dedicatie

tutei de la evz (corectorului de ziar, redactorului şi celorlalte fiinţe care o imită fără să ştie), un buchet fără de flori, doar cu rămurele de asparagus adică, pentru că e zevzeacă şi îşi pune semnătura pe un articol în care nu i-ar spune sparanghel alimentului cu pricina, nici să-i pui frunzuliţe de asparagus în ochi, una câte una, dar desigur.

mai mare ruşinea!

...să revin plângându-mă.

Şi totuşi, am obosit să tot văd scris cofrag. Atunci de ce nu şi etag?sau clivag?

au venit musafirii!

Şi, cum nu se cade să vină fără flori pentru doamna, mi-au adus ce găsiţi mai jos.
Povestea e aşa: GRAMO e în turneu şi a ajuns şi la mine. Drept răsplată va trebui să le trântesc şi eu o vizită.
Ceea ce se va întâmpla zilele următoare.

'Eram odata mica si muta.
Bunicii mei nu vedeau

acolo nu ma mai asteapta nimeni, in prag

Cum mergi spre Sighişoara, dinspre Braşov, imediat ce treci de Turnul cu Ceas, pe Leigass-ul ce duce În Brazi, nici în pragul casei şi nici măcar la poartă nu mă mai aşteaptă nimeni. Şi nici când plec nu-i nimeni să strige Mână încet, Monili!
Bunica mea nu mai e.

si atunci mi-am dat seama ca nu m-am maturizat deloc, in anii astia

Am ajuns acasă înainte de prânz, după două ore de rezolvat nişte lucruri, nici alergătură nu aş numi ce am făcut, în Ardealul ăsta. Şi după nişte impresii schimbate cu mama m-am apucat să narez despre poliţistul, extrem de amabil de altfel, cu unghia lungă la degetul mic (deci da, pentru cei care se întrebau dacă se mai practică, unii bărbaţi continuă să-şi crească unghia degetului mic) şi despre băiatul care a ajuns concomitent cu mine la asigurări, care era un domn la 40 de ani, de fapt, dar hainele erau aşa: şapcă de soare, cu cozoroc, tricou băgat în pantaloni, nădragi trei sferturi, largi, şosete trase până-n gât, sandale. Totul pe tonuri de gri şi maroniu. Şi i-am povestit mamei aşa cum vă zic vouă acum şi n-a râs cu mine. Pentru că la vârsta mea nu mă mai pot hlizi din orice. Vai, ce bine că am blog!

Mâine revin în Bucureşti, unde oamenii se plâng pe bună dreptate de căldură, nu ca mama care îmi spunea îngrozită să nu intru în bucătărie, că mă topesc. În bucătărie fiind cam ca în aprilie în Bucureşti, ca să puteţi aprecia ce cred oamenii ăştia de aici că înseamnă caniculă.

PS: azi-dimineaţă la opt, când ieşisem din casă pusă pe treabă, erau 22 de grade.

de ce e frumu la tirgu mures

- pentru că lumea merge la serviciu de la 8 dimineaţa şi ajunge devreme acasă

- pentru că în două ore poţi rezolva nişte treburi cu maşina pe care altfel, în Bucureşti, le dregi în două zile

- pentru că, pe o stradă liniştită ca a mea, un chinez poate coborî dintr-o dacie hodorogită să te întrebe în ungureşte unde e numărul nouă.

multumiti cu esecul

Twitteristii cu activitate bogată care nu se înfurie instantaneu când văd balena au un super cool site pentru fan club şi încă unul cu balene eşuate de cumpărat.

Că de aia e bine să ai simţul umorului, zic.

No, io-mi fac un site să vând fluiere.

in ajutorul lenesilor pacatosi

Înţelegătoare cu criza de timp în care se pot găsi catolicii după un păcat, două, trei...câte or putea fi iertate cu rugăciuni intense, o firmă din Italia le vinde internauţilor cu problemele de mai sus rozariul electronic.

Doh, timpul, banii, egalitatea şi iertarea păcatelor.

Faza ar fi, tot din criză de timp, credinciosul să-l anunţe pe Padre pe e-mail că a greşit şi, dacă doreşte amănunte, să-i citeasca blogul.

Nu-mi place că nu se poate atârna de oglinda din maşină, să joace în raza vizuală şi să împrăştie parfum de roze. Dar poate apare şi o versiune cu îmbunătăţiri.

Haida, grăbiţi-vă, zilele astea îl puteţi lua cu 15% reducere. Nu-i de colo, nu?

partir c'est...

Şi am plecat spre casă ascultând asta în buclă şi nu contest că am lăcrămat. M-am ferit de îmbrăţişări, pe cele pe care le-am dat nu le regret, dar nu le-aş fi dorit pentru că dacă pleci departe ai vrea să iei şi luna din judeţul tău cu tine, că altfel străluceşte ea acolo.
O altă etapă din viaţa mea se încheie. Despărţirile dor şi nu mă pricep încă la trecut peste ele. N-au fost multe până acum, multe vrute, altele nu. Asta, şi de e plănuită de multişor, are acelaşi efect. Plânge inima, ce mai! Şi încă nu s-a terminat povestea.
_________________
PS: a se observa că fie scriu rar, fie încâlcit. Cică o să-mi treacă, la toamnă.

he he

Călătorul 'frugal' a ajuns şi în Bucureşti şi, mai mult decât atât, pe Motoare! I-a plăcut şi lui un tablou care m-a urmărit (la modul plăcut) toată copilăria: România revoluţionară a lui Rosenthal şi a scris despre Bucureşti cât să ne simţim şi noi bine, după ce ne-a supărat Tony Bourdain. De taximetrişti nu avea cum să aibă cuvinte de laudă şi nu-l condamn.

Ia vedeţi mai multe aici.

dileme de om rapus de caldura

- de ce monstrul suspectat că a violat copchila de 11 ani, fiica surorii sale, riscă să fie pedepsit doar pentru contact sexual cu un minor, în viziunea jurnaliştilor, când la mijloc sunt şi un viol şi un incest, pe deasupra?

- de ce cred eu că, în cazul în care UE va aranja să se împartă gratuit fructe copiilor de şcoală, terenurile de sport se vor transforma în loc de aruncat cu mere în stâlpi?

- de ce vecinii mei de jos ascultă aceeaşi melodie incertă în fiecare după-amiază de doi ani încoace, că mi-i imaginez făcând aerobic? (ştiu, am mai scris)

- de ce îmi iau lumea în cap fără să-mi vină să-mi iau lumea în cap?

cratite, triunghiuri conjugale si impuscaturi

Îl mai ţineţi minte pe profesorul Liviu Librescu cel care a fost împuşcat de un student, anul trecut parcă, în Statele Unite? L-a plâns o familie întreagă, avem şi poze, exhibit A, în stânga. În imagine, fiul Joe Librescu (stabilit în Israel) şi doamna Librescu.

Îl mai ţineţi minte pe Ion Dichiseanu fără de Sarita Montiel? No, la un moment dat, acum vreo 20 de ani, s-a însurat cu o păpuşă de fată, cântăreaţă cu o melodie rulată în heavy rotation prin anii '80, Simona, pre numele ei.

Simona divorţează, dar biblia Cancan ştia asta de trei zile, din moment ce angajaţii (era să spun ziarişti) tot scriu, în ultima săptămână despre relaţia ei cu unul Joe Librescu, căsătorit în Israel. Fotografia aici.
Legătura: un student nenorocit şi-a împuşcat nişte colegi, un profesor l-a oprit să-şi continue măcelul şi a plătit cu viaţa, fiul lui a fost atât de marcat de incident că acum o ajută pe fosta (imediat) doamnă Dichiseanu să se relanseze în muzică.

Mă doare capul!

Fotografia e din Daylife

Danonino vrea să ştie şapte cântece care mi-au făcut vinerea asta. (am dat-o pe pepene galben!)

Colegii mei pot confirma:

Maria Mirabela în limba rusă (vedeţi mai jos)

Regina Spektor - Fidelity

Dalida-Gigi l'amoroso

Bruce Springsteen- Born In The USA

şi cam atât, că eu merg pe heavy rotation. până nu mă irită o melodie nu mă oprit din ascultat în buclă.

aiurea

Mi se pare total aiurea, de Ziua Statelor Unite, când vorbeşti cu ambasadorul american, să-l întrebi când vor intra românii fără vize în SUA, când ştii clar ca rumânu' de rând are de îndeplinit nişte condiţii şi că ăia de la Washington aşteaptă să facem ceva în sensul ăsta. Ce, sperăm că se îndulcesc, de fapt, cererile şi stăm în expectativă?

intreb, nu dau cu parul

Deci carele, fără alte detalii în afară de alea tehnice, pe scurt, ca la mica publicitate: vând maşină de spălat rufe, nu bani. whirlpool e numele de familie, serie si număr cu A*(recte economică) şi alte alea. E mică, pui rufe murdare pe capacul care e sus, închizi gentil uşile, nu înainte să pui detărjent şi maşina de spălat durează mai mult cu calgoooooon, învârţi de nişte butoane, apeşi pe altele, dacă e cazul de economie, te duci în altă cameră şi citeşti ceva, că doară n-ăi sta în baie să asculţi radio whirlpool. Te întorci şi duci rufele la întins. Uscător nu are, că nu e sănătos pentru fibra textilă. Stoarce cu 800 de rotaţii pe minut (cine a stat să le numere?) şi e o drăgălaşă.

Maria Mirabela

Mda, gaspadin ăsta cântă mai pe placul meu cânticelul.

 (Spun asta cu o mare durere în suflet, la trei ani fiind o mare fană a lui Mihai Constantinescu. Cine n-a fost să ridice mâna! Da, şi tu! Ţin minte şi acum concertul lui la Sala Polivalentă din Târgu Mureş şi coincidenţa care m-a făcut să cred că eram sortiţi unul altuia: aceeaşi nuanţă de bordo la pantalonii de velur ai amândurora, un indiciu important.

Revenind la cânticel: în rusă pare mai jucăuş!

o dimineata minunata!

Din nefericire, n-o să pricepeţi prea mult din ce voi elucubra în continuare, dar eu tot scriu, pentru că am nevoie de un reper, pentru când m-oi apuca să recitesc.

Vestea bună primită de dimineaţă m-a făcut să vorbesc tare şi să cânt pe stradă, la propriu, fără să-mi peste de muncitorii care săpau un şanţ, lângă spital: eu eram cu mama la telefon să-i comunic şi ei. 

Şi lălăiam Fericirea are chipul tăăăăău, oribil, cunosc, dar eu aşa văd lucrurile. 

Pe scurt: în lupta cu piticul stau tot mai bine. Acum, după un alt an de răzbel, nemernicul a dat cu scufia de pământ, de ciudă că i-am nimicit alte câteva detaşamente. E tot mai mic, în neputinţa lui. Nu a cedat de tot, dar ultima bătălie se profilează la fel de uşoară.  

Ce chestie, să primesc vestea asta chiar acum, când suntem în Zodia Racului!
 

sniff sniff romania!

Nu-i chip să ratezi poarta de îmbarcare a zborurilor spre România, pe marile aeroporturi europene.

Haida cu indiciile: paporniţe, bărbaţi cu pantaloni kaki trei sferturi şi şosete impecabile albe în pantofi maro, asortaţi aşadar, şi doamne parfumate bine în duty-free plus copii mici la care se răcneşte.
Veninoasa de mine!