paparatii revin in forta, dar fara vlaga!

...cum altfel, la aproape doua saptamani de la promisiunea ca voi face marea dezvaluire, adica pe cine am vazut io aici in tara asta, la mare.

preambul: eram la liceu si nu aveam

hei!

nu am disparut in neant! e vremea constatarilor si a mirarilor (pentru mine, nu trebuie sa luati si voi mina analitica!)

deci doamnelor si domnilor, italienii sunt...

ceai cu menta si mesagiul subliminal

...uite asa, de weekend, dedicatie, gratie lui Radu care mi-a adus aminte ca, daca am, sa arat la toata lumea un ceai de menta, pentru ca

o detest pe Silvia!

Mda, de ura nu sunt capabila, dar uite ca in aceste momente si in fiecare seara din cele doua petrecute pe drumul miilor de km la cat mai departe de casa, am bombanit-o cat m-au tinut corzile vocale.
Ar cam trebui sa va prezint un motiv, nu?
Silvia vorbeste cand aferat, cand afectat. Practic, daca stiti ce chinuitor e sa iti spuna unul ce sa faci, va dati seama prin ce am trecut si risc sa mai trec.
Silvia vrea sa merg ba acolo, ba dincolo. De ce o ascult, nu? I-am spus frumos sa taca, in situatiile mai critice am si urlat! Am zis si stupida, Dono, recunosc. Am accentuat cat am putut P-ul si m-am simtit apoi putintel mai bine.
Silvia vorbeste neintrebata. Silviei ii plac sensurile giratorii si le numeste rotonde. De fapt, discursul ei se invarte in jurul rotondelor. Stanga, dreapta, poac, rotonda, doi kilometri inainte, la rotonda, a 4 iesire!
Silvia e o pretioasa. Cum nu faci ce spune, isi reevalueaza politia si spune sec: ricalcolo. Isi petrece viata intr-o cutie pe care o iau mai toti soferii la drum. Adevarul e ca decat sa te tot opresti si sa consulti o harta, mai bine o iei pe Silvia cu tine. A, ca sa termin cu motivele nervilor: Silvia vorbeste doar italiana.
Azi am fost eu cu Silvia prin Roma, cu masina. Cu Silvia o sa-mi mai petrec zile bune ca, fara ea, risc sa pornesc spre piata si sa ajung la Napoli. Cam cum era sa o patesc azi, pentru ca Silvia nu e pusa la curent cu modificarile semnelor de circulatie, desi i-am luat creieras nou anul trecut. Norocul si mai mare a fost, de fapt, ca Roma e pustie, zilele astea*, si nu am iritat pe nimeni. M-au mahnit pe mine doi motociclisti care, pentru ca au stat prea mult de vorba, au ratat si m-au facut sa ratez si eu un verde, nu ca as fi fost grabita. Nu am claxonat la ei ca, vedeti cum e viata?, mi-era teama sa nu reactioneze cine mai stie cum daca ar fi vazut numar de Romania pe Goldie.

Numele nu i l-am dat eu, apropo, asa e trecut in aparatul cu pricina.
_____________
*Daca va vine sa credeti, duminica nu erau magazine deschise si mi s-a raportat ca si Milano arata cam tot asa

ochii cat cepele!

Care se intampla sa treceti pe aici si n-ati pasit pe poarta Seraiului: 1, 2, 3 incolonarea! Voi, carele mai puteti, ca eu am taiat-o si nu neg ca pana in 50% si pentru motive ca acesta, cu alte lamuriri aici, aici si aici.

Se face ca, la scara mai mare, mi-l imaginez pe ticalosul care, aranjand sa fie mutat in apartamentul lui Eugen Lovinescu, pe Bulevardul Elisabeta din Capitala, tinea in biblioteca din care avuse grija sa arunce volumele scriitorului, muraturi si alte alea, pentru burdihan.

Tot asa ii vad si pe termopanizatorii patriei dand la o parte o felie de istorie, alta decat cea purtata cu arma in mana (ca patrihotilor asta le place sa si- o aminteasca), pentru cine stie ce [pun pariu ca] banca. Din fericire, ne putem uni, ca sa nu trebuiasca sa aflam ce ar fi facut o minte bolnava cu Pasajul Victoria.

Haidati, fostii mei colegi, haidati, trimiteti reporteri si operatori pe teren!Unii la primarie, unii la fata locului si in multi altii in toate locurile esentiale! Aflati despre ce e vorba si spuneti mestesugit la tot poporul!

foaie verde papadie, rusine mare sa-mi fie!

...sa patesc asa ceva.

A ajuns la mine cineva care cauta ceea ce bine vedeti in imagine, ca mi-e si jena sa scriu, si rusine ca la viitoarea astfel de cautare pe google nu ma voi clasa pe locul 4 in topul cautarilor, ca pana acum, ci chiar pe intaiul!

OK, ca a ajuns la mine mi-am dat seama de ce, cu google, ca si in viata de altfel, nu ajungi mereu unde vrei.

Dar de ce sa cauti asa ceva? De ce sa faci ce scrie acolo?

Faza nasoala e ca vizualizez povestea si mi-e teama ca o s-o si visez, cand mi-o fi somnul mai adanc.

mi-am uitat tema acasa, pe pian, in bucatarie

ocazie cu care va anunt ca la Rim nu e deloc cald, ba dimpotriva, bate un vant cum uneori nu prea se cade, tantarii circula in roiuri chiar si printre blocurile ai caror locatari au platit bani grei pentru dezinsectie, in luna mai, si mai mult nu scriu de teama unor represalii.

Pentru ca azi e

mix/amestecate, iar...

de parca am stiut vreodata cum sa incep:)

le iau cum imi vin in minte

- am spus adio, tara mea, cu i din i, cu i din a! N-a durut prea tare, ca eram stresata de mutat si de bagaje si topita de o canicula cum zau daca am mai prins eu vreodata in Tirgu- Mures. Noroc ca la Oradea soarele isi propusese sa-mi aminteasca de

jocuri si joaca

poate o sa am rabdare sa va povestesc, candva, cum ne umpleam zilele cu fratello. in afara de lecturi si jocuri separate, mai erau si pacatoasele alea de zile cand trebuia sa stam in casa.

Si cand imaginatia ne lasa balta si nu era noapte, sa ne jucam din pat, ghici ce am spus, un joc ingrozitor pentru ca ideea era sa ghicesti la ce s-a gandit celalalt si, cum fratele meu era un ticalos, si de as fi ghicit nu as fi avut dovada ca asa a fost, ne mai jucam si pocindu-ne fetele cu degetele.

Si nu ne faceam doar ochi de chinez, cum o sa vedeti, daca dati click aici, ca au facut membrii nationalei de baschet a Spaniei, la Beijing. Dar noi nu aveam 10 ani, aveam o scuza!

hi hi hi

somnoroasa, plictisitoare si consecventa

M-am născut şi m-au crescut la Târgu-Mureş unde- printre alte

stranii mei vecini

Dacă sunt venită în vizită la ai mei şi nu mai sunt, ca în alţi ani, pe fugă, dacă ai mei sunt pensionari şi au mai mult timp să aprofundeze tainele vieţii de la D4, aflu şi eu lucruri fără de care viaţa oricum poate continua, dar nu la fel de comic.

 Capac la toate, dacă am renunţat la

olimpiada in familie

"The Romanian men's team finished third in the team competition at Athens 2004, but it slipped to eighth at the 2007 World Championships. With six gymnasts here in Beijing, Romania will strive to perform at its best.", zice aici, pe site-ul oficial al Olimpiadei.

 
Ocazie cu care vă conjur să le ţineţi pumnii băieţilor (cum ar fi să-i ţinem de pumni şi ei să aibă de lucru la inele), pentru că printre ei se află iubitul verişoarei Alexandra, o campioană şi ea, doar că la gimnastică ritmică.

(Băiatul s-a accidentat rău în trecutul apropiat, fapt pentru care ieri a şi avut o ratare mică, dar tot a adus cele mai multe puncte echipei, specialitatea lui fiind căluţul, hi hi)

daca tot am comportament de pensionar...

... şi merg la băi, seara zăbovesc şi pe OTV. Şi constat că tot n-au găsit-o pe biata Elodia şi că nici discuţiile pe tema dosarului nu au fost epuizate.

Cred că nu mai e prostovana aia cu păr lung şi negru în platou, a lu' Tolea, adicătelea, că singură nu are identitate, dar desigur, şi că acum dialogul se poartă în jurul căutării cu ajutorul unei scoţiene care a găsit, buey, zeci de copchii dispăruţi, de ce nu ne-ar găsi eroina, că imediat se face anul de când a intrat în mentalul colectiv o serie de nume proprii şi de figuri fără de care, ah, Doamne, cum ar fi fost 2008?

Revenind, în cele aproximativ 30 de secunde cât am

zapping in bazin(post pe care admit ca l-am scris fara cap si fara coada)

pentru că merit, pentru că-mi place şi, mai rău, pentru că am nevoie, de două zile îmi mişc bătrânele-mi oase către un loc legendar pentru locuitorii târgului meu natal. 

Noi, între ăi de generaţia mea, îi spunem Saint George City. Nu-l cheamă aşa, fiţi serioşi că doar nu sunt de prin Utah cu tată care să aibă mai multe neveste: e doar satul vecin, Sângeorgiu de Mureş, unde apa sărata şi-a făcut loc mai întâi într-un

Citatul verii

a venit cu două săptămâni în urmă de la Evi neni, nu stiu cum sună şi care ar fi toate înţelesurile pe limba în care vorbeşte mătuşa Eva, dar ea mi l-a spus în româneşte şi aşa îl tot pomenesc, de atunci încoace. Reţineţi, vă rog:

În viaţă, contează să fii fin până la capăt!

Iar Evi neni chiar e o fină, la vârsta ei (nu e deloc la capăt, dar, orişicât, etatea e etate.)

____________________

Unii nu ştiu ce contează pe lume şi, de fapt, dacă tot observ că mă maturizez, învăţ să nu-mi mai pese. Dar, vorba cui ştie ce e important, tot în viaţa despre care făceam vorbire există caviar şi tocană, jigodii şi rezistenţi, cărţi bune şi maculatură, oameni care-nu-se-amestecă şi vivandiere.

daca tot absentez

pentru cei trei rătăciţi care mi-or duce dorul:

in taxi cu maestrul

mnoah, după taximetristul cu altar- că altfel nu puteam numi Dacia aia din care răsunau imnuri religioase, înţesată cu crucifixuri prinse în ventuze pe orice suprafaţă suporta contactul, icoane (sfinţite, dar ce credeaţi?) şi măciulia schimbătorului de viteze în ton cu situaţia- care nu mi-a dat rest la suta aia amărâtă (n-a reţinut nimic din tot mersul ăla la biserică şi închinatul la toţi păreţii, crucile până în pământ şi poate şi până în tavan, după un triplu salt măiastru) am dat şi de taximetristul- maestru. Nu meritam să aflu cine e decât după zece minute.

N-am percutat la monologul lui despre actualitatea ţărişoarei, nici la propoziţiile neterminate din care am dedus doar