răbdător până mi-am terminat discursul şi mi-a zis că are, câte vreau. Nu e prima oară când fac din astea, aşa că nu am intrat în pământ de ruşine.

Din Reforma aflu că mare e grădina lui Dumnezeu, amănunte aici. Cotidianul analizează recesiunea agravată de epidemie, în Mexic, şi- dintr-un articol dedicat pierderilor din industria hotelieră- aflu că un  milion de oameni sunt în pericol să-şi piardă slujbele, că s-au înregistrat pierderi de peste 80 de milioane de pesos pe zi, că pe 24 aprilie, când s-a instituit carantina în Ciudad de Mexico erau aşteptaţi 30 de mii de turişti, au venit 23 de mii, iar pe 4 mai, înregistraţi oficial, în DF erau doar 4027 de turişti. Turismul din capitala mexicană generează direct aproape 280 de mii de slujbe, indirect alte aproape 700 de mii. 

Vestea bună e că se deschid şi unele muzee.

Ca orice alt necaz, urmează revelaţiile: există şcoli fără grup sanitar ori cu mari probleme sanitare. S-au format alte comitete care caută soluţii. Vă sună cunoscut?

La şcoală ne-au aşteptat cu un poster frumos scris de mână, cu măsuri de precauţie, şi un recipient ca din desene animate, imens, cu gel antibacterial. Rugămintea era să îl folosim. Miros puternic, am strănutat, eu îmi purtam masca, aşa că nu au fugit speriaţi nici portarul, nici omul de serviciu. Ei nu aveau măşti. Sunt bărbaţi în putere, doar nu s-o prinde virusul de ei!

Primarul Marcelo Ebrard, cel care, cine ştie din ce motive portofelice a coborât alerta de la portocaliu la galben în Ciudad de Mexico, ne îndeamnă să nu lăsăm garda jos. Păi domnul meu, dumneata nu ţi-ai dat seama până acum că doar cu interdicţii ţii în frâu un oraş cu 20 de milioane de locuitori?

Din 24 aprilie până acum, legislativul n-a stat cu mâinile în sân. În timp ce singura preocupare a populaţiei părea să fie gripa, noi legi treceau ca lebedele prin parcul Chapultepec. Amănunte puţintel mai încolo. Am îndatoriri sociale.

leapsa de la zgomotul alb

1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă?
am o bibliotecă în trei oraşe din trei state diferite. Tare mi-e că, în contextul actual, Umberto Eco.

2) Din ce carte ai mai multe exemplare?
Nu am dubluri. Manualul de limbă spaniolă se pune?

3) De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezată în secret?

Ar fi jenant să spun Darcy, nu?

4) Ce carte ai citit cel mai des?
Când eram copil: Singur pe lume, Hector Malot şi Cireşarii lui Constantin Chiriţă

5) Care era cartea ta preferată la 10 ani?
Nu ţin minte. Ştiu că era perioada când îmi alegeam cărţi din biblioteca părinţilor şi am ajuns să citesc Hortensia Papadat-Bengescu la o vârstă nepotrivită.

6) Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Un chicklit, pe un aeroport.
7) Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?

Cum sunt relative lucrurile: David Lida, First stop in the new world. Despre Mexic şi Ciudad de Mexico, mai exact, ca să mă lămuresc încotro îmi iau câmpii. 
8) Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
Cu arcanul? Ei, Biblia, că e tot acolo. Dar cu îndrumar, să nu interpreteze aiurea şi să ne scoaţă ochii.
9) Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?
Un scriitor talentat care să nu abordeze teme sensibile în context. Cineva care să inventeze o nouă roată. Şi care să considere că nu merită premiul, pentru că-mi place umilinţa.
10) Ce carte ti-ar plăcea să vezi ecranizată?
O carte de eseuri, să vedem ce iese!
11) Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?

Cum nu prea visez nu are rost să mă hazardez.

12) Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
Un alt chicklit, găsit în biblioteca hotelului unde am stat în Acapulco. Erau şi altele, dar mă temeam că nu le pot termina în câteva ore. Şi apoi mi-e jenă să citesc lucruri importante în costum de baie. Alta e să o faci într-o pijama de mătase!

13) Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?

O carte dăruită de un domn care se credea poet. Cred că e printre puţinele dăţi când mi-am smuls părul din cap.
14) Preferi autorii francezi sau ruşi?
Ruşi.
15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?Milton.
16) Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
Când îmi amorţeşte braţul, că nu-i lectură mai plăcută decât aia în care stai într-o rână, pe canapea!
17) Care e romanul tău favorit? 
nu ştiu.

18) Joci ceva?
Bridge, doar îmi plac cărţile!

19)Povestiri scurte, schiţe?

Ai, mi-am adus aminte de Courteline!

20) Non-ficţiune?
Îmi plac biografiile, jurnalele.
21) Scriitorul favorit?
Sunt mai mulţi. De exemplu, mi-ar plăcea să fi fost de faţă când scria Bulgakov.
22) Ce scriitor crezi că este supraevaluat?
Eu zic că nobelizaţii despre care vorbeşte White Noise nu sunt chiar nimeni în lume. Dar ăla cu Platforma, cum îl cheamă, ce aprofundează în ştiinţa literaturii, că voi muri proastă şi nu voi fi aflat?
23) Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
Un album mare, gros, cu imagini.
24) Şi…acum ce citeşti?

 Reading Lolita in Tehran, a lui Azar Nafisi.

Am luat întrebările cu copy/paste de la White noise, carele de la Cinabru. Las şi eu finalul [aproape] la fel, de când am devenit originală??
Sunt curioasă ce ar răspunde toţi cei din blogroll, dar fiţi mizericordioşi, mi-e atât de lene să pun muuulte linkuri. Aşa că vă rog, nu va sfiiţi. Abia aştept să vă citesc.

sa nu va mai fie scarba de ce vedeti in Romania!

M-am tot codit dacă se face să scriu sau nu, dat fiind contextul în care mă aflu aici.

Dar de dimineaţă stau şi comentez, mă indignez şi mă trec toate apele.

Preambul: mai mulţi mexicani care au intrat în China în ultima săptămână au fost duşi de la aeroport într-un hotel, consultaţi de doctori, şi au rămas în carantină. Până să ajungă acolo, unii au stat şi şase ore închişi într-o încăpere de pe aeroport, fără apă ori toaletă. Spun că nu şi-au putut contacta ambasada şi că tot ce li s-a spus a fost aşa, pe un ton violent. 

Preşedintele Felipe Calderón ne-a vorbit despre ei la televizor, apoi a trimis un avion al Aeromexico după ei.

Un zbor de aproape 50 de ore pentru trei rânduri de echipaje, mexicanii din poveste nu se aflau doar în Beijing, ci şi în Hong Kong şi în Shanghai.

Azi-noapte au ajuns pe aeroport. La scara avionului aştepta soţia preşedintelui mexican, Margarita Zavala.

Avionul se opreşte din mişcare, pilotul scoate un drapel uriaş pe geam. (Deci geamul acela chiar se deschide?). Pasagerii coboară alergând, îmbrăţişări şi lacrimi. Sincroane de la ei: ne-au maltratat, ne-au închis, ne-a fost rău, ne-a fost dor, când am aterizat am aplaudat de bucurie, am început să plângem, ne-am îmbrăţişat. Mulţumim preşedintelui! Fiecare sincron cu câte o mulţumire. Pe la ora 13 dau drumul la radio. Preferata mea, Adriana preşedintelui, emisiune în direct, sincroane cu pasagerii, mulţumim, trăiască patria, transmisiune în direct cu reporterul nostru la faţa locului în Michoacán, statul de origine al preşedintelui, unde Calderón a mers cu avionul şi nu s-a întors până nu a mâncat ostentativ nişte carnitas de porcuşor, aşa demonstrativ cum păpa domnul Berlusconi anul trecut, când cu dioxina din mozzarella italiană şi halt la importurile de bulgăraşi albi, pagube, eticheta proastă etc. 

OK, nu am fost obiectivă în relatare, până acum, dar să spunem că abia acum devin subiectivă.

Dar cum se poate face presă în halul ăsta? Dar oamenii ăştia cât de victime se cred? Cum ar fi fost dacă nişte mexicani ar fi fost răpiţi în Irak?

Telenovela s-a născut la sat? Câte voturi se storc acum, pentru parlamentarele din iulie?

cand banii si politica alunga carantina

Primesc o alertă prin SMS de la un serviciu de ştiri care mi se pare chiar cool, că în capitala Mexicului mâine se redeschid restaurantele, cinematografele şi toate locurile despre care se povestea de dimineaţă că vor mai rămâne închise până la noi dispoziţii.

Decizia nu a luat-o preşedintele statului, că nu e treaba lui să guverneze Districtul Federal, ci guvernanţii locali. Felipe Calderón e supărat foc.

El nu pricepe însă că industria recreativă, restaurantieră şi cum altcumva mai poate fi botezată, are bani. Numai Carlos Slim are în oraş 33 de multiplexuri, de exemplu, iar legendarii mei 35 de mii de chelneri (oare cât o să-i mai pomenesc??) nu lucrează pe trotuare, da?

Capac la toate, a început campania electorală şi e mai mult decât dureros să nu faci tu o adunare cu care o fi echivalentul exact exact lui "mici şi bere" aici, unde arta culinară nu e de ici de colo? Tamales si pulque? 

Ah, să nu uit să merg la vreo aglomeraţie din asta, prin iunie! Nu că mi-ar da mie şapcă, tricou, brichetă, pix şi care mai e moda prin România? doar nu am drept de vot aici.

În iulie vin mid-term elections, membrii Camerei Deputaţilor sunt aleşi o dată la trei ani, cei ai Senatului, ca şi preşedintele, o dată la şase ani.

exista viata si dupa colectare

Când l-am citit pe Manafu că vrea să pornească o campanie de conştientizare m-am bucurat. Şi m-am întristat rău. Am plecat dintr-o Românie unde, la mutare, mi-am aruncat o colecţie de ziare şi reviste într-unul din frumoasele containere pentru hârtie şi doar atât. A doua zi, Dilemele şi Româniile mele literare, nedesprinse din teancul în care le legasem, erau în spaţiul verde. 

Aruncate de vreun nemernic care nu ştia ce să facă, dar totuşi le-a scos din containerul acela albastru. Erau primele luni în care cuburile acelea din plastic puse de primărie în Crângaşi chiar adăposteau deşeurile reciclabile cărora le erau destinate. Cu doi ani în urmă, îmi amintesc cum i-am făcut observaţie mamei venite în vizită că aruncă sticlele la un loc cu gunoiul. Ca să cobor şi să găsesc în containere moloz şi alte alea, de la vreun "econom" care şi-a spart pereţii după o modă maladivă şi nu voia să le plătească gunoierilor un transport special, cum s-ar proceda în mod normal.

Ei nu-i nimic că am venit în Mexic, care face ce face şi îşi imită cât poate de mult vecinul de la nord, cu toate resentimentele pe care i le poartă. Şi constat că se face colectare selectivă şi mă bucur că am nimerit în leagănul civilizaţiei mileniului trei. Fapt pentru care institui lege marţială în casă, să se separe organicul de inorganic! La şase luni de când îmi curăţă un robotoid casa, contra cost, constat că în coşul de sub scările dumneai, unde aşezăm PET-uri turtite, să nu aruncăm aer, hârtii şi toate alea arunca duduia conţinutul făraşului, după ce mătura balcoanele. Mi-a trecut un cuţit în inimă! 

 În condiţiile în care Mexicul e poluat de nu există cuvinte să descrii asta, în condiţiile în care aici în Valea Mexicului mai este apă pentru 10 ani, după care Cel de Sus cu mila!

Am tipărit ultra poster desenat de mînuşiţele mele, l-am lipit pe perete şi de atunci, trei săptămâni să fie, observ un exces de zel şi o triere suplimentară a resturilor menajere înainte de coborâtul cu cei doi saci în garaj, de unde îl iau vajnicii gunoieri dimineața la ora cinci.

Şi atunci, chit că deocamdată aşa ştiu că în România mă voi mai prezenta doar vara, când aici e sezonul ploilor şi, pe viitor, în concedii, mă repet şi spun: există viaţă după colectare!

si a venit si 6 mai!

Maşini pe străzi, magazine deschise, au început să revină menajerele în casele oamenilor (mda, spionez de la geam:)

Statisticile Ministerului mexican al sănătăţii arată aşa: 

1112 cazuri de gripă, din care 42 sunt decese.

Autorităţile mexicane consideră în continuare că au acţionat repede şi că, mai mult, experienţa lor le va fi folositoare ţărilor care abia acum au de a face cu gripa nouă. 

Citând din preşedintele Felipe Calderon, grija principală a mexicanilor este, acum, să recupereze pierderile din economie.  

Aflăm de la OMS că Mexicul nu exportă gripa şi că ONU le va cere celorlalte state să nu mai oprească sosirea avioanelor mexicane pe teritoriul lor. 

A fost o carantină lejeră: angajaţii (cu excepţia chelnerilor, cred că vă vine să râdeţi când vă tot spun despre categoria chelnerilor, dar în Ciudad de Mexico sunt vreo 35 de mii, au un sindicat puternic etc) nu au suferit pierderi, au primit tot felul de mici concesii (de genul eliminarea programului hoy no circula, care restrictionează circulaţia maşinilor, pe zilele săptămânii, în funcţie de vechimea autoturismului şi alte caracteristici), furnizorul meu de cablu ne-a dat HBO la liber ("ca să avem ce face în familie" cam aşa ne explicau) şi altele care nu îmi vin în minte acum.

Nu toţi elevii s-au întors la şcoală. Azi şi-au reluat cursurile universităţile şi liceele, de mâine sau chiar de luni, depinde de guvernatori/directori şcolile primare, gimnaziul şi grădiniţele.

Restaurantele şi cinematografele rămân închise. Se vorbeşte că ar putea să-şi deschidă uşile dacă se va respecta o distanţă anume între mese şi dacă în sala de proiecţie spectatorii vor sta la două scaune distanţă.

Se pare că sezonul uscat a fost mare prieten cu virusul, aseara A (H1N1) a luat un bobârnac de la ceruri însă, stropi grei de ploaie au căzut peste oraş dar pentru foarte, foarte puţin timp. 

alta e starea de spirit, in marea metropola!

Oricât ai fi tu de vrăbiuţă, nu te sperii de turiştii impertinenţi prelungiri ale aparatelor de fotografiat!

sarbatori, aniversari, patriotism si gripa

5 mai (Cinco de Mayo) e o dată importantă în istoria Mexicului. 

Cu aproape 150 de ani în urmă, la Puebla, armata mexicană condusă de Ignacio Zaragoza Seguin învingea trupele franceze. 

O victorie importantă, căci dotarea celor două părţi nu era comparabilă, iar francezii nu cunoscuseră înfrângerea pentru 50 de ani, până atunci. 

Plus că a fost pentru ultima oară când o armată de pe un alt continent invada America. Aniversarea nu se sărbătoreşte în tot Mexicul chiar dacă în Statele Unite se crede că e data obţinerii independenţei. Nu, sărbătoarea cea  mai la inima mexicanilor e 16 septembrie.

Bob Dylan, despre căsătoria lui Isis, într-o zi de 5 mai

___________________

În imagine un monument ridicat în cinstea lui 5 mai, la Puebla.

cifrele momentului

Potrivit portalului creat de Ministerul mexican al sanatatii, acum datele sunt 727 de cazuri de gripa noua, 26 de decese.

Informatiile oficiale despre gripa noua sunt postate de autoritatile mexicane si pe twitter.

jucarii in suferinta

Sofia si surioara ei, al carei nume nu-l cunosc, sunt vecinele mele de palier.

Inainte, le vedeam pe bicicleta, in fata casei.

Acum, le aud cantand si jucandu-se intre patru pereti.

Cred ca cel mai greu le e fara bicicleta.

Au incercat pe terasa, dar nu or fi gasit niciun chichirez, pentru ca si-au aruncat cat colo castile si jucariile.

Cand se termina povestea cu carantina, pot face o lista cu lucrurile care mi-au umplut timpul, de lunea trecuta incoace.

liniste, ne-a vorbit presedintele!

In fine, a vorbit presedintele.

Ne anuntasera ca urma sa raspunda intrebarilor cetatenilor mai mult sau mai putin speriati. Povestea a fost, de fapt, un interviu cu Adriana Pèrez Cañedo, o jurnalista pe care eu o ascult la radio ori de cate ori sunt in masina, la pranz. 

Lucreaza pentru un post cat de cat OK, desi despre jurnalismul de opinie din Mexic in acest moment ar fi multe de povestit.
Oricum, ea, la vreo 40 de ani, ii spunea Domnule presedinte, in timp ce el era cu Adriana in sus, Adriana in jos.

Ce am aflat: ca traiesc intr-o tara transparenta. Adica s-a aflat despre virus, nu a stat nimeni sa ascunda cum, citez "au facut alte tari, de-a lungul istoriei, nu dau nume acum". Induiosator!
Interviul a fost inregistrat in timpul zilei, in curtea resedintei prezidentiale, Los Pinos.
 
Printre rasete amabile, presedintele a mai spus si de ce vacanta fortata dureaza fix pana in 6 mai, nu mai devreme mai tarziu. In primul rand ca, logic, a inceput cu 1 mai, zi care oricum ar fi fost libera, aici. Apoi, in multe parti ale Mexicului se sarbatoreste 5 mai.

Apoi, problema angajailor care au de pierdut din cauza vacantei. Presedintele stie ca se traieste din bacsisuri in Mexic, iar eu nu ma mai mir. Intelege ca e o poveste care se soldeaza cu pierderi dar, va rog frumos, ¡Nada vale tanto como la salud! sau, in mintea mea, nu-i nimic mai de pret pe lume cum e sanatatea!

O singura bucurie pot avea mexicanii, dupa ce trece pericolul: daca seismul din '85 a produs pagube inestimabile infrastructurii, acum nu e vorba despre asa ceva, a spus Calderòn.

Si-a mai spus, apoi, presedintele ca exageram. Suntem in fata a 20 de morti din cauza gripei, in Mexic, cand in 1918 o pandemie a facut 40 de milioane de victime. Insusi Calderòn tatal isi amintea, spune presedintele, cum treceau carutele pe strada sa ridice victimele bolii,

Intorcandu-ne la ce se intampla acum, aflu ca sunt martora unei lupte. Nu doar pentru apararea mexicanilor discriminati acum in lume, ci si cu virusul, in spitale. Mexicanii vor invinge, spune Calderòn, si vor demonstra ca medicamentele functioneaza nu doar pentru ei ci pentru intreaga umanitate. Cu o conditie, lumea sa ii ajute, iar seful statului nu se referea la ajutoare materiale ci sa inceteze discriminarea, pentru ca altfel economia Mexicului va avea de suferit, iar luptea cu virusul va fi mai grea.

Aici, Calderòn se referea la scaderea exportului de carne de porc catre Statele Unite.

Presedintele le-a vorbit tuturor mexicanilor

Intr-o jumatate de ora de interviu, l-am auzit de cinci ori spunand ca lumea trebuie sa se spele pe maini. Acum, e una ca ilustreaza carentele unui popor, dar se face sa-mi intri in casa in cravata, ditamai domnul, si sa vorbesti despre asa ceva? Se face, pentru ca la un moment dat ne povestea cum, cu putin material si niste elastic, oricine isi poate face acasa o masca de protectie.
Da! Ne-a zis si cand anume am fi putut pune cu totii osul la treaba: in vacanta asta fortata, cea in care mexicanii urmau sa stea acasa, sa discute probleme de familie si sa se joace cu copiii. Inseamna ca vecina mea de la doi nu broda, decora o masca, la gherghef.

Final a la mexicana, cum altfel: oamenii sa fie responsabili, tara e mare la fel si necazul dar, ¡cuando nos unimos y los enfrentamos, salimos adelante!  Tara va face un pas inainte, mai pe scurt! (cand o sa am ragaz o sa va spun e e cu sloganul acesta care ma tortureaza de cate ori il aud)

In imagine, ce am vazut eu cand schimbam canalele cautand 22, unde urma sa apara interviul. O crima de neiertat, inteleg, dar nu pricep cine e autorul si cine victima. Cablevision, furnizorul de cablu va avea probleme, ceea ce nu imi convine, pentru ca se vor repercuta si asupra mea, a abonatului umil.

care e situatia

De dimineaţă.  într-o conferinţă de presă, Secretarul pe probleme de sănătate, José Ángel Córdova Villalobos, spunea că stăm bine. Adică nu atât de rău. Cu 506 cazuri confirmate în 23 de state si 19 morţi. 

Mi-a mai rezultat că îi acuză pe guvernatori că ascund informaţii. Sau cazuri de îmbolnăviri.

 

Pe de altă parte, până la urmă va începe campania electorală pe care se chinuiau politicienii să o amâne, în zilele trecute. Vor fi alegeri la începutul lui iulie, aici.

Peste o oră iese preşedintele Felipe Calderon la televizor. Ne anunţă pe site-ul creat special pentru informaţii privind evoluţia pandemiei că le va răspunde spectatorilor/cititorilor care i-au adresat indirect întrebări în ultimul timp.

Şi cu serialul care îmi începe la 22 ce fac?

cu masca si fara masca

Mai am doar şase măşti de protecţie, în cutia cumpărată în octombrie, când mergeam cu taxiul şi mă indigna faptul că şoferii, ca să economisească benzina şi să nu foloseasca aerul condiţionat, ţineau geamul deschis. 

Într-un oraş poluat cum e Ciudad de Mexico, 3 minute într-o intersecţie în care nimeni nu opreşte motorul maşinii sunt un şoc, pentru cine vine din "curata" Românie.

Am început să fac calcule: o ţin sub bărbie şi o pun pe nas când se apropie lumea. O analizez dacă e umezită, dacă triplul strat despre care citesc pe cutie s-a deteriorat, dacă îmi mai foloseşte la ceva sau trebuie s-o schimb. Văd oameni cu batic pe gură şi mă gândesc că nu au mai găsit măşti. Sau că nu le place să fie în rând cu lumea cu pătrat albastru la gură. Văd şi oameni fără măşti. Mi se face milă ca nu au mai găsit, mă simt egoistă că acasă mai am şase şi mi se par puţine. Sau poate nu cred în teoria conspiraţiei.

Oricum, cu toată criza asta, consider că folositul măştii în singurătate/când nu e necesar e ca apa lăsată să curgă cât te speli pe dinţi. O pierdere inutilă.

Între timp, pe bloguri şi pe paginile ziarelor, suntem învăţaţi să ne facem singuri măştile de protecţie şi gelul numit antibacterian(eu ştiam că alcoolul transportă microbii, nu-i ucide! o folosi la ceva gelul acesta? Ieri mi-am cumpărat de la farmacie alcool etilic, ingredientul de bază al gelului şi mi-am îndoit ce îmi rămăsese în flacon. Un chimist să-mi explice cum s-a întâmplat că peste noapte lichidul s-a gelificat, chiar dacă proporţiile s-au schimbat. O să pot turna la nesfârşit alcool în flaconul acela?)

ganduri din orasul gripei

Am ieşit ieri în oraş. 

Mai mare dragul să te plimbi în Ciudad de Mexico, zilele astea!

Haideti aici! ( mai bine nu.)

De când sunt aici, am fost în centru de două ori: o dată cu Ziua Morţilor, a doua oară cu ghidul în mână, pantofi comozi şi gândul că aflu ce şi cum în mare detaliu.

Am văzut oameni. Mii de oameni. Toţi mergând în treaba lor şi supăraţi că le stai în cale, cu gâtul lungit să vezi clădiri şi detalii. Ieri a fost ideal!

Am scris ce şi cum, citiţi în Gândul.

Povestea unui jurnalist român în Mexic - ţara gripei

Copiez aici un articol trimis ziarului Gândul în 2009, când Mexicul era în carantină din cauza gripei porcine.

Arhivele ziarului nu mai conservă textul meu, așa că e mai sigur dacă îl arhivez eu aici

Exclusiv: Povestea unui jurnalist român în Mexic - ţara gripei

E vară în toată puterea cuvântului, în Mexic. La prânz sunt şi 30 de grade, seara adie un vânticel răcoros, ploile vin abia la sfârşitul lunii. În mod normal, cum vineri a fost 1 mai, locuitorii Districtului Federal ar fi fost cât mai departe de oraş, la malul unuia dintre cele două oceane care mărginesc Mexicul.

După toate cele întâmplate în ultima săptămână, altul e însă motivul pentru care străzile nu mai sunt un furnicar, ca de obicei. Lumea stă în casă ori chiar a plecat, în ciuda autorităţilor care le cereau oamenilor să nu părăsească oraşele. Majoritatea mexicanilor au liber până pe 5 mai. Ce să facă în oraş, când cinematografele, restaurantele, cluburile şi discotecile sunt închise?
Eu n-am plecat. Nu mă tem, ne luăm măsurile de precauţie despre care am tot aflat în ultimul timp, aşteptăm să treacă totul.

De dimineaţă, mă trezeşte un tril de păsări. Nu le mai auzisem până acum. Traficul, vânzătorul de gaz cu fluierul lui chinuitor de la 7 dimineaţa, vecinii care plecau devreme de acasă acopereau, cu zgomotul lor, ciripitul, se pare.

Nu e nimeni pe stradă. Din când în când, o maşină, trecători cu măşti de protecţie. De pe balconul de jos, copii despre care nici nu ştiam că îmi sunt vecini se joacă într-o piscină gonflabilă. Aştept să vină şi prânzul, ca să pot ieşi puţin. În mod normal, aş fi plecat devreme şi aş fi mâncat în oraş. Portarul clădirii lucrează, doar că nu mai stă la intrare. Şi-a mutat monitoarele camerelor de supraveghere în locuinţa lui de la subsol. În faţa centrului comercial din apropiere, un taximetrist îşi aşteaptă plictisit clienţii. Vânzătorii de lumânări din faţa bisericii s-au evaporat, parcă. La intrare, două cerşetoare, dintre care una e norocoasă: poartă căutata mască de protecţie. Înăuntru, doi, trei oameni, obişnuitul afiş al Ministerului Sănătăţii şi sfaturile pentru prevenirea îmbolnăvirii, nimic din aglomeraţia din alte zile. Aici, în mod normal, e o slujbă la fiecare două ore. În parc, oameni cu câini, îndrăgostiţi, cititori protejaţi. Îmi ţin masca pe bărbie şi îmi acopăr nasul şi gura doar când se apropie cineva.

Despre teamă
Zilele trecute, când am ieşit prima oară din casă, m-am surprins traversând în fugă în momentul în care punctul care venea din faţă s-a transformat într-o doamnă fără mască de protecţie. M-am ruşinat, dar acum mă acopăr fără jenă când se apropie cineva. Aflu că în trei ore masca devine permeabilă, din cauză că se umezeşte. Acasă mai am doar 6, nu pot folosi una pe zi. La cafeneaua unde mă opresc în fiecare zi, vânzătoare plictisite, scaune pe mesele adunate lângă pereţi, un ring de dans pe care nu e nimeni. José, care îmi vinde flori la un preţ special, mă tem că mai mare decât pentru restul lumii, îmi spune, în timp ce rupe petalele uscate ale florilor, că n-a făcut niciun ban azi. Îi spun că la întoarcere aş vrea nişte floarea-soarelui, dar pe urmă mă frământ: ar trebui să-mi fie frică şi de viruşi care ar putea colcăi printre petale, dacă florarul a strănutat puternic spre buchete? În ritmul acesta o să-mi fie frică şi de mine însămi. Respir adânc, e tot mai cald, cu masca pe faţă. La metrou, gărzi şi călători stingheri. 4 milioane de oameni folosesc în fiecare zi metroul mexican. E şi cel mai ieftin din lume, doi pesos călătoria. Vagoanele sunt atât de aglomerate că de multe ori trebuie să aştepţi două trenuri, chiar şi la sfârşit de săptămână. În microbuze am văzut în sfârşit scaune libere.
La farmacie, mă fac de râs, sperând că şi-au înnoit stocul de gel antibacterial. Cumpăr alcool etilic, să îndoi ce a mai rămas într-un flacon cumpărat cu vreo trei luni în urmă. Vânzătorul îşi linge degetele, să separe de teanc punga în care îmi pune sticla. Oftez.
În Zocalo, piaţa centrală a oraşului, obişnuitele deja caravane ale sănătăţii şi două corturi uriaşe albe. Fac scenarii şi îmi imaginez că sunt viitoare spitale de campanie sau depozite pentru ajutoarele venite din China. Aflu că sunt un muzeu al dinozaurilor care urma să fie deschis pe 30 aprilie, când în Mexic se sărbătoreşte Ziua Copilului.
În sunetul flaşnetelor aflate în preajma oricărei atracţii turistice, ca şi mine, mulţi au venit să vadă centrul eliberat de mulţime. Copii traşi de mână când se apropie de grupuri de oameni, căţei la plimbare, gură- cască, lucrători în magazinele care au mai rămas deschise. Mă surprind uitându-mă în vitrina unui magazin de pălării. E singurul lucru care mi-ar lipsi, pe lângă mască şi ochelarii de soare, ca să-i sperii pe trecători.

Politicienii alungă gripa şi atrag voturile
Politica alungă orice teamă de îmbolnăvire. Lângă fotografia lui Andrés Manuel López Obrador, un controversat politician de stânga, fost primar al oraşului, un bătrânel vorbeşte unui grup de oameni. Îmi amintesc că, la începtul anului, Obrador încerca să-i convingă pe mexicani că, dacă ar fi fost el la putere, ţara nu ar fi fost încercată de criza economică mondială. Îmi imaginez, fără să mă, apropii prea mult de mulţime, că ideea e aceeaşi: fără de el nu ar fi fost gripă nici în Mexic, nici în lumea largă.
În Catedrala Mitropolitană, după ce le cerem voie poliţiştilor federali de la intrare, asistăm la sfârşitul unei slujbe. Nu suntem prea mulţi, probabil cei de afară ştiu când să oprească accesul.
În parcul Alameda, panica, măsurile de precauţie şi poate gripa n-au ajuns. Vânzători ambulanţi, oameni mâncând pe bănci, coşuri de gunoaie pline de ambalaje de la restaurantele din jur, acrobaţi, ritualuri precolumbiene. Un pedant într-ale ştiinţei, care mă anunţă că e biolog marin, vorbeşte nouă limbi străine şi că sistemul binar de aici provine mă lămureşte că dansul indigenilor nu are nimic de a face cu pandemia.
Se lasă seara. Mă întorc acasă obosită şi bucuroasă că am reuşit să văd centrul pe îndelete, pentru prima oară în şase luni, de când sunt aici.
Fără să mă tem că aş putea fi tâlhărită, căci altul pare să fie duşmanul acum. E linişte, nu-l mai aud pe vânzătorul de tamales care trecea în fiecare seară pe străduţa noastră cu strigătu-i puternic, despre care abia de curând am aflat că e o înregistrare, altfel ar răguşi, la câţi kilometri face pe zi. Ne uităm la un film, e al nostru, era aglomeraţie la centrul de închirieri şi apoi, cum ultima oară când am discutat despre transmiterea gripei şi durata de supravieţuire a virusului în afara organismului, nu mi-ar plăcea să iau vreun DVD pe care să fi strănutat cineva.

Paranoia turistică şi adevăratele pericole
S-ar putea să fiu singura paranoică din Ciudad de Mexico. La câte epidemii, cutremure, inundaţii, crime, răpiri şi alte forme de violenţă a văzut oraşul acesta, oamenii nu se sperie prea uşor. Adevărata luptă e cea împotriva sărăciei, iar criza economică mondială nu face lucrurile mai uşoare. Autorităţile anunţă că, până acum, pierderile suferite de economia mexicană, de la izbucnirea epidemiei, sunt de 0,5 din produsul naţional brut. Sloganul care a dispărut de la radio în ultimele zile, lăsând loc spoturilor Ministerului Sănătăţii, va reveni: de ani buni, mexicanii spun răspicat că ţara va face un pas în faţă. De ce să nu-i cred?

Corespondenţă pentru Gândul de Monica Micu

la oras e bine

cu cine am mai vorbit

Dacă nu ar fi contextul chiar m-ar distra să citesc pe blogul oamenilor un bilanţ al convorbirilor telefonice de peste zi.

Întâi au fost colegii de la un radio la care am pus umărul când se puneau cărămizi. M-au rugat frumos, nu puteam spune nu, plus că informaţii noi apar o dată pe zi aici, aşa că nu era un efort suplimentar.

Pe urmă am vorbit cu Maria, la ea la prăvălie. Mi-a zis că am voce serioasă, aşa că-mi vine să mă las de glume prosteşti şi să mă adaptez contextului de om serios.

Aaaaa, nu v-am spus că în New York mi-au cerut un act de identitate la intrarea într-un club!

Am fost în Greenwich Village, la Pisica Grasă.

gripa si compensatii

E vacanţă până pe 5 mai, în Mexic.

Vacanţă oficială, salariaţii îşi primesc banii, nu mai ies în lume, nu cheltuiesc, au o singură grijă: să nu se îmbolnăvească.

Există o mare problemă, însă. Cei care îşi rotunjesc veniturile din bacşişurile lăsate de clienţi. Pe fiecare chitanţă primită în restaurante, la fel ca în Statele Unite, sub total e o rubrică unde poţi completa care e recompensa pentru serviciul oferit. Noi, pentru multă vreme, am lăsat 10%, până ce un cunoscător al locului ne-a spus că salariul unui chelner e cel minim pe economie, de 50 de pesos pe zi. Acum că restaurantele pot face livrări doar la pachet, chelnerii pierd serios, aşa că guvernul le-a promis alţi 50 de pesos pe zi,  compensaţie, pe perioada cât restaurantele stau cu scaunele răsturnate pe mese.

Alte compensaţii primesc familiile al căror susţinător e internat în spital cu gripa nouă (oare în cât timp pot fi testaţi toţi bolnavii, ca să se ştie că nu e doar o pneumonie ci ditamai boala nouă?) între 3 şi 6 mii de pesos, o singură dată. 

Statul se obligă să plătească şi înmormântarea victimelor.

1 mai mexican

Nu tu defilări, nu tu picnicuri în Chapultepec, un parc imens care adăposteşte o imensă grădină zoologică. 

Nu tu bătălii navale cum v-am arătat în nişte fotografii că se întâmplă între micuţele bărci teleghidate de năzdrăvani copilaşi. Linişte şi un bilanţ, c-aşa-i bine.

Reforma, singurul ziar independent din Mexic (se tipăreşte cu hârtie importată din Statele Unite, pentru ca în Mexic statul are monopol asupra hârtiei şi ghiciţi cum şi asupra opiniilor exprimate pe acea hârtie) îl citează pe Secretarul de probleme de sănătate (ar fi ministrul sănătăţii, dar Mexicul copiază modelul american în denumirile funcţiilor) care s-a întâlnit şi în seara aceasta cu jurnaliştii. 
Aşadar, 397 de cazuri şi 16 decese din cauza gripei noi.

MIHAELA!

de azi, ma cheama Mihaela. Precum vedeti, blogul se cheama Povestile Mihaelei iar linkul cuprinde un Mihaela spune.

Generic va fi melodia din desenul animat Mihaela.

Si asa nu raspundeam cand imi spunea lumea pe nume, aici, ca pune accentul pe prima silaba. Se duce tot farmecul monicesc.

Amanuntele sunt aici. Nu am naşi de ici, de colo.

Şi eu care credeam ca sunt ultrafaimoasă şi când o începe lumea să iasă pe stradă va trebui să am mereu un stilou la mine!

Prefer sa-mi spuneti Miki si nu Miha, daca va e lene sa-mi scrieti tot numele.

poate va intrebati de ce...

...ieri, pe stradă, o fetiţă mă privea cu ochi mari. 

Eu îi zâmbeam, iar ea nu vedea nimic.