decât căderea în păcat
(Doamne, iartă-mi lăcomia, promit să nu mai calc strâmb...pentru o perioadă măcar!)
(Doamne, iartă-mi lăcomia, promit să nu mai calc strâmb...pentru o perioadă măcar!)
30 noiembrie 2007
la Viana
o fost aşa de frig că oamenii or început să meargă pe pereţi!
Asta neoficial.
Oficial, cine o fi fost pe acolo îi ştie pe cetăţenii în şir indian din Museums Quartier.
pierdere, la intoarcere
m-am întors. toate bune şi frumoase, mai ales că aici e puţintel mai cald:)
am de semnalat o pierdere. O oră. Noroc că e aia câştigată la plecare:)
glume de curtea şcolii, ştiu.
am de semnalat o pierdere. O oră. Noroc că e aia câştigată la plecare:)
glume de curtea şcolii, ştiu.
26 noiembrie 2007
deci carele...
...sunt o cauză pierdută. Pentru că tot vorbesc cu ''deci carele'', când am deschis mailul înainte, mi s-a părut că Guglea mă anunţă că deci carele nu am niciun mesaj nou.
E ca în Bridget Jones.
E ca în Bridget Jones.
"azi"
Am apărut pe la 8 dimineaţa. Numele mi l-au decis sub un pod, că mama nu era sigură că vrea să mă cheme Steliana, să-mi zică Liana şi să fiu o dodoloaţă, dacă o fi să fiu fată şi nu băiat cum aveau şi mai voiau. (Habar n-avea mama atunci, dar o legătură cu Stelian tot am, că de Sfântul cu pricina am apărut) Şi Monica mi-a rămas numele. Au aflat că port botoşei roz abia după, că la vremea aia cine să facă previziuni, în lipsă de aparate şi vise frumoase. Şi în prima zi nu am mâncat nimic, adică ce, linguriţele alea de ceai (mama se teme că era din ăla rusesc, negru) nu-s mâncare.
Şi apoi, na, viaţa, ce vreaţi?
Şi apoi, na, viaţa, ce vreaţi?
25 noiembrie 2007
m-am intors
veştile sunt aşa:
Am aflat de europene, brusc, la întoarcere, după aeroport. Sediul PSD era luminat în roşu, mai încolo, albastru, lumina noaptea PNL. Eu luminam din interior.
Nu mi-am consultat emailul, nu am intrat pe blog, am făcut poze, nu m-am gândit o secundă la Elodia.
M-am aburit şi m-am înmuiat în ape termale ca un pensionar de lux de pe la noi, ca unul ordinar de pe la ei, am mâncat la ore fixe, nu m-am enervat o clipită şi mi-am mai auzit şi sintagma: this is how our life is supposed to be everyday!
Fapt pentru care mă gândesc la alt job, dar la ce? nu aş putea să devin rentieră?dolcefarnienteuză?
În stânga, exemplu de răsfăţ. Se scrie Gerbeaud, dar ungurii îl pronunţă, de când am auzit-o eu pe bunica prima dată povestind de prăjiturile de acolo Jerboooooo.
yummy, da.
Am aflat de europene, brusc, la întoarcere, după aeroport. Sediul PSD era luminat în roşu, mai încolo, albastru, lumina noaptea PNL. Eu luminam din interior.
Nu mi-am consultat emailul, nu am intrat pe blog, am făcut poze, nu m-am gândit o secundă la Elodia.
M-am aburit şi m-am înmuiat în ape termale ca un pensionar de lux de pe la noi, ca unul ordinar de pe la ei, am mâncat la ore fixe, nu m-am enervat o clipită şi mi-am mai auzit şi sintagma: this is how our life is supposed to be everyday!
Fapt pentru care mă gândesc la alt job, dar la ce? nu aş putea să devin rentieră?dolcefarnienteuză?
În stânga, exemplu de răsfăţ. Se scrie Gerbeaud, dar ungurii îl pronunţă, de când am auzit-o eu pe bunica prima dată povestind de prăjiturile de acolo Jerboooooo.
yummy, da.
21 noiembrie 2007
la parlament nu se coc prea multe
... sunt preferate prăjiturile cu foi Lica.
Vin sărbătorile, vor umbla şi platouaşele* de la un birou la altul.
Deocamdată se caută reţete.
Pe banii noştri, copilaşi, pe banii noştri, în programul de lucru!
doamnelor si domnilor
În această seară pe CuratMurdar numai lucruri aşijderea!
Eu am cotizat cu un oftat adânc. În timp ce noi ne dăm pe internet cum ne dădeam cu sania pe derdeluş în copilărie, la Roata de jos, în Giurgiu, tot satul s-a strâns în faţa primăriei, auzind că vine internetul. M-a cuprins amărăciunea, din cauză de context. Şi tot pe Stalin l-am bodogănit. Dar citiţi tot numărul, ce ne tot lungim aici!
Eu am cotizat cu un oftat adânc. În timp ce noi ne dăm pe internet cum ne dădeam cu sania pe derdeluş în copilărie, la Roata de jos, în Giurgiu, tot satul s-a strâns în faţa primăriei, auzind că vine internetul. M-a cuprins amărăciunea, din cauză de context. Şi tot pe Stalin l-am bodogănit. Dar citiţi tot numărul, ce ne tot lungim aici!
disparuti
din capul meu:
Screech, Ian Ziering, blondul din Beverly Hills, Ambra cu non e la rai s, Daniela Gamulescu de la TVR, Jovanotti, Pocorschi, unde e Pocorschi?, Dudu Georgescu(era, azi-noapte, într-un documentar pe TVR) şi mai completaţi şi voi.
PS: nu, Marian Nistor NU a dispărut!
20 noiembrie 2007
m-au gasit!
Şi nu era dimineaţă mai frumoasă ca asta, pentru stat în casă!
Dar a trebuit să sune interfonul (am uitat să opresc zgomotul, preventiv), am întrebat speriată cine e (cine să mă caute acasă, unde sunt vremurile alea?) şi răspunsul m-a speriat şi mai tare.
Aş fi vrut să-l sun pe tata, să-i spun că sunt la ananghie. Să sun la jurnalişti, să-i rog să NU vină. Aveam atâtea telefoane de dat!
Noroc că de la vecini vine zgomot de raşchetat şi, când m-am mai liniştit, am făcut legătura.
Nu era Parchetul. Erau muncitorii cu parchetul pentru vecini. Or fi sunat şi la ei, dar cine să audă clopoţelul, de la atâta zgomot?
Dar a trebuit să sune interfonul (am uitat să opresc zgomotul, preventiv), am întrebat speriată cine e (cine să mă caute acasă, unde sunt vremurile alea?) şi răspunsul m-a speriat şi mai tare.
Aş fi vrut să-l sun pe tata, să-i spun că sunt la ananghie. Să sun la jurnalişti, să-i rog să NU vină. Aveam atâtea telefoane de dat!
Noroc că de la vecini vine zgomot de raşchetat şi, când m-am mai liniştit, am făcut legătura.
Nu era Parchetul. Erau muncitorii cu parchetul pentru vecini. Or fi sunat şi la ei, dar cine să audă clopoţelul, de la atâta zgomot?
19 noiembrie 2007
cum am ras cu totii, desi de noi era vorba
Teatru, domnilor şi domnilor, nu brigada artistică.
Nichita Stănescu, nu fitecine. Actorie, nene:) şi o trupă de adolescenţi.
După ce plânsese sala cu noi la Sighişoara, a venit şi invitaţia din oraşul în care se născu poetul şi mândri ne mai simţirăm. Anii '90, descoperiri, turneu. Era turneul nostru! Mama, plec în turneu! (Nu m-a lăsat. Am fugit de acasă. Era a doua oară. Vorba vine, cum e când spui unde mergi, nu eşti lăsat să pleci din casă şi totuşi pleci, şi nu vine nimeni să te ducă de mână acasă?)
La Ploieşti, mă iertaţi, un fel de festival de două zile la Casa de Cultură, cu dans artistic (chiar, unde sunt trupele de dans modern, alea cu trei fete îmbrăcate ţipător, cu o chestie legată în jurul capului şi cu o coregrafie furată din videoclipurile Madonnei?).
Noi, cu Nichita al nostru, eram, de la o primă până la o ultimă privire, o ditamai nucă de cocos în peretele Sălii de cultură. Ăia aveau trupe locale, dansuri moderne şi Gheorghe Gheorghiu cu Vasile Şeicaru, noi aveam poezie:).
În sală, public din ăla, de grădina de vară din staţiunea Eforie, dacă o mai fi existând (grădina, nu staţiunea.) Noi porneam epopeea din mijlocul publicului. Care cum începea se ridica de pe scaun şi scanda, să se audă peste tot, până ajunge pe scenă, unde ne aşteptau, norocul nostru nişte microfoane care atârnau din înaltul ceriului. Moment artistic!
Pe rând, cu toţii am pornit spre tărâmul de scândură. Timp suficient pentru domnii din public (tineret nu vă imaginaţi că erau prea mulţi adulţi pe acolo!) să pregăteasca multitudinea de cocoloaşe de hârtie. Unul câte unul s-au aşternut ca neaua (poezie!) pe scândura frumos spălată cu motorină, dar noi ne continuam stoici momentul. Până la momentul când, naiba ştie care era scopul artistic, pe la mijlocul montajului, unii dintre noi aveau norocul să poată ieşi în culise, aveau de adus înapoi lumânări aprinse pentru fiecare. În scopul finalului apoteotic.
Care s-a fâsâit însă, ca să nu spunem că s-a terminat cu totul şi cu totul diferit faţă de ce avea liderul trupei în cap. Adică se făcea că ieşiră D. şi R., care au profitat de întuneric şi au început să se pupăceasca. Apoi E., care nu era deloc mulţumită de oraş, public, oportunitatea momentului dar, pe de altă parte, şi uşurată că nu mai e orbită de reflectoare şi îi poate vedea, acum, la faţă pe culţii cu cocoloaşele. Apoi eu, după ce urlasem cu puşca. Care, mă scuzaţi, deşi au trecut mai bine de 10 ani de atunci, când intru într-o criză, greu ies din ea, mai ales dacă e de râs.
Pe scenă, L. şi A. aceşti tineri curajoşi, care recitau mai cu foc, parcă, sau aşa ni se părea nouă, de după cortină. Marilena lui Marin! spunea A. şi L. îl completa, fidelă textului.
Lungi momente lirico-penibile. Până când, oameni cu cap, nu alta, cele două ultime redute în calea barbarilor, au cedat şi ele. Nu prin fugă, că e ruşinoasă. Au comis un act condamnabil. Reprobabil. Îngrozitor. În oraşul lui Nichita, într-o sală unde, poate, a intrat şi el, A. şi L. au înţeles că o poezie poate fi o strofă. Că o strofă poate ajunge vers, că un vers poate fi înlocuit cu un cuvânt. Nu s-a ajuns la litere. Dar ei au fost bravi.
Noi ăştialalţi, care am renunţat mult mai uşor, suntem de arătat cu degetul. A. şi L. nu. Au înfruntat vicisitudinile şi au dus la capăt povestea. Nu ştim dacă a apreciat cineva.Dar acea latură rezistentă din cei doi e demnă de aplauze, să nu mă ascund după piersic. Ca dovadă că acum A. e doctor în chimie şi adresa lui de pe internet se termină în yale. edu. iar L. e în Parlament.
Proștii
Proştii nu ştiu ce e acela dialog.
Proştii, dacă sunt contrazişi, râd că ai ciorapi verzi.
Proştii nu au simţul umorului. Au bancuri de curtea şcolii şi nu percep nici măcar băşcălia, darmite ironia fină.
Prostul, dacă îi spui că şi-a pus cizme de cauciuc la operă, îţi cere să-i trimiţi urgent o poză cu tine. S-ar uita drept la ea şi nicidecum în jos, la încălţările lui.
Prostul, dacă îi spui că nu-ţi place un tablou, îţi spune că eşti invidios. Pe pictor, pe cel care a făcut rama, pe cel care a stat nemişcat ore în şir să pozeze, pe cei de la muzeu. Pe toţi rişti să pari că eşti invidios, doar pentru că nu eşti de acord cu ceva.
Proştii sunt mulţi şi scriu cu majuscule. Pentru ei eşti brusc Moni, scumpi, de parcă ţi-ai ros coatele pe mesele din aceeaşi sală de lectură.
Proştii, în schimb, chiar de sunt mulţi, nu sunt decât atat. Proşti şi mulţi. Masă de manevră.
Fericiţi, în schimb, am citit eu undeva.
16 noiembrie 2007
azi-dimineata in intersectie
Monica dădea discret din cap, ca un canar, pe melodia asta.
Spre mirarea şoferului merţanului cu număr b 20 wp* aflat pe o virtuală bandă a treia, ca să-şi ducă şefa, o cucoană urât oxigenată, blondă, păr lung, ce s-ar vrea Elena Udrea dar nu e...la serviciu-i mahăresc. Am dat o parte din număr că vreau să-l ţin minte. Să-i scriu cu pastă de dinţi, cândva, pe uşă. Dar nimic urât. Nu ştiu, o ecuaţie.Dar mai bine nu.
Deci: a fost odată...
Spre mirarea şoferului merţanului cu număr b 20 wp* aflat pe o virtuală bandă a treia, ca să-şi ducă şefa, o cucoană urât oxigenată, blondă, păr lung, ce s-ar vrea Elena Udrea dar nu e...la serviciu-i mahăresc. Am dat o parte din număr că vreau să-l ţin minte. Să-i scriu cu pastă de dinţi, cândva, pe uşă. Dar nimic urât. Nu ştiu, o ecuaţie.Dar mai bine nu.
Deci: a fost odată...
carele m-ati intrebat ce vreau
...pe uişlistul meu, iacătă:
- cărţi. dar mari. frumoase. cu supracopertă. oops, vreau istoria frumosului dar mai ales pe cea a urâtului. ale lui nenea de la bologna
- dispozitiv pentru timbre seci, cu numele sau iniţialele mele. scrise cursiv.
- site-ul meu
-să mă fac bine
-jeanşi
-coca cola la cutie
-gumă de mestecat 10 biluţe colorate
-ascuţitoare
- cărţi. dar mari. frumoase. cu supracopertă. oops, vreau istoria frumosului dar mai ales pe cea a urâtului. ale lui nenea de la bologna
- dispozitiv pentru timbre seci, cu numele sau iniţialele mele. scrise cursiv.
- site-ul meu
-să mă fac bine
-jeanşi
-coca cola la cutie
-gumă de mestecat 10 biluţe colorate
-ascuţitoare
o crestere cauzata de o invitatie?
După ce Clitemnestra a fost OM şi m-a chemat la un fornet şi o cafea (de fapt m-am cerut eu, când am auzit ce faină poate fi invitaţia asta şi mai ales că nu am răbdare pentru peştele acela de pus pe televizor), Fabricantul maghiar de produse de patiserie Fornetti, unul dintre principalii jucatori de pe piata pateurilor congelate din sud-estul Europei, va creste capacitatea lunara de productie a fabricii din sudul Ungariei, pentru a acoperi cererea tot mai mare din Romania si Bulgaria. Ştirea apare în Business Standard, deşi cauza principală, recte invitaţia femeii, nu este menţionată.
Clitemnestra, te rog să mă chemi la plajă în Malibu- Ialomiţa.
Pe ceilalţi mâncători de forneţi îi conjur să găsească bucuria fructelor, legumelor, cartofilor şi orezului. A merelor coapte cu scorţişoară, a nucilor şi roşcovelor, că pe vremea când se mâncau doar din astea de diabet şi cancer nu s-a auzit.
Mă oripilez, bre, când vă văd la cozi, dimineaţa pe stomacul gol înainte de serviciu, mă oripilez şi la prânz când vă văd cu din astea, ruşinaţi că dacă vă duceţi un sandviş de acasă or râde colegii de voi. Dar la spital colegii ăia vin cu compot, dacă Doamne fereşte?
Hai gudbai şi post negru, din când în când!
Clitemnestra, te rog să mă chemi la plajă în Malibu- Ialomiţa.
Pe ceilalţi mâncători de forneţi îi conjur să găsească bucuria fructelor, legumelor, cartofilor şi orezului. A merelor coapte cu scorţişoară, a nucilor şi roşcovelor, că pe vremea când se mâncau doar din astea de diabet şi cancer nu s-a auzit.
Mă oripilez, bre, când vă văd la cozi, dimineaţa pe stomacul gol înainte de serviciu, mă oripilez şi la prânz când vă văd cu din astea, ruşinaţi că dacă vă duceţi un sandviş de acasă or râde colegii de voi. Dar la spital colegii ăia vin cu compot, dacă Doamne fereşte?
Hai gudbai şi post negru, din când în când!
dati-mi calul inapoi...
...calul meu albastru. Ascultaţi, dar!
De weekend, Adriana Ausch, consăteana mea de Târg de pe Mureş, colegă de liceu, dar peste generaţii, arhitectă, plecată peste mări şi ţări, dar mereu aici. Ascultaţi şi asta, dacă vreaţi.
De weekend, Adriana Ausch, consăteana mea de Târg de pe Mureş, colegă de liceu, dar peste generaţii, arhitectă, plecată peste mări şi ţări, dar mereu aici. Ascultaţi şi asta, dacă vreaţi.
15 noiembrie 2007
demisolul meu cool, pipi, vecinii si viata boema
amintiri din tinereţe:)
priviţi-i pe vecinii mei. Aici. O ştire vorbeşte despre evacuarea a 50 de persoane* care locuiau fără acte în ditamai căsoiul de pe Calea Moşilor, colţ cu blocul în care am şăzut câteva luni.
Erau oameni paşnici, ce să spun.
Eu şădeam în demisolul meu cool şi liniştit, ei în căsoiul lor insalubru, grămadă.
Eu citeam în demisolul meu liniştit, ei şădea la poartă şi râdea.
Eu deschideam geamlîcul să aerisesc, ei aruncau gunoiul. În faţa geamului meu, chiar sub inscripţia cu interzis, bla bla.
Eu veneam noaptea târziu acasă, ei nu se legau de mine.
priviţi-i pe vecinii mei. Aici. O ştire vorbeşte despre evacuarea a 50 de persoane* care locuiau fără acte în ditamai căsoiul de pe Calea Moşilor, colţ cu blocul în care am şăzut câteva luni.
Erau oameni paşnici, ce să spun.
Eu şădeam în demisolul meu cool şi liniştit, ei în căsoiul lor insalubru, grămadă.
Eu citeam în demisolul meu liniştit, ei şădea la poartă şi râdea.
Eu deschideam geamlîcul să aerisesc, ei aruncau gunoiul. În faţa geamului meu, chiar sub inscripţia cu interzis, bla bla.
Eu veneam noaptea târziu acasă, ei nu se legau de mine.
Când bătea alizeul nu ştiu care, din curtea lor mare veneau la mine mirosuri galbene, de 3,14 x 2.
Eu m-am mutat.
Ei au o problemă şi zău dacă-i văd rezolvarea. Căci nu e roz nici să-i dai afară din imobilul pe care zău dacă proprietarul nu va trebui să-l demoleze, că acolo terenul e important, fără să te gândeşti puţintel şi la ei, că nu de bucurie stăteau oamenii acolo.
Mixed feelings, deci, din partea mea.
_________
* la şcoalele mele înalte am învăţat că nici adevărate de ar fi, anumite lucruri nu trebuie relevate. nici măcar apartenenţa la o etnie.
Eu m-am mutat.
Ei au o problemă şi zău dacă-i văd rezolvarea. Căci nu e roz nici să-i dai afară din imobilul pe care zău dacă proprietarul nu va trebui să-l demoleze, că acolo terenul e important, fără să te gândeşti puţintel şi la ei, că nu de bucurie stăteau oamenii acolo.
Mixed feelings, deci, din partea mea.
_________
* la şcoalele mele înalte am învăţat că nici adevărate de ar fi, anumite lucruri nu trebuie relevate. nici măcar apartenenţa la o etnie.
sa calatorim de mana (in dormitor)!
Din ciclul cu ce se mai ocupă internetul, astăzi vă povestim despre un site care te întreaba unde eşti, să te ...? În engleză, WAYN, prescurtat.
Ideea e că mergi acolo, îţi faci un cont, pui poze, te lauzi pe unde eşti, pe unde mergi şi pe unde ai fost, şi îţi faci o mie de prieteni, tu!
Vă aşteptaţi, poate, ca acolo să existe un vast schimb despre idei de călătorie, ponturi de cazare, hoteluri mai ieftine, restaurante unde poţi mânca mai ieftin sau ceva total extravagant? Idei de la localnici, lucruri pe care să nu le faci, locuri pe care să le eviţi? Nu!
Uite-l pe Decky. Un mare globetrotter. A vizitat o singură ţară, dar ne avertizează de la bun început că poza e veche, ladies! Come on, Decky? Motto/ul lui e shit happens, when you party naked!OK, vine din Irlanda de Nord, viaţa lui e grea acolo, catolic fiind. Să-l scuzăm şi să-l ierte Hăl de sus.
Mai departe, să cunoaştem fetele!
Din Jamaica, numai şi numai pentru voi, o domnisoară care vrea să vadă lumea. Păcat că nu spune asta chiar ea! Băieţii o ştiu drept, citez, a cool chick, easy going and spunky! şi nu pot fi departe, din moment ce fata spune clar că se relaxează şi face party cel mai bine In my bed, patul ei, patul ei. Elaine, din Noua Zeelandă e mai generoasă: My home...Ur home maybe? Pe pian, te rog, pe pian!
Cum nu mi-aş face cont pe WAYN, cercetarea mea continuă cu mărturii luate de la oameni dezamăgiţi, mai întâi. Măritişurile la final.
Uite-o pe Lissie. Lissie a gustat. După ce au tot bombardat-o prietenii că să-şi facă un cont acolo, a cedat nervos şi s-a dus. Au început abordările. Într-o singură zi, 27 de mesaje de la tot atâţia bărbaţi. Dar cum mai călătoreşte lumea, soro! Ea, in her twenties. Ei, unul de 52 de ani, altul de 47. Unul îi dădea, deja, mailul personal, simpatic, pentru un călător. here_to_xcite_u pe hotmail sau ceva pe acolo.
Toţi cu rucsacul în spinare, vedeţi şi voi prin poze. N-aş vrea însă să stau lângă fata aceasta în tren. Şi nici cu băiatul acesta, chiar de nu-i pui de dac, dar e numa' muşchi, numa' muşchi. De la bagaje, bre. Ia uitaţi ce are pe desktop. Peisaje pe care vrea să le exploreze!
Generalizez?
14 noiembrie 2007
blogulici
GRAMO, am inovatie de adus la dictionarul ala! ca in titlu. se refera la ce rezulta mai jos.
Despre noul coleg de blogosfera, caruia n-o sa-i spun, hai LOL, Ioane, pe ce te bazezi cand scrii asta?, a scris cel mai bine Florin Negrutiu, in Gandul. Vizualizez!
Ilici, Ilici, ueber alles!
desene animate!
Cine-l iubeşte pe Oblio? Cine?
Desene animate, in gara la Uricani, jurnalul unui posesor de Peugeot,dive, popi, tarie, Bahmuteanu, auzi cu capul si meditatori la fotbal. toţi şi toate se întâlnesc, bre, de o oră deja, pe CuratMurdar. Ai citit, da?
Desene animate, in gara la Uricani, jurnalul unui posesor de Peugeot,dive, popi, tarie, Bahmuteanu, auzi cu capul si meditatori la fotbal. toţi şi toate se întâlnesc, bre, de o oră deja, pe CuratMurdar. Ai citit, da?
13 noiembrie 2007
ai grija, femeie...
...ce pui pe tine când te duci la biserică şi şterge, naibii, rujul, cum pupi crucea cu el, aşa?
Şi dacă nu, dă repejor fuga la St.Petersburg! Ai magazin cu de toate ca să-ţi fie duminica mai tihnită lângă amvon.Au băgat şi colecţia de iarnă, au cămeşi şi numa'fuste, ţi-am zis să dai pantalonii ăia jos! şi toate-s din lână-lână! Şi nici nu-i scump!
Apropitara e nevastă de popă şi ea, şi în multe dimineţi de duminică a trântit uşile la dulap că nu ştia cu ce să se îmbrace la slujba ţinută de bărbatu' său. Spirit antreprenorial, a început afacerile în '90, când şi-a deschis un magazin de cosmeticale. Dar a simţit ea, domnule, că nu face deloc bine societăţii, a zis kanieţ filma şi apoi a deschis butica asta. Se cheama 12 praznice, cam câte au ortodocşii peste an.
Hai, ţi-ai rezervat biletul de avion către mama Rusie?
Preţurile şi alte detalii despre primul magazin de veştminte ortodoxe de la Petrograd, aici.Poza e făcută de Alexander Belenky de la The St. Petersburg Times
Graţie Luizei...
..am mai râs bine o tură şi înainte de masa de prânz (care azi nu e, dar rezistăm!).
vedeţi şi voi aici de ce nu s-o fi însurat Ludwig.
Mie îmi place faza de la min 1.34
vedeţi şi voi aici de ce nu s-o fi însurat Ludwig.
Mie îmi place faza de la min 1.34
ce frumos virus ai in par!
Stirea zilei vine de la China Daily care spune că în sudul Chinei tot mai multe elastice pentru păr se produc din prezervative reciclate! Hei, nimic nu se pierde! Totul se transformă, dar bacteria şi virusul rămân dârze în faţa schimbărilor! Chiar şi nenea HIV! Scandal!
Păi, de exemplu, până ce prinzi tot părul cu o mână şi îl tot aranjezi cu peria cum ţii elasticul? Da! În gură! Autorităţile spun că poate nu-s chiar reciclate, dar sunt speriate şi ameninţă cu inspecţii, că prea strigă Globul la China, în ultimul timp, după scandalul cu jucăriile toxice.
10 elastice din astea, reciclate (Save mother Earth!) costă 25 de fen, în pieţele lor, adică 80 de bani de-ai noştri. Chiar aşa, or fi ajuns şi în Dragonul roşu deja?
Poza e de pe Reuters, din vară, din China, de la parada modei cu rochii făcute tot din prezervative. Dar nefolosite.
12 noiembrie 2007
o existenta complexa
adevaratii bani care vin de la google
ia poftiţi poveste!
O maseuză a primit de la Google milioane de dolari. Nu, nu din reclame. Femeia abia îşi revenea după un divorţ, trăia ca vai de ea, poate, şi s-a angajat maseuză la Google pe când compania avea doar 40 de angajaţi.
I-au oferit 45o $ pe săptămână şi...ta taaaaaaam...acţiuni!
Femeia s-a pensionat şi şi-a vândut acţiunile. Acum are 52 de ani şi maseuza ei.
Povestea pe larg aici, în IHT
O maseuză a primit de la Google milioane de dolari. Nu, nu din reclame. Femeia abia îşi revenea după un divorţ, trăia ca vai de ea, poate, şi s-a angajat maseuză la Google pe când compania avea doar 40 de angajaţi.
I-au oferit 45o $ pe săptămână şi...ta taaaaaaam...acţiuni!
Femeia s-a pensionat şi şi-a vândut acţiunile. Acum are 52 de ani şi maseuza ei.
Povestea pe larg aici, în IHT
la prânz, supă
Saian Supa Crew - Angela
Mi-e dor, după şapte ani, de Paris, M6, l'ecume des pages, Les Deux Magots din colt, de Bar du Marche' de pe Rue de Buci şi glumele aferente, de Cinema Odeon, metrou cu miros de pipi, Monkey Club şi Man Ray şi multe altele. Şi mai e atât de mult până la primăvară!
apreciez pozitiv!
Citat găsit dând click pe următorul blog, sus, pe bară, obicei împrumutat nu mai ştiu de la cine.
Deci: "A human being should be able to change a diaper, plan an invasion, butcher a hog, conn a ship, design a building, write a sonnet, balance accounts, build a wall, set a bone, comfort the dying, take orders, give orders, cooperate, act alone, solve equations, analyze a new problem, pitch manure, program a computer, cook a tasty meal, fight efficiently, die gallantly. Specialization is for insects."
De aici, din Danemarca, adică.
ce personaj!
Răsfoiam FAZ şi am dat peste Ingrid Caven.
Ce viaţă!
De citit:Ingrid Caven - Jean-Jacques Schuhl.
A luat premiul Goncourt în 2000, recunosc, de aceea mi-o cumpărasem.
monica, puterile magice si khmerii rosii
în urma unui dialog dadaist cu un coleg, de la un joc de cuvinte am ajuns la Norodom Sianuk şi de acolo am întrebat (retoric, la ora aceea): chiar aşa, ce mai e cu khmerii roşii?
Răspunsul veni astăzi, în NYTimes.
Dacă mai aveţi întrebări şi vreaţi răspunsul prin alte ziare, menţionaţi aici, vă rog:)
de ce nu ma duc eu acum la benzinarie
...de teamă să n-o uit pe Goldie acolo.
Imaginaţi-vă că sunt oameni care merg la staţie şi nu, nu uită să plătească sau să dea bacşiş celui care şterge energic tot ce înseamnă geam pe maşina ta, ci îşi lasă maşina pe acolo.
De parcă sunt multe benzinăriile plasate tocmai în mijlocul civilizaţiei, să uiţi de ce ai mers pe acolo.
I s-a întâmplat unui neamţ (germanii- fiinţe distrate?). Faza e că omul plătise plinul înainte să plece.
Povestea e de aici.
azi de dimineata....
Tentativa de răceală trecu. Am un fix, noroc că merge: ghimbirul.
De plăcut îmi place melodia asta. Dar şi versurile sunt ce sunt!
Vincent Delerm- Tes parents
iubirea e un lucru împiedicat
Priviţi, admiraţi, vizualizaţi!
Purtătoarea acestui pantof fuge în sala pavată cu marmură. E roşie în obraji, iubirea nu se poate ascunde chiar aşa uşor. El o aşteaptă şi mai că ar fugi în întâmpinarea ei, să-i uşureze chinul...Întinde braţele, dar, în momentul următor, capul ei intră îi intră în gură, pe jos se strâng dinţi şi stropi de sânge, roşii ca pantofii ei.
Ea se împiedicase, exact cu un pas înainte. Urât.
Ea se împiedicase, exact cu un pas înainte. Urât.
Pantofii din imagine, o încântare pentru ochiul omului obişnuit cu opinca, merită orice preţ, nu?
Mai ales pentru o asemenea poveste romantică. Inimoşii de la Chloe i-au făcut. La numai 463 de euro.
Mai ales pentru o asemenea poveste romantică. Inimoşii de la Chloe i-au făcut. La numai 463 de euro.
Sună acum, pentru o entorsă ca la manualul de ortopedie!
11 noiembrie 2007
horror la bloc
Şi, cum stăteam şi aiuram pe internet, se ia, dintr-o dată, lumina.
Noroc că urla televizorul în iatacul vecin, pentru că eram aşa de concentrată că nici nu mi-aș fi dat seama de incident.
Tresar: o fi siguranţa şi doar în mare ştiu cum să redresez problema. Apoi mă gândesc unde am chibrituri, că lumânări se găsesc, inclusiv parfumate, uite aici, lângă mine.
Mă uit pe stradă, vizavi lumină, pe trotalul nostru întuneric, soro. E clar. E de la bloc şi 80% sigur că de la vecinii cu peretele comun care, ieri când dormeam, montau mobilă în peretele de care stă proptit şi patul meu, de se scuturau elefanţii de pe lenjeria de pat, de la atâtea vibraţii.
Şi or fi nenorocit blocul. Nu mă duce gândul decât la frigider şi la zmeurica din congelator. De ea îmi pare rău. Apoi aud o uşă deschizându-se, pe scară. Semn că şi vecinii încep să ia o atitudine. Nu ştiu ce gând fugitiv mă pune să scot şi eu capul pe coridor. Întuneric, nene. Să-l tai cu cuţitul. Şi, cum nu lumina decât laptopul, aflat la o distanţă considerabilă, nu fu chip să văd nimic, deşi lumina, am constatat cu toţii, nu vine pe scara blocului şi nu dă nici colţul.
Şi alt gând fugitiv m-a salvat de la o moarte violentă, probabil, cu lovituri de cuţit, sânge pe pereţi şi cadavrul topit în var nestins şi aruncat la trei răspântii, când o fi luna în ultimul pătrar. Fu teama. Am trântit răpide uşa, speriată rău de cremenalul ce putea tăbărî pe mine. După ce am încuiat şi sus, şi jos, că aşa m-au învăţat ai mei, am pus şi lanţul (cum ai mei nu m-au învăţat, că noi nu ţinem lanţ), m-am întors la tastatură, am trimis nişte twittere panicarde cum era eu să mor violent şi apoi a venit lumina.
Noroc că urla televizorul în iatacul vecin, pentru că eram aşa de concentrată că nici nu mi-aș fi dat seama de incident.
Tresar: o fi siguranţa şi doar în mare ştiu cum să redresez problema. Apoi mă gândesc unde am chibrituri, că lumânări se găsesc, inclusiv parfumate, uite aici, lângă mine.
Mă uit pe stradă, vizavi lumină, pe trotalul nostru întuneric, soro. E clar. E de la bloc şi 80% sigur că de la vecinii cu peretele comun care, ieri când dormeam, montau mobilă în peretele de care stă proptit şi patul meu, de se scuturau elefanţii de pe lenjeria de pat, de la atâtea vibraţii.
Şi or fi nenorocit blocul. Nu mă duce gândul decât la frigider şi la zmeurica din congelator. De ea îmi pare rău. Apoi aud o uşă deschizându-se, pe scară. Semn că şi vecinii încep să ia o atitudine. Nu ştiu ce gând fugitiv mă pune să scot şi eu capul pe coridor. Întuneric, nene. Să-l tai cu cuţitul. Şi, cum nu lumina decât laptopul, aflat la o distanţă considerabilă, nu fu chip să văd nimic, deşi lumina, am constatat cu toţii, nu vine pe scara blocului şi nu dă nici colţul.
Şi alt gând fugitiv m-a salvat de la o moarte violentă, probabil, cu lovituri de cuţit, sânge pe pereţi şi cadavrul topit în var nestins şi aruncat la trei răspântii, când o fi luna în ultimul pătrar. Fu teama. Am trântit răpide uşa, speriată rău de cremenalul ce putea tăbărî pe mine. După ce am încuiat şi sus, şi jos, că aşa m-au învăţat ai mei, am pus şi lanţul (cum ai mei nu m-au învăţat, că noi nu ţinem lanţ), m-am întors la tastatură, am trimis nişte twittere panicarde cum era eu să mor violent şi apoi a venit lumina.
Vio?
10 noiembrie 2007
mama, sunt la ziar!/ de cetit pe tron
Întregul număr al Dilemei Vechi din 9 noiembrie 2007.
Sub motto-ul Closetul la nevoie se cunoaşte, numărul este închinat locului în care cu toţii mergem, de ce să ne ascundem după hârtia igienică, şi, mai mult decât atât, numărul este unul festiv, dedicat Zilei Mondiale a Toaletelor, care la 19 noiembrie.
Sumarul arată cuprinde un argument (de parcă mai era nevoie, dar totuşi! )
un Scurt istoric al problemei făcut de Constanţa VINTILĂ-GHIŢULESCU, care scrie despre Umblători, primblători, ieşitori, lucruri VĂZUTE, TRĂITE ŞI SIMŢITE, un vocabular cuprinzător întocmit de Rodica ZAFIU, un Weltanschauung cu closet semnat de Vintilă MIHĂILESCU, o trecere în revistă a cestiunii, la chinezi, sub titlul o ţară, două sisteme, în viziunea Laurei RĂDULESCU, Alexandru OFRIM scrie despre Lectura la toaletă. Dilema ne oferă, evident, lucruri de citit (la toaletă?) iar la final, dar nu în ultimul rând, povesteşte despre cine altcineva mai e preocupat de idee, în lume şi, cu voia dumneavoastră, în ţară, adică eu, cu Grea e viaţa...blogul 1 moment in time, ăla despre toalete, ce mai.
Curat de cetit pe tron, nu alta!
deci carele la multi ani!
Zice in calendarul ortodox ca azi e ziua Sf. Apostol Sosipatru.
La multi ani, deci, cititorilor mei care poarta acest nume, tot ce va doriti, sanatate, bucurii, sarutari de maini doamnei si toate cele!
9 noiembrie 2007
citatul serii...
...vine de la Mircea Dinescu, in contextul marii suparari a presedintelui Basescu, dupa ce a dat cu ochii de lautarii romani pe strazile capitalei Norvegiei.
Citat aproximativ: "Bine că am identificat pericolul românesc! Vin ţiganii şi trag cu acordeoanele în norvegieni"
8 noiembrie 2007
gândul nu gândeşte pentru tine
...aşa că trebuie să o faci singur!
Domnilor şi domnilor, în imagine aveţi sondajul serii la ziarul Gândul.
Domnilor şi domnilor, în imagine aveţi sondajul serii la ziarul Gândul.
Domnii de acolo ne întreabă cine credem că îi umileşte mai mult pe români, în acest moment. Bine, întrebarea lor nu conţine virgulă.
Numai că ce n-au dat pe mere au dat, mai târziu, pe nişte pere urâte de tot.
Numai că ce n-au dat pe mere au dat, mai târziu, pe nişte pere urâte de tot.
Având întrebarea, citez, 'Cine credeţi că îi umileşte mai mult pe români în acest moment?' ni se oferă alternativa 'autorităţile române' - 'autorităţile italiene'.
După cei care au conceput acest sondaj de mare dificultate vor scrie de o sută de ori pe o foaie dictando 'autorităţile nu ne umileşte când ne umilesc', vor constata că economia de cerneală realizată cu dibăcie în urma eliminării virgulei s-a dus pe râpă, puţintel mai încolo.
lactobar la tot poporul!
În spatele Facultăţii de Arhitectură, după nişte perdeluţe ce păreau să se fi născut şi să fi fost spălate ultima oară în aceleaşi vremuri din care vine şi lactobarul, stătea el. Zău dacă ţin minte ce nume purta. Uşa de abia se vedea de după taraba pe care găseai vestigii ale lumii noi, dar dincolo, într-un semiîntuneric justificat parcă, dârză trona dovada epocii în care MBS era ceva ce nici hamburgerul nu are cum să fie astăzi.
Unul potrivit, cu mămăliguţa nici prea fleaşcă nici prea tare, evident, pe cât se poate fără cocoloaşe, cu brânzica proaspătă şi smântâna neîndoită cu apă sau făină şi, în vremuri bune, însoţit de un ou ochi, îţi putea face ziua mai bună. Azi, puţini mai cer mămăligă cu brânză şi smântână prin restaurante, darmite un pahar cu lapte bine bătut.
Şi uite aşa, încăperea în care doar sticlele de răcoritoare ar fi putut trăda trecerea timpului, el rămăsese locului, spre bucuria cunoscătorilor. În general, dintre cei care lucrau în zonă, câte un professor la Litere sau Arhitectură, studenţi, oricum, majoritatea de-ai casei.
Ei s-au schimbat, locul nu: măsuţe joase placate cu melacart, scăunele care scârţâie numai bine pe mozaicul proaspăt spălat, faţa de masă dintr-un damasc destul de uzat, meniu caligrafiat apăsat pe o hârtie zici că acum a fost scoasă din Fabrica de la Letea şi o sticlă care protejează tot acest aranjament de orice pată de mâncare.
Mâncare! Şi la ce preţuri!
Mă rog, nu gratis, dar pentru o hrană gătită nu chiar ca la mama acasă,deloc de lepădat, într-o atmosferă deloc strălucitoare a unei epoci mai puţin complicate. Care nu mai e. Nici epoca, nici lactobarul. V-aş fi îndemnat, dacă treceţi pe strada Academiei, să sprijiniţi o instituţie care, pe nedrept, e pe cale să dispară: lactobarul. Dar reduta aceasta a căzut. A mai rămas una, în Târgu Mureş. E legendar, am înţeles, şi lactobarul din Timişoara. În Polonia au rezistat mai multe vicisitudinilor. Aşa ca vivat lactobarul, carele a mai rămas şi, dacă o fi să câştig cinstit bani multi, o să deschid eu unul.
Ca să veniţi grămadă la o pogăcea şi o sana.
Salivez.
masochismul, ungurii si prostii (ma scuzati)
Scria Oana Dobre pe blogul ei cum nu-i plac protestatarii de la Budapesta. Că nu sunt previzibili, că azi sunt în stradă şi mâine nu. Şi multe alte lucruri. Opinia ei.
Un individ absorbit de strălucirea minţii sale a scris un comentariu şi a scos o axiomă pentru care vă rog, haideţi cu toţii, să aplaudăm! Din milă, evident.
Ceva de genul că oricum vecinii din stânga, cum te uiţi la hartă, greu leagă două vorbe. Sper că alea două vorbe nu sunt Imre Kertész, de exemplu.
____________________
Masochistă sunt eu, că citesc comentariile tuturor. Dar mă puteţi felicita, rar mai citesc comentariile cititorilor de ziare!
7 noiembrie 2007
leapsa'n blog
culmea lepşelor, obicei (re)înviat pe blog e legată de cum ar putea fi, cu timpul, limba română, de la atâtea bloguri, blogăreli şi alte obiceie. Vine de la Gramo.
m-aţi blocat! în afară de ce ştim cu toţii şi ce am mai văzut pe la voi, zău dacă îmi vine ceva!
revin.
m-aţi blocat! în afară de ce ştim cu toţii şi ce am mai văzut pe la voi, zău dacă îmi vine ceva!
revin.
6 noiembrie 2007
nu stiu daca va intereseaza
...dar, în timp ce lumea o caută pe Elodia, rumânii cu probleme sunt trimişi acasă din Italia, iar englezii se înfurie pe rromii pe care trebuie să-i întreţină de la bugetul local , în Trinidad Tobago, premierul Patrick Manning şi-a strigat bucuria pentru că a câştigat alegerile legislative. Păi felicitări, domnu' Manning, ce să zic?
5 noiembrie 2007
OK, recunosc
povestea ei nu m-a lăsat chiar stană de piatră, dar deja aştept cam de multişor finalul. mi-ar plăcea să fie vie. sau criminalul să nu fie principalul suspect. o chestie din asta.
capac la toate, acum două săptămâni fu Sfânta Elodie la franţuji şi nimeni nu a menţionat asta la ştiri. uff.
capac la toate, acum două săptămâni fu Sfânta Elodie la franţuji şi nimeni nu a menţionat asta la ştiri. uff.
La Roma, dupa incident
Şi am mai fost o dată la Roma şi mult m-am temut că n-o să mă lase nenea aceia să intru în ţara lor(aoleu, ţin să protestez pe această cale faţă de ziariştii care, cu bucuria că au făcut o mare descoperire lingvistică, spun ţara cizmă sau pur şi simplu cizmă, când se referă la Italia).
revenind: pe airport nenea italianul căruia i-am întins paşaportul (nu ştiu de ce nu-mi place să arăt buletinul, deşi poza e OK:)) nici nu s-a uitat în interior, când a văzut coperta de România, deci huo ziarele care spuneţi că toţi rumânii sunt huliţi pe străzi. Bine, să nu uităm părul meu bălai şi toate constatările pe care le-am auzit de-a lungul anilor: nu arăţi a româncă. Mă rog. Nu ştiu cum s-a uitat la actele unui pasager de pe aceeaşi cursă care, vă jur, semăna leit cu romul Mailat, ucigaşul de soţii de marinari! Mi-a fost frică de el şi mai sunt şi ipocrită pe deasupra, m-am liniştit când am văzut asupra lui o pungă de la duty free, semn că avea bani dinainte să se ducă la Italia, zic şi eu. Şi în firobusul 90 vorbea o tanti la telefon în româneşte şi nimeni nu i-a zis nimic urât. Eu nu am vorbit nici singură nici cu altcineva româneşte, deci nu ştiu. În rest: la ei iar fu soare pe când aici ploaie, la ei afişe la grămadă că au alegeri de toate felurile plus mitingul de care am scris mai jos, la ei stolurile de păsări care se duc spre Africa umplu malurile Tibrului de puah! de am fost văzută, sâmbătă seara, alergând râzând ca să evit marele noroc, după ce, evident, luasem unul în freză, iar la întoarcere mergând demnă cu coiful din Corriere, râzând de zgomote de puah! şi de alţi tineri care alergau. Deci am noroc, doamnelor şi domnilor!
Şi am mâncat o super salată pe terasă la Gusto, carele ieste un bar, restaurant, pizzerie şi o librărie la un loc! Nu mai era loc pentru desert, dar păreau aşa de bune!
revenind: pe airport nenea italianul căruia i-am întins paşaportul (nu ştiu de ce nu-mi place să arăt buletinul, deşi poza e OK:)) nici nu s-a uitat în interior, când a văzut coperta de România, deci huo ziarele care spuneţi că toţi rumânii sunt huliţi pe străzi. Bine, să nu uităm părul meu bălai şi toate constatările pe care le-am auzit de-a lungul anilor: nu arăţi a româncă. Mă rog. Nu ştiu cum s-a uitat la actele unui pasager de pe aceeaşi cursă care, vă jur, semăna leit cu romul Mailat, ucigaşul de soţii de marinari! Mi-a fost frică de el şi mai sunt şi ipocrită pe deasupra, m-am liniştit când am văzut asupra lui o pungă de la duty free, semn că avea bani dinainte să se ducă la Italia, zic şi eu. Şi în firobusul 90 vorbea o tanti la telefon în româneşte şi nimeni nu i-a zis nimic urât. Eu nu am vorbit nici singură nici cu altcineva româneşte, deci nu ştiu. În rest: la ei iar fu soare pe când aici ploaie, la ei afişe la grămadă că au alegeri de toate felurile plus mitingul de care am scris mai jos, la ei stolurile de păsări care se duc spre Africa umplu malurile Tibrului de puah! de am fost văzută, sâmbătă seara, alergând râzând ca să evit marele noroc, după ce, evident, luasem unul în freză, iar la întoarcere mergând demnă cu coiful din Corriere, râzând de zgomote de puah! şi de alţi tineri care alergau. Deci am noroc, doamnelor şi domnilor!
Şi am mâncat o super salată pe terasă la Gusto, carele ieste un bar, restaurant, pizzerie şi o librărie la un loc! Nu mai era loc pentru desert, dar păreau aşa de bune!
4 noiembrie 2007
din ciclul...
a murit cutare, urmează Gigi Becali, vă prezantez, în direct de la Roma, afişul dreptei peste unul al stângii, în contextul (mai are rost să îl pomenesc?) morţii soţiei unui marinar italian, după ce fu jefuită şi bătută cu cruzime de romul Mailat.
S-ar traduce (mă ierte Dumnezeu) : Finalmente! O femeie ucisă de un rom...Italia plăteşte cu sânge nebunia imigraţiei.
Urât!
Roma- noiembrie 2007
1 noiembrie 2007
o lupta-i viata, la metrou si pe internet
m-am enervat rau de tot cand am mers cu metroul si nu mi-a fost prea bine nici cand am primit a mia scrisoare in lant din viata mea.
asa ca am scris.
In Timeout de saptamana aceasta aflati cum arata o calatorie ideala cu metroul (not!) din La metrou, in lupta cu ceilalti si cum vad eu scrisorile de salvare, mailurile in lant, mass-urile si alte povesti care mi-au zgariat retina inutil, de-a lungul timpului. In sectiunea despre mituri urbane, pe care v-o recomand din toata inima (ma bag aiurea in seama, ca stiu ca cititi oricum) povestea mea, intitulata sugestiv Internautii au sufletul mare.
asa ca am scris.
In Timeout de saptamana aceasta aflati cum arata o calatorie ideala cu metroul (not!) din La metrou, in lupta cu ceilalti si cum vad eu scrisorile de salvare, mailurile in lant, mass-urile si alte povesti care mi-au zgariat retina inutil, de-a lungul timpului. In sectiunea despre mituri urbane, pe care v-o recomand din toata inima (ma bag aiurea in seama, ca stiu ca cititi oricum) povestea mea, intitulata sugestiv Internautii au sufletul mare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
