31 iulie 2007
owls are not what they seem..
iar cratimele nu sunt ceea ce par.
După ce am citit un comentariu de cititor într-un ziar ( nu, nu m-am lecuit) cuvântul dreptate scris drepta-te, mă simt prost că l-am ridiculizat pe A. că ne spunea pe blogul lui să ţine-ţi aproape şi că am râs de o tanti ingineră care a scris ţanţoşă un închide-ţi uşa de afişat pentru cei care nu ştiu ce înseamnă curentul.
Nu, de fapt nu la faculta-te te învaţă limba română, ci la şcoală, iar cei care sunt depar-te de înţelesuri nu trebuie neaparat să aibă o diplo-mă universitară. Nici cea de bacalaureat, măcar. Aia de absolvire a clasei a op-ta ajun-ge.
Mo-r!
După ce am citit un comentariu de cititor într-un ziar ( nu, nu m-am lecuit) cuvântul dreptate scris drepta-te, mă simt prost că l-am ridiculizat pe A. că ne spunea pe blogul lui să ţine-ţi aproape şi că am râs de o tanti ingineră care a scris ţanţoşă un închide-ţi uşa de afişat pentru cei care nu ştiu ce înseamnă curentul.
Nu, de fapt nu la faculta-te te învaţă limba română, ci la şcoală, iar cei care sunt depar-te de înţelesuri nu trebuie neaparat să aibă o diplo-mă universitară. Nici cea de bacalaureat, măcar. Aia de absolvire a clasei a op-ta ajun-ge.
Mo-r!
30 iulie 2007
asadar
Acum că se duce puţintel (naibii) canicula, putem face o recapitulare a ultimelor zile:
- se duce canicula.
A, uitasem, v-am mai zis.
- am o nouă obsesie culinară. E răcoritoare. Dar vai, se duce căldura! Revenind: avocado uns pe pâine, sare şi ce mirodenii preferaţi (cimbrul, eu, pentru asta) e foarte, foarte bun
- anul ăsta nu mi-am cumpărat încă pepene. Ezit: dacă îl iau din piaţă risc să dau peste ăia bătuţi de soare în ultimele zile. Acum nu mai sunt. A, v-am mai zis, vin vremuri mai bune. Dacă îl iau de la ipermarşe poate nu e dulce. Nu ştiu de ce mi se par toate industriale, pe acolo. În afară de avocado;) De mâncat am mâncat, totuşi. E bine să fii musafir.
- nu am mâncat nici caise.
- sunt leneşă. am fost toropită de căldură.
- am un cititor fidel, mai nou, undeva CLIŞEU unde se atârnă harta în cui. Maramureş plai cu flori, mai exact. Îi ştiu deja obiceiurile: dimineaţa devreme şi undeva la prânz. Ba chiar şi înainte de 5. Îmi imaginez că mă ceteşte când ajunge la lucru, în pauza de prânz şi înainte să plece.
- Cititorul fidel din Galaţi a mai rărit-o. L-o fi răpus căldura. Dar poate revine! Căldura pleacă! Nu v-am mai zis asta?
- Mâine mă văd cu o cititoare a blogului hălălantu'. E din Australia. Dacă mă ucide, mă taie în bucăţi şi mă topeşte în var nestins şi are de gând să toarne ce rezultă în canalele de la intersecţii acum cât e luna ciudat de galbejită şi plină, să ştiţi de unde mi se trage. I meet my readers , from time to time.
- Se duce căldura, v-am zis, nu?
- se duce canicula.
A, uitasem, v-am mai zis.- am o nouă obsesie culinară. E răcoritoare. Dar vai, se duce căldura! Revenind: avocado uns pe pâine, sare şi ce mirodenii preferaţi (cimbrul, eu, pentru asta) e foarte, foarte bun
- anul ăsta nu mi-am cumpărat încă pepene. Ezit: dacă îl iau din piaţă risc să dau peste ăia bătuţi de soare în ultimele zile. Acum nu mai sunt. A, v-am mai zis, vin vremuri mai bune. Dacă îl iau de la ipermarşe poate nu e dulce. Nu ştiu de ce mi se par toate industriale, pe acolo. În afară de avocado;) De mâncat am mâncat, totuşi. E bine să fii musafir.
- nu am mâncat nici caise.
- sunt leneşă. am fost toropită de căldură.
- am un cititor fidel, mai nou, undeva CLIŞEU unde se atârnă harta în cui. Maramureş plai cu flori, mai exact. Îi ştiu deja obiceiurile: dimineaţa devreme şi undeva la prânz. Ba chiar şi înainte de 5. Îmi imaginez că mă ceteşte când ajunge la lucru, în pauza de prânz şi înainte să plece.
- Cititorul fidel din Galaţi a mai rărit-o. L-o fi răpus căldura. Dar poate revine! Căldura pleacă! Nu v-am mai zis asta?
- Mâine mă văd cu o cititoare a blogului hălălantu'. E din Australia. Dacă mă ucide, mă taie în bucăţi şi mă topeşte în var nestins şi are de gând să toarne ce rezultă în canalele de la intersecţii acum cât e luna ciudat de galbejită şi plină, să ştiţi de unde mi se trage. I meet my readers , from time to time.
- Se duce căldura, v-am zis, nu?
29 iulie 2007
adica da!
" să ne plimbăm, să simţim viaţa la maxim!" spune un tinerel aflat aseară în Parcul Tineretului.
Ce uşor de mulţumit sunt unii! Ce înseamnă să vezi viaţa în roz!
Uite, pe voi ce v-ar face să simţiţi viaţa la maxim?
Ce uşor de mulţumit sunt unii! Ce înseamnă să vezi viaţa în roz!
Uite, pe voi ce v-ar face să simţiţi viaţa la maxim?
28 iulie 2007
27 iulie 2007
ca vitelul la poarta noua
si-a schimbat Polirom aspectul site-ului, de m-am simţit pierdută rău când am ajuns acolo. N-am mai văzut verde în faţa ochilor şi bine nu mi-a fost!
ma simt urmarita
Mergeam agale pe Magheru toropit de doar 33 de grade Celsius, când la trecerea de pietoni, cu un scaun pe cap si unul în mână trecea un muncitor. Erau alea două scaune pe care le văzusem lângă Tarascon, vă jur!
Mda, sunt aproape să schimb totuşi telefonul meu credincios care în 5 ani a totalizat 793 de ore de telefoane, date sau primite, cu ceva cu cameră. Sunt momente în viaţă pe care nu le poţi desena!
Mda, sunt aproape să schimb totuşi telefonul meu credincios care în 5 ani a totalizat 793 de ore de telefoane, date sau primite, cu ceva cu cameră. Sunt momente în viaţă pe care nu le poţi desena!
RRR*
dar ca de mileniu trei.
Mda, din toată povestea aceea pionierească în care trebuia să predăm hârtie, păpădie, castane şi textile (pentru ce, pentru ce?) îmi plăcea partea cu hârtia. Ca şi alţii care au scris despre asta, şi eu aveam un tată de nădejde.
Nu ştiu, însă, cum de îmi primea cineva la reciclat hârtia dusă de mine! Cum să consideri bun de reciclat volume întregi cu plenare, teze din aprilie şi alte spuse ale tovarăşului cu o singură ureche dar mult iubit chiar şi aşa.
Cum de îmi dădea tata aşa ceva şi cum de nu am primit nicio observaţie în momentul în care, lângă cântar, tovarăşul nota conştiincios pe caiet, în dreptul meu, un număr frumuşel de kilograme. Net peste al celorlalţi!
Ce calmă stăteam eu în timp ce colegii deveneau chiar agitaţi, pe măsura ce se apropia ziua Z a predării, când eu ştiam că aduce tata marfa. Şi cum veneau cu pacheţelele lor ruşinos de mici, la tovarăşul învăţător ceilalţi copii, şi cum apăream eu ţanţoşă, cu ditamai teancul de cărţi legate cu sfoară.
Anii trec, mii de copaci au murit, între timp, pe altarul scriiturii, iar sentimentul pionierului care îşi îndeplinea cu atâta succes norma la hârtie s-a schimbat într-o adevărată isterie. Să nu-mi văd colegii risipind hârtia! Lasă, că este. Deocamdată, măcelarule de copaci! Ia, scrie şi pe dos, dacă e doar pentru noi. Mai strânge rândurile. Unde e cutia în care strângem hârtia pentru reciclare? Niciun răspuns. Niciun răspuns. Niciun răspuns, da?
Răspunsul e aici, atunci. Copacul de hârtie ne ajută, dacă vrem. Dar trebuie să vrem. Vrem? De ce suntem nesăbuiţi?
______
RRR - recuperare, reciclare, refolosire, pentru copiii care nu au prins acţiunea cu elan tovărăşesc intitulată aşa
Mda, din toată povestea aceea pionierească în care trebuia să predăm hârtie, păpădie, castane şi textile (pentru ce, pentru ce?) îmi plăcea partea cu hârtia. Ca şi alţii care au scris despre asta, şi eu aveam un tată de nădejde.
Nu ştiu, însă, cum de îmi primea cineva la reciclat hârtia dusă de mine! Cum să consideri bun de reciclat volume întregi cu plenare, teze din aprilie şi alte spuse ale tovarăşului cu o singură ureche dar mult iubit chiar şi aşa.
Cum de îmi dădea tata aşa ceva şi cum de nu am primit nicio observaţie în momentul în care, lângă cântar, tovarăşul nota conştiincios pe caiet, în dreptul meu, un număr frumuşel de kilograme. Net peste al celorlalţi!
Ce calmă stăteam eu în timp ce colegii deveneau chiar agitaţi, pe măsura ce se apropia ziua Z a predării, când eu ştiam că aduce tata marfa. Şi cum veneau cu pacheţelele lor ruşinos de mici, la tovarăşul învăţător ceilalţi copii, şi cum apăream eu ţanţoşă, cu ditamai teancul de cărţi legate cu sfoară.
Anii trec, mii de copaci au murit, între timp, pe altarul scriiturii, iar sentimentul pionierului care îşi îndeplinea cu atâta succes norma la hârtie s-a schimbat într-o adevărată isterie. Să nu-mi văd colegii risipind hârtia! Lasă, că este. Deocamdată, măcelarule de copaci! Ia, scrie şi pe dos, dacă e doar pentru noi. Mai strânge rândurile. Unde e cutia în care strângem hârtia pentru reciclare? Niciun răspuns. Niciun răspuns. Niciun răspuns, da?
Răspunsul e aici, atunci. Copacul de hârtie ne ajută, dacă vrem. Dar trebuie să vrem. Vrem? De ce suntem nesăbuiţi?
______
RRR - recuperare, reciclare, refolosire, pentru copiii care nu au prins acţiunea cu elan tovărăşesc intitulată aşa
nu, păianjenii nu aduc ghinion!
precizare: păianjen, nu paianjen, păianjeni, nu păienjeni (pentru domnii şi domnişoarele de la televizor.)
cum mă pregăteam eu ieri să pornesc spre Clubul Ţăranului, că nu merit mai sus, văd ditamai păianjenul lângă geam, semn că se gândise să se ascundă taman în iatacul meu de soarele orbitor.
Mă speriu. Nu pot ucide arahnida pentru că ghinionul sporeşte! Intru pe mail şi văz surpriz'.
Ciocoamintirile primesc o dedicaţie, de la Textier, pe blog, în B24FUN.
Dacă e pe așa, să vină o şleahtă de păianjeni, abia-i aștept!
cum mă pregăteam eu ieri să pornesc spre Clubul Ţăranului, că nu merit mai sus, văd ditamai păianjenul lângă geam, semn că se gândise să se ascundă taman în iatacul meu de soarele orbitor.
Mă speriu. Nu pot ucide arahnida pentru că ghinionul sporeşte! Intru pe mail şi văz surpriz'.
Ciocoamintirile primesc o dedicaţie, de la Textier, pe blog, în B24FUN.
Dacă e pe așa, să vină o şleahtă de păianjeni, abia-i aștept!
26 iulie 2007
slăbitul se ia!
Ei drăcie!
Citesc în IHT (aici) că nu doar frigurile galbene, meningita, tifosul şi alte alea se iau de la om la om ci până şi obezitatea! Se citează un studiu publicat în New England Journal of Medicine.
Zău dacă am desprins de undeva că explicaţia ar fi că oamenii mănâncă deseori la aceeaşi masă şi nu ar face, împreună, niciun sport, ci dau cu ochii de opinia unui nene, Dr. Nicholas Christakis, a physician and professor of medical sociology at Harvard Medical School and a principal investigator in the new study, carele zice că prietenii îşi distorsionează unul altuia percepţia despre grăsime.
Aşa şi e, dacă ţi-e drag omul nici nu mai vezi că pune centimetri cubi pe el. NOT.
Dacă eşti prieten bun îi spui, şi nu pentru aspect, cum fac majoritatea, ci pentru respiraţie, de exemplu. Nu-mi place să sufli greu lângă mine, că îmi vine să te ajut şi nu pot. Inima aia bate pentru un volum mult mai mare. Coloana suferă, e ca şi cum ai căra un om în spinare.
În articol mai zice că la fel e şi cu pierdutul în greutate. Când ăla de lângă tine slăbeşte, pierzi şi tu kilograme. Staţi cu mine!
25 iulie 2007
ioi, tu!
n-ajunge că-mi ziceţi voi cum râdeţi, n-ajunge că mă peţiseră de la o televiziune să lescriu cuplete, scenete şi alte lucruri hazlii, că din cinci răspunsuri la cinci întrebări canalizatoare, aflu ceea ce bănuiam:
| You Should Be a Joke Writer |
 You're totally hilarious, and you can find the humor in any situation. Whether you're spouting off zingers, comebacks, or jokes about life... You usually can keep a crowd laughing, and you have plenty of material. You have the makings of a great comedian - or comedic writer. |
unii sunt oameni
Vio a fost om de nădejde pentru societatea lor, nu a noastră, şi a donat sânge.
Acum bagă pe gât fier, da' nu forjat.
Eu dacă nu pot dona, sunt mândră de donaţia ei.
Vio visează, dar şi donează. Voi ce mai aşteptaţi?
demascarea
Suspans! Balul se opreşte, din mulţime apare un tânăr justiţiar.
Du-te în sălaşul tău! [de negri]
Primeşte un pumn în plină figură.
Cu ochii pe frumoasa dansatoare, strigă, înfuriat:
E o sclavă fugită!
Lumea vociferează, nu se aştepta nimeni la aşa ceva. Din ochii ei curg lacrimi, un nod imens în gât. Şirul acuzaţiilor continuă. Se spune povestea...O femeie adaugă ceva cu gingii şi unghii curate.
E uşor de verificat, adaugă acuzatorul.
Ce ruşine!
Pusă la stâlpul infamiei, ruşinată, nu şi-a imaginat că balul acesta se poate termina aşa, pentru ea.
Cu lacrimi în ochi: îmi cer scuze, am comis o infamie... O ruşine.plâns în hohote.
Agitat că petrecerea a dat greş, maestrul de ceremonii găseşte puterea să strige: muzica, să cânte muzica!
Essa foi a verdadeira escrava Isaura, conchide un fan.
24 iulie 2007
23 iulie 2007
apel
Căldură ucigătoare.
Autobuzul ăsta nenorocit nu mai apare. Zici că era un orar, pe undeva? Nu. A, uite-l. Stai să mai sorb din ceaiul ăsta. Ice tea cald se mai cheamă că e Ice tea? A, îl pun pe asta.
***
Mult am mai lucrat! Rău e să te doară spatele! Şi autobuzul ăsta care nu mai vine. Stai să mă rezem de asta. Mamă, ce arde!
***
Haoleu, maică, rău mai cad florile astea din pomi! Nu mi-au dat nici făraş. Mătura asta de nuiele şi sacu' ăsta nenorocit. Ia, să le adun uşor, le iau cu mâna şi le pun în sac. Sete mi-e! Ai, şi mătura asta cum mă încurcă. Stai să o sprijin de asta.
***
Asta e maşina mea. Am cumpărat-o să mă mut dintr-un loc în altul.
O parchez în faţa blocului, dar ea nu trebuie să devină accesoriu spaţiului public.
Nu mai trasati drepte paralele pe caroserie, pentru că îmi imaginez că:
1. aveţi maşină şi ştiţi cât mă doare să o văd zgâriată,
2. nu aveţi maşină (nu mă privesc motivele) şi nu ştiţi cum e să o găsiţi dimineaţa zgâriată vizibil cu intenţie.
pai...
...astazi nu scoateti nimic de la mine.
poftim horoscop!
Be conscious of how people are responding to your presence today, MONICA. You may find that your jokes aren't being very well received. Don't dig the hole any deeper. The one you are sitting in may be deep enough. Relax and have someone else take a turn at the podium. Think before you open you mouth. Support the situation with positive words of encouragement instead of negative bits of criticism.
la revedere!
poftim horoscop!
Be conscious of how people are responding to your presence today, MONICA. You may find that your jokes aren't being very well received. Don't dig the hole any deeper. The one you are sitting in may be deep enough. Relax and have someone else take a turn at the podium. Think before you open you mouth. Support the situation with positive words of encouragement instead of negative bits of criticism.
la revedere!
22 iulie 2007
so what face o fapta buna
pentru că mă tot învârt în jurul cozii de nu ştiu când să scriu despre minciună, parcă m-ar cunoaşte, începe un tratat.
cetiţi aici şi aici, o să urmăresc şi eu totul cu mare atenţie şi poate mi-o veni cheful să înfloresc şi eu ceva.
Mă simt în vacanţă! Eu mă gândesc la ceva şi cineva scrie mult şi bine pe tema asta!
departe...
... în Detroit, la Wayne State University, predă Anca Vlasopolos.
Născută cu aproape 60 de ani în urmă la Bucureşti, Anca e fiica unui fost deţinut politic şi a unei supravieţuitoare a infernului de la Auschwitz.
La 14 ani ajunge în Statele Unite unde învaţă, scrie şi iar scrie.
Ce anume, citiţi aici.
o problema de geometrie pentru piciorul dumneavoastra
Se dă un poliedru complex ca în imagine, cu înălţimea de cel mult 5 cm, nişte piele din care se realizează o sanda, nişte nestemate, şi acelea cu feţe poliedrice, şi se încalţă mândră povestea de mai sus, pe care Marc Jacobs vrea să ne-o vândă cu 600 de dolari perechea, fără să ne lămurească de câte ori se înscrie volumul tocului acestei sandale în leafa unui funcţionar cadastral părăsit de soţie în urmă cu trei luni.
Urâte arătări! Or fi comode?
20 iulie 2007
tuturor ne e cald
pic received by mail, so I don't know the author. Please let me know, so I could give the credits.
Ciocoamintiri
A se citi cu un pătrăţel de ciocolată, măcar, la îndemână.
Aceasta o poveste bazată pe memoria gustativă, cu repere legate de ciocolată, un aliment din care pe vremea copilăriei mele rar găseai.
Pălise aurul epocii. Nici nu-mi imaginez cum ar înţelege un copil născut după '90 că viaţa unora se poate lega din momente în care apărea o ciocolată.
O enumerare fără pretenţii de clasament.
1. Zilele de naştere cu torturi de ciocolată. Nu conta câţi ani aveam şi nici că nu mâncam aşa ceva, dacă eram prea mică .Dar ce poţi face când ai un frate care-ţi îndeasă ciocalată pe gât ?
2. Când trecusem de trei ani şi mama mă întreba dacă vreau ciocolată răspundeam :
"Da-i chinevească?"
"De ce, Moni?"
"Că-i ca o cremă!" adică ceva mai bun decât produsele româneşti ce purtau titlul de ciocolată, pe atunci. Şi primeam un pătrăţel din acela, cu ambalaj foarte frumos, de pus la colecţie. peştişori, peisaje din China, chiar zgârie-norii din Shanghai.
3. Pentru cei care nu aveau rude sau prieteni în străinătate, ori pe cineva la shop, soluţia era ciocolata de casă (deşi tot trebuia să ai mai mult zahăr, unt şi lapte praf decât ceilalţi, pentru un asemenea lux). Mama ne răsfăţa cu tot felul de combinaţii delicioase. Dar farmecul ideii de ciocolată făcută în casă nu dispare aici: gândiţi-vă că cineva trebuia să lingă toate oalele alea, doar n-o să arunci bunătate de resturi în chiuvetă .Cea mai grea misie totuşi: să găseşti prin casă locul în care pitea mama tava cu ciocolata tăiată deja în bucăţi.
4. O pungă cu praf de făcut ciocolată caldă pe care mama o primise de la cineva care fusese la Viena. Cred că vreo 2 ani am tot băut, din când în când, o ciocolată bună, puţintel mai diluată, să ne rămână cât mai mult.
5. Ciocolata pe care bunica o primea pachet de la saşii plecaţi în Germania sau Austria.
6. Ciocolata ungurească de găsit, din când în când, la depozit, la domnul Frandeş, înainte de 89:Maci csokoládé, Africana şi ce mai era.Cu arahide ne plăcea.
7. O ciocolăţică Duplo pe care tanti Lica, prietena mamei, o adusese din Germania ( încă mai am ambalajul, undeva într-o carte, acasă la Târgu Mureş. De fapt trebuie să recunosc că aveam o colecţie întreagă, până la o ceartă cu fratele meu care s-a răzbunat distrugând-o.)
8. Prima Nutella pe pâine, acasă la Ioana Banc.
9. Ciocolată grecească Melissa ( ambalaj roşu cu albinuţe) cu care m-a servit o fată, acum 20 de ani, la Olimpiada de matematică. Fata e prietena mea bună şi acum (nu din cauza ciocolatei!), doar că e departe de tot, în Franţa.
10. Ciocolata oribilă (cu gust de sare şi de margarină) dar cu ambalaj frumos şi aranjată zici că era festivalul ciocolatei în orice alimentara din Chişinăul începutului anilor '90.
11. Ciocolată caldă îngrozitoare, cu arome care de care mai tâmpite, servită cu mare fast în localuri publice. Când colo e de la plic.
12. O ciocolăţică amară pe care am primit-o lângă o cafea de excepţie la Cafe de Flore, în Paris, la două porţi de locul în care şedeam pe Saint-Germain-des-Prés (foarte aproape de cuibuşorul lui Cioran, alte două porţi)
13. Hugs and kisses de Hersheys ( ce bombonele drăgălaşe, doar că americanii varsă zahăr cu ghiotura în dulciuri!) pe care l-am primit de la un tânăr inteligent şi blajin.
14. Ciocolată intitulată de casă ( 5 mii de lei vechi bucata, se lua de la poartă la fostul loc de muncă) (după care n-am mai avut voie)
14. Cea mai bună ciocalata caldă din Bucureşti ( cu gust clasic, Maya sau cu Grand Marnier, pentru cine nu e cu maşina) la Chocolat.
15. Ciocalată de la Cacao Sampaka, în Barcelona: 100% cacao: praf şi unt. Atât!
15. Ciocalată de la Cacao Sampaka, în Barcelona: 100% cacao: praf şi unt. Atât!
16. Ciocolată care de fapt nu e ciocolată, din praf de roşcove.
19 iulie 2007
proceduri
Se plânge lumea că e cald în casă. Dar eu rezist fără surse de răcire pornite.
Care e secretul meu?
- ceai cald
- limonadă cu ghimbir
- duşuri calde
- vestimentaţie adecvată (era să uit de treaba asta ieri când suna vecina de jos la uşă)
Și muzici ca cea de jos sau ca Summertime cu Janis Joplin.
18 iulie 2007
leapsa cu pagina 111
nu e cremşnit ca la Capşa
nici cutumă cum e leapşa!
Cândva demult, la începutul lunii, Hellene ne ruga să purcedem la leapşa cu pagina 111
Doamne, de când o ştiam şi cum se depărta de cercurile apropiate mie!
În ce constă leapşa asta, pentru cine n-a reuşit să afle până acum: in a deschide cea mai apropiata carte, la pagina 111 si a scrie primul paragraf.
Cum biroul e lângă raftul cu dicţionare nu cred că vreţi să ştiţi ce şi cum. Aşa că deschid prima carte de-mi place de când am aflat de dorinţa Hellenei pe care am avertizat-o că o să-i răspund când oi credea eu de cuviinţă dar nu prea târziu.
110-111:
[Câinele Julius lasă să-i scape un fir de salivă de cunoscător, pofta a aburit ochelarii ] Piciului, casa întreagă e o nalbă de grădină fierbând în propriul zahăr.
Daniel Pennac- Micuţa vânzătoare de proză, ed. Polirom.
Poftim!
Dacă nu v-au ajuns crizele de râs din Domnilor copii al aceluiaşi Penac, puteţi să continuaţi cu aceasta. E atât de drăgălaşă!
passiflora universalis
Se dă un flacon de Passiflora, pentru cei care nu pot dormi şi vor ceva uşurel, fără reţetă de la doftor.
Se cumpără, se ţine în casă. Se discută cu mama despre efectele benefice şi, cum nu e timp de mers la plafarul din Amzei, pentru că în altul nu păşesc, din motive de claustrofobie, se dăruieşte mamei flaconul respectiv, cu multe bulinuţe roz într-însul.
Se cumpără, se ţine în casă. Se discută cu mama despre efectele benefice şi, cum nu e timp de mers la plafarul din Amzei, pentru că în altul nu păşesc, din motive de claustrofobie, se dăruieşte mamei flaconul respectiv, cu multe bulinuţe roz într-însul.
La mama în vizită soseşte cumnata ei. Se discută despre drumuri lungi tocmai până în Italia, schimbat patul deci slabe şanse de dormit, se ajunge la beneficiile Passiflorei, cum nu e timp de mers la Plafar se dăruieşte flaconul.
Se merge cu el în Italia, în sud, în frumoasa localitate Calimera. Da, există. Se doarme bine, nu e nevoie de Passiflora, dar domnul gazdă, am uitat cum îl cheamă, că nu l-am cunoscut, are, într-o seară, un atac de panică. Soţia lui e în spital, el e bătrân, ba plânge ba e speriat. Cumnata mamei, mătuşa mea în consecinţă, îşi aduce aminte de flaconul cu Passiflora, strigă Calmo, calmo! îl pune pe Don Rigoberto sau cum îl cheamă să ia un bulin şi gata. Se întoarce, dă înapoi cutia mamei mele.
Cum-necum, cutia ajunge iar la mine. Drum lung în Europa, de teamă că nu o să pot dormi la câte paturi aveam să schimb, iau Passiflora cu mine, ce să fac? Agiung la capătul pământului, în ţinutul lui D'Artagnan unde bărbaţii adevăraţi mai poarta mustaţa răsucită, cam ca secuii, şi, de fapt, ca cei trei muşchetari, într-un castel unde se lasă cu o ceartă între cunoscuţii mei.
O doamnă apare în iatacul meu, să-şi revie, şi, cum nu ştiam să o liniştesc cu cuvinte puţine scot cutia. Nu îi spun nimic. Iau un pahar, torn nişte Armagnac, îi împing capsula pe gât şi o pun să bea. Misiune îndeplinită.
Se merge cu el în Italia, în sud, în frumoasa localitate Calimera. Da, există. Se doarme bine, nu e nevoie de Passiflora, dar domnul gazdă, am uitat cum îl cheamă, că nu l-am cunoscut, are, într-o seară, un atac de panică. Soţia lui e în spital, el e bătrân, ba plânge ba e speriat. Cumnata mamei, mătuşa mea în consecinţă, îşi aduce aminte de flaconul cu Passiflora, strigă Calmo, calmo! îl pune pe Don Rigoberto sau cum îl cheamă să ia un bulin şi gata. Se întoarce, dă înapoi cutia mamei mele.
Cum-necum, cutia ajunge iar la mine. Drum lung în Europa, de teamă că nu o să pot dormi la câte paturi aveam să schimb, iau Passiflora cu mine, ce să fac? Agiung la capătul pământului, în ţinutul lui D'Artagnan unde bărbaţii adevăraţi mai poarta mustaţa răsucită, cam ca secuii, şi, de fapt, ca cei trei muşchetari, într-un castel unde se lasă cu o ceartă între cunoscuţii mei.
O doamnă apare în iatacul meu, să-şi revie, şi, cum nu ştiam să o liniştesc cu cuvinte puţine scot cutia. Nu îi spun nimic. Iau un pahar, torn nişte Armagnac, îi împing capsula pe gât şi o pun să bea. Misiune îndeplinită.
Passiflora mea a călătorit, nu glumă şi, ce e de râs, nu m-a ajutat nici pe mine, nici pe mama, nici pe Auntie, ci pe tot felul de oameni de peste mări şi ţări.
Cine are nevoie de puţintică linişte sau chiar de somn, să-mi spună, doar!
Aceasta nu este o reclamă, da?
pe vremea cand...
iubirile erau altfel şi soarele era ucigător la doar 28 de grade
ca să cântaţi şi voi
Lui :
Monaco,
28 degrés à l'ombre
C'est fou, c'est trop
On est tout seuls au monde
Tout est bleu, tout est beau.
Tu fermes un peu les yeux, le soleil est si haut.
Je caresse tes jambes, mes mains brûlent ta peau.
Elle :
Ne dis rien,
Embrasse-moi quand tu voudras
Je suis bien,
L'amour est à côté de [D] toi.
Lui :
On est bien
Lui :
Monaco,
28 degrés à l'ombre
Tu ne dis plus un mot
J'éteins ma cigarette, il fait encore plus chaud
Tes lèvres ont le goût d'un fruit sauvage
Et voilà,
Comme une vague blonde
Tu m'emportes déjà.
Elle :
Ne dis rien,
L'amour est au-dessus de moi.
ia pitahaya, neamule!
o felie de Hylocereus undatus roşu, proaspăt, face bine la caniculă!
Dacă nu, daţi cu pepene. Am cetit undeva că ţinut mult la frigider, are gust de zăpadă dulce, hi hi.
explicatia mea
Pentru ca nu aveau cum să-şi distribuie benzile desenate, creatorii lor au apelat la locuitorii cartierului gotic din Barcelona. Le-au cerut zidurile şi le-au primit!
17 iulie 2007
e de inteles!
Citesc aici, în Gândul, că nişte cercetători neo-zeelandezi au ajung la concluzia că acei copii care sunt concepuţi în eprubetă sunt, în medie, mai înalţi cu 3 cm decât cei veniţi pe lume prin metoda strămoşească de ne-a ajutat să populăm Planeta.
Normal! Eprubetele sunt luuuuuuungi şi înguste.
Ce bine că nu se concep copiii şi în pahare Berzelius ori în baloane Erlenmayer! I-am recunoaşte pe stradă din prima!
Normal! Eprubetele sunt luuuuuuungi şi înguste.
Ce bine că nu se concep copiii şi în pahare Berzelius ori în baloane Erlenmayer! I-am recunoaşte pe stradă din prima!
16 iulie 2007
adunate...
ieri simţeam o apăsare şi nu ştiam de ce, până când mi-am amintit că azi era ziua lui Gwantser şi uite, după atâţia ani n-o să mai fiu prima care îi spune la mulţi ani pe mail. Şi apoi azi de dimineaţă telefonul meu mă alarma de zor că e ziua lui. Şi n-a trecut încă un an de când s-a dus şi tot nu şterg nimic legat de el de prin telefon, din mail, de unde oi mai avea...
azi a fost ziua mailurilor importante.
Astral mi-a răspuns la depeşa mea supărată şi brusc am M6. Nu ştiu cum. Bine că îl am, nu?
Au răspuns şi nenii de la Poliţie, despre incidentul din Pasaj, din urmă cu o lună şi şase zile, nu mai devreme, despre care vă povesteam...citez:
La sesizarea dumneavoastra inaintata pe adresa de e-mail a Brigazii de Politie Rutiera la data de 10.06.2007, va comunicam ca in urma verificarilor efectuate a fost identificat conducatorul autoturismului in cauza.
Acesta a declarat ca nu a imprumutat altei persoane autoturismul si ca la data respectiva nu a avut vreun incident in trafic.
Cum nu căutam altceva decât să fie luat puştanul acela la întrebări, ca să ştie că nu poate face la nesfârşit tâmpenii pe şosele, mă declar mulţumită.
În rest, mă pregătesc de marea baricadare. Canicula nu e bună.
azi a fost ziua mailurilor importante.
Astral mi-a răspuns la depeşa mea supărată şi brusc am M6. Nu ştiu cum. Bine că îl am, nu?
Au răspuns şi nenii de la Poliţie, despre incidentul din Pasaj, din urmă cu o lună şi şase zile, nu mai devreme, despre care vă povesteam...citez:
La sesizarea dumneavoastra inaintata pe adresa de e-mail a Brigazii de Politie Rutiera la data de 10.06.2007, va comunicam ca in urma verificarilor efectuate a fost identificat conducatorul autoturismului in cauza.
Acesta a declarat ca nu a imprumutat altei persoane autoturismul si ca la data respectiva nu a avut vreun incident in trafic.
Cum nu căutam altceva decât să fie luat puştanul acela la întrebări, ca să ştie că nu poate face la nesfârşit tâmpenii pe şosele, mă declar mulţumită.
În rest, mă pregătesc de marea baricadare. Canicula nu e bună.
beat this!
În iarnă, la o adunare mai miculuţă cu nişte fete care scriu bloguri, un nene care nu face aşa întreba mirat ceva de genul dar voi nu ştiţi alţi oameni decât bloggeri?
Întorc capul spre tejgheaua localului în care ne aflam, hotărâtă să-i răstorn ipoteza şi dau cu ochii de Blogariu.
Mda, bloggerii sunt printre noi.
Dar ce ziceţi că am fost la o petrecere şi am stat la masă lângă părinţii lui Vivi?
Ei?
Întorc capul spre tejgheaua localului în care ne aflam, hotărâtă să-i răstorn ipoteza şi dau cu ochii de Blogariu.
Mda, bloggerii sunt printre noi.
Dar ce ziceţi că am fost la o petrecere şi am stat la masă lângă părinţii lui Vivi?
Ei?
el e un nimeni?
Iată-l pe Petr Falc. Manechin ceh cu destin ciudat. La nume seamănă cu Peter Falk, Colombo adicătelea, iar la fizic cu Sergiu Nicolaescu, comisarul Moldovan. Altfel nu-l lua să spună iar cu ciuruitul...
Păi şi atunci părinţii lui cu cine seamănă?
13 iulie 2007
la umbra nucului batran...
a (coco)nucului ;)Dedicaţie Obliei, care va merge mai în toamnă tot în Placa Reyal şi poate mângâia pomul ăsta din partea mea...ce mică e lumea, nu?
Placa Reyal, Barcelona, iulie 2007
poftim destin si apreciere!
Mary Santpere i Hernaez, ramblistă de onoare, cum i-au spus cei de au plâns-o, după ce s-a dus dintre ei.
Barcelona, iunie 2007
protest
Noi, piersicile cele pufoase, care le dăm alergie celor care nu suportă să ne atingă decât ude, altfel fac brusc piele de găină, protestăm vehement faţă de cei care şi-au manifestat furia faţă de puful nostru drăgălaş şi au luat ciocanul cel mare (nu al lui Thor!) ca să ne dea în cap.
Aşa turtite cum suntem, şi de ne arătăm ţanţoşe în, poate, cea mai frumoasă piaţă din lume, Boqueria, nu credem să ajungem în casele oamenilor. Mai ales că doamna care ne-a adus pe tarabe ne-a pus lângă mândrele şi strălucitoarele nectarine.
Protestăm, cum spuneam, turtindu-ne pe zi ce trece! Şi apoi să vedem ce vă faceţi fără noi!
fereastra #6
La fereastra richichiHai lilu, hai lili
Şade Salvador Dali
Hai lilu, hai lili
Barcelona, iunie 2007
moomoo ASTRAL!
Ăia de la Astral mi-au scos M6 din grilă.
Pentru ei nu era decât un post TV într-o limbă ciudată.
Pentru ei, Capital, Zone Interdite si alte emisiuni erau prea lungi si fara femei goale.
Piei, Astral!
fugă mişelească
am păcătuit: pentru că am hălăduit aiurea prin oraş, se scurseseră vreo 4 ore în plus faţă de cea plătită domnului Cock şi parcărilor sale, şi, când am ajuns la caleaşcă, dacă am văzut că nu vine niciun băiat galben-albastru la mine să ceară banu'jos, am tulit-o.
nu mă judecaţi aspru, nu?
nu mă judecaţi aspru, nu?
si ce daca???
se da click aici
se da din coada de bucurie...
dar eu va intreb: si ce daca? a vandut cineva un blog? cineva dintre noi, muritorii de rand?
se da din coada de bucurie...
dar eu va intreb: si ce daca? a vandut cineva un blog? cineva dintre noi, muritorii de rand?
vara asta...
...o duc din nuntă în nuntă.
Mâine se mărită prietena mea Anda. Nuntă în livadă!
Cu cireşe la urechi,
MM.
Mâine se mărită prietena mea Anda. Nuntă în livadă!
Cu cireşe la urechi,
MM.
12 iulie 2007
11 iulie 2007
mai multe...
afară tare-i frumos! 'Jon a nagy ido', (vine vremea mare, in traducere liberă) cum striga bunica după noi să intrăm în casă, înainte să înceapă o ploaie mare.
fulgerele erau frumoase, cum veneam pe Splaiul Independenţei.
doar tunetele întârziau! Şi, până la urmă, tevatură cam mică pentru picurii ăştia timizi.
eu vreau o ploaie torenţială (să-mi spele maşina, da, sunt egoistă)
dilema mea, în Regie, cum puteau arăta două maşini atât de şifonate după accident când acolo viteza maximă admisă e 40 de kile la oră?
Dedicaţie:
vai, vai, vai şi dureeeeriii
iotiti breeee, vaporul cum pierii
şi marinarii cum moariii
moarii şi dă din chişioari!
click aici, adicătelea.
10 iulie 2007
ce diferenta!
apropo de ce scriam în iarnă, când eram client fidel al metroului bucureştean, şi de ce scrie Evenimentul Zilei aici. Degeaba au pus talpi galbene pe scările rulante, că unii le consideră ornamente.
Comparaţi cu situaţia următoare.
Metroul din Barcelona. Pe linia galbenă, de la Ciutat Olimpica încolo vreo 5 staţii nu mai merge trenul. Există un autobuz pe care îl poţi lua, pe acelaşiu traseu, ba cu staţii mai multe. Te anunţă oamenii frumos, de la Barceloneta ( o staţie înainte) ce opţiuni ai, la ieşirea din metrou o cohortă de angajaţi ai TMB te aşteaptă cu pliante pe care scrie ce spuneam mai sus, cu harţi, detalii de străduţe şi staţii. Te îndrumă spre poteca special creată să te ducă spre ieşirea unde aşteaptă autobuzul, la ieşire altă armată de oameni care îţi arată autobuzul. Nimeni nervos.
De ce ei da şi noi nu? De ce? Azi am pornit cu o secundă întârziere (pe ceas, giur!) la semafor şi nenea din spate şi-a pişcat claxonul. Mă întreb cât mai am până când, la un asemenea claxon cobor, blochez maşina pe avarii şi mă duc să-l întreb de sănătate pe grăbi-l-ar naiba de şoferul din spate?
Comparaţi cu situaţia următoare.
Metroul din Barcelona. Pe linia galbenă, de la Ciutat Olimpica încolo vreo 5 staţii nu mai merge trenul. Există un autobuz pe care îl poţi lua, pe acelaşiu traseu, ba cu staţii mai multe. Te anunţă oamenii frumos, de la Barceloneta ( o staţie înainte) ce opţiuni ai, la ieşirea din metrou o cohortă de angajaţi ai TMB te aşteaptă cu pliante pe care scrie ce spuneam mai sus, cu harţi, detalii de străduţe şi staţii. Te îndrumă spre poteca special creată să te ducă spre ieşirea unde aşteaptă autobuzul, la ieşire altă armată de oameni care îţi arată autobuzul. Nimeni nervos.
De ce ei da şi noi nu? De ce? Azi am pornit cu o secundă întârziere (pe ceas, giur!) la semafor şi nenea din spate şi-a pişcat claxonul. Mă întreb cât mai am până când, la un asemenea claxon cobor, blochez maşina pe avarii şi mă duc să-l întreb de sănătate pe grăbi-l-ar naiba de şoferul din spate?
uff..
mi-era dor de Prikoke, intru pe planeta moldova si gasesc la recomandari site-ul lui Andrei Toncu...Nu mai e. de un an aproape, s-a dus, cu Cristi Nemescu cu tot...site-ul a ramas...I strive to be the best film sound designer in Romania. Nici nu stiu daca ai ajuns...Cannes sper sa fie OK. uff, ce seara...
un tavan cu flori
Când ai un bar, te gândeşti serios la clienţii tăi. Să se simtă bine, să aibă mereu paharul plin, iar, daca au băut până n-au mai putut, când or cădea laţi pe jos şi n-o fi nimeni să-i ridice ci, dimpotrivă, în semn de prietenie, să se aşeze lângă ei, să aibă o privelişte frumoasă. Un tavan cu flori!
Un tavan cu flooooooooooooori
Şi un colţ uitat de cer
Un tavan cu flooooooooooooori
Este tot ce vă ofer
Barcelona, iunie 2007
9 iulie 2007
et in Andorra ego!
Paşte vaca andorreză
Vântu' tare-mi bate-n freză
Departare, departare
Tu ma innebunesti
Cat de grea e departarea cand esti tanar si iubesti
Andorra, iunie 2007
yeah!
sau cum sa te inchizi in casa intr-o frumoasa seara de vara.
aflu de la prietenul port tvr 1 difuzeaza mintenas o noua ecranizare a lui Forsyte Saga. Cine a fost fan Fleur, sau cine era indragostita de Soames stie despre ce discut.
Daca nu, poate va atrage ca e interzis pentru cei sub 12 ani si va garantez eu ca nu erau scene violente in film?
aflu de la prietenul port tvr 1 difuzeaza mintenas o noua ecranizare a lui Forsyte Saga. Cine a fost fan Fleur, sau cine era indragostita de Soames stie despre ce discut.
Daca nu, poate va atrage ca e interzis pentru cei sub 12 ani si va garantez eu ca nu erau scene violente in film?
dupa scaune, in jurul lumii
O aiureală în mai multe acte, promisă aici. Lămuriri, ca să nu mă trezesc cu acuze: totul a pornit de la o lungă călătorie pe care am făcut-o peste mări şi ţări. Mici amănunte m-au dus cu gândul la Douăsprezece scaune. Am vrut să le pun cap la cap, folosindu-mă din greu de citate. Ideea e să daţi click pe linkuri. În mare, vă duc la lucrurile care m-au pus să mă aştern pe râs/scris. Cum am adus modificări, pe ici, colo, mi-e şi jenă să pun ghilimele. Aşa cum mi-e jenă că nu le pun. Ce să mă fac? Până una alta, eu, una, m-am distrat. Sper să nu vă deranjeze prea mult.
Motto: „Scaunele sunt ale noastre, ale noastre, ale noastre!" Toată fiinţa lui striga aceste cuvinte. „Ale noastre!" ţipa ficatul. „Ale noastre!" îi dădea ecoul pipota.
Era o zi frumoasă de vară. N-aveai cum să-ţi dai seama, era mai frig ca în aprilie. Noroc cu floarea soarelui care, înflorită, te chema, parcă, să te arunci în lan. Dar nu e timp pentru aşa ceva. Călătorii noştri o iau la pas. E târziu şi trebuie să mâne undeva peste noapte.
Atragem atenţia asupra orăşelului Eauze, care are o poziţie foarte pitorească...În momentul de faţă, Eauze numără 3902 de locuitori.
- Kisa! Hai să renunţăm la goana după briliante şi să mărim populaţia oraşului la cifra de 3904. Ce zici? N-ar fi de mare efect?... Deschidem aici un Petits chevaux (tripou) şi de la aceşti Petits chevaux ne asigurăm o granda bucată de pîine... Da' stai să vedem mai departe.în acest oraş, întemeiat în secolul patru, s-au păstrat câteva biseici extrem de interesante. În afara de instituţiile administrative ale Republicii Franceze, există aici braserii, cafenele, hanuri, clădiri extrem de vechi, un muzeu arheologic şi chiar primul castel de apă, ridicat la porunca lui Napoleon al treilea. Nici vorbă de facultăţi muncitoreşti, şcoli de partid, şcoli de şapte ani, ori grajduri comunale.- Aici e de noi! şi-au spus într-un glas, îndreptându-se către Gélise, pârâiaşul ce străbătea, vesel, localitatea.
Dar, înainte ca prietenii să se fi apropiat de chei, atenţia lor fu atrasă de un obiect care plutea dus de curent înaintea bărcii.
— Un scaun! strigă Ostap. Administratore! Uite scaunul nostru cum pluteşte.
Asociaţii vâsliră spre scaun. El se legăna, se învârtea, se cufunda în apă, aparea din nou la suprafaţă şi se îndepărta de barca legatarilor. Apa pătrundea cu uşurinţă în pântecele lui sfârtecat. Era scaunul pe care-l desfăcuseră pe „Skriabin" şi care acum se îndrepta încet spre nicăieri.
***
Habar n-aveau cei doi fârtaţi că, între timp, nu prea departe, un individ mărunţel, roşcovan, pântecos cu ochi fulgerători se pregătea să vină spre ei. Sătul de statul în casă alături de Baia sa, maura adusă din Algeria, Tartarin din Tarascon, căci despre el este vorba, era gata să se lupte cu intruşii, el, cel care putea doborî şi leii. Nici gând să-i lase pe căutătorii de scaune să-şi facă mendrele prin Eauze! Aici nu e nici Moscova şi nici Tbilisi! Aici e Eauze şi nimic nu le va tulbura liniştea localnicilor. Zis şi făcut, Tartarin îşi luă degrabă bidiviul şi se îndreptă spre oraşelul de pe malul Gélisei. Oamenii aceia aveau nevoie de el, simţea el asta, în barba lui stufoasă!
Atragem atenţia asupra orăşelului Eauze, care are o poziţie foarte pitorească...În momentul de faţă, Eauze numără 3902 de locuitori.
- Kisa! Hai să renunţăm la goana după briliante şi să mărim populaţia oraşului la cifra de 3904. Ce zici? N-ar fi de mare efect?... Deschidem aici un Petits chevaux (tripou) şi de la aceşti Petits chevaux ne asigurăm o granda bucată de pîine... Da' stai să vedem mai departe.în acest oraş, întemeiat în secolul patru, s-au păstrat câteva biseici extrem de interesante. În afara de instituţiile administrative ale Republicii Franceze, există aici braserii, cafenele, hanuri, clădiri extrem de vechi, un muzeu arheologic şi chiar primul castel de apă, ridicat la porunca lui Napoleon al treilea. Nici vorbă de facultăţi muncitoreşti, şcoli de partid, şcoli de şapte ani, ori grajduri comunale.- Aici e de noi! şi-au spus într-un glas, îndreptându-se către Gélise, pârâiaşul ce străbătea, vesel, localitatea.
Dar, înainte ca prietenii să se fi apropiat de chei, atenţia lor fu atrasă de un obiect care plutea dus de curent înaintea bărcii.
— Un scaun! strigă Ostap. Administratore! Uite scaunul nostru cum pluteşte.
Asociaţii vâsliră spre scaun. El se legăna, se învârtea, se cufunda în apă, aparea din nou la suprafaţă şi se îndepărta de barca legatarilor. Apa pătrundea cu uşurinţă în pântecele lui sfârtecat. Era scaunul pe care-l desfăcuseră pe „Skriabin" şi care acum se îndrepta încet spre nicăieri.
***
Habar n-aveau cei doi fârtaţi că, între timp, nu prea departe, un individ mărunţel, roşcovan, pântecos cu ochi fulgerători se pregătea să vină spre ei. Sătul de statul în casă alături de Baia sa, maura adusă din Algeria, Tartarin din Tarascon, căci despre el este vorba, era gata să se lupte cu intruşii, el, cel care putea doborî şi leii. Nici gând să-i lase pe căutătorii de scaune să-şi facă mendrele prin Eauze! Aici nu e nici Moscova şi nici Tbilisi! Aici e Eauze şi nimic nu le va tulbura liniştea localnicilor. Zis şi făcut, Tartarin îşi luă degrabă bidiviul şi se îndreptă spre oraşelul de pe malul Gélisei. Oamenii aceia aveau nevoie de el, simţea el asta, în barba lui stufoasă!
***
Asociaţii intrară alergînd vioi, ca nişte mânji, în pasajul de lângă primărie, unde se afla Brocanta de care li se spusese înainte să purceadă la drum.
Chiar înainte să intre, dădură cu ochii de ceea ce căutau de atîta amar de vreme. Unul
din scaunele lui Ippolit Matveevici, sub o droaie de cârpe şi chiar cu o mătură sprijinită de el. Alături, un bărbat care şedea liniştit pe habar n-avea el ce valoare. Ah, picioruşele lor curbate. Nici măcar cretonul nu se stricase, nu se închisese la culoare şi nici nu se decolorase. Era curat şi strălucea, de parcă atunci ieşiseră de sub supravegherea grijuliei Klavdia Ivanovna.
Chiar înainte să intre, dădură cu ochii de ceea ce căutau de atîta amar de vreme. Unul
din scaunele lui Ippolit Matveevici, sub o droaie de cârpe şi chiar cu o mătură sprijinită de el. Alături, un bărbat care şedea liniştit pe habar n-avea el ce valoare. Ah, picioruşele lor curbate. Nici măcar cretonul nu se stricase, nu se închisese la culoare şi nici nu se decolorase. Era curat şi strălucea, de parcă atunci ieşiseră de sub supravegherea grijuliei Klavdia Ivanovna.
- Astea sunt? întrebă Ostap.
- Doamne, Doamne, repeta întruna Ippolit Matveevici. Astea, ce mai vorbă? Dar observ că nimeni nu ştie ce ar putea zace sub auria-i tapiserie? Cum să le pui laolaltă cu toate vechiturile astea?
- Doamne, Doamne, repeta întruna Ippolit Matveevici. Astea, ce mai vorbă? Dar observ că nimeni nu ştie ce ar putea zace sub auria-i tapiserie? Cum să le pui laolaltă cu toate vechiturile astea?
- Pentru orice eventualitate, să controlăm, zise Ostap, străduindu-se să fie calm.
Se apropie de un omul care se tolănea pe scaun şi-l întrebă:
- Mi se pare ca scaunele sunt aduse de la Moscova?
- Da!
- Şi sunt de vânzare?
- De vânzare!
- La ce preţ?
- Preţul încă nu-i fixat. La noi lucrurile se vând la licitaţie.
Se apropie de un omul care se tolănea pe scaun şi-l întrebă:
- Mi se pare ca scaunele sunt aduse de la Moscova?
- Da!
- Şi sunt de vânzare?
- De vânzare!
- La ce preţ?
- Preţul încă nu-i fixat. La noi lucrurile se vând la licitaţie.
Ostap simţea o poftă nebună de a cânta.
***
Lui Tartarin numai de cântat nu-i ardea. În timp ce venea spre Eauze, auzea tot mai multă lume povestind despre cei doi străini veniţi în orăşel. Ba că au straie ciudate, ba că abia rup franceza, ba că au ochii vicleni. Nu-i nimic, eu lupt şi cu leii, pot să le vin uşor de hac, îşi spuse cu obidă Tartarin.
***
- Se adaugă cincisprezece la sută taxa de consignaţie, răspunse domnişoara.
- Ei, ce să-i faci! Poftim!
Ostap scoase portofelul, numără două sute de franci vechi şi apoi se întoarse spre directorul general al întreprinderii:
- Dă-mi treizeci, scumpuţe. Dar mai repede: nu vezi că domnişoara aşteaptă? Ei?
Dar Ippolit Matveevici nu făcea nici cel mai mic gest de a scoate banii.
- Ei? Ce te uiţi la mine ca un soldat la un păduche? Ai înnebunit de fericire?
- N-am bani, îngăimă în cele din urma Ippolit Matveevici.
- Cine n-are bani? întrebă Ostap foarte încet.
-Eu.
- Dar cele două sutare?!
- Le-am... m-m-m... le-am pierdut. Ostap se uită la Vorobianinov şi-i cântări repede din ochi faţa puhavă, obrajii verzi şi pungile de sub ochi.
- Dă încoa' banii! îi şopti el cu ură. Ticălos bătrîn! (...)
Ippolit Matveevici, care-şi venise în fire, interveni în discuţie.
- Daţi-mi voie! ţipa el cît îl ţinea gura. De ce taxă de consignatie? N-am auzit niciodată de o asemenea taxă! Ar trebui să preveniţi lumea. Refuz să plătesc!
- Bine, spuse domnişoara cu blândeţe. Aranjez eu acuşi totul.
Luă chitanţa, se duse la funcţionarul care conducea licitaţia şi îi spuse câteva cuvinte. Acesta se ridică îndată în picioare. Barba îi lucea în lumina putemicelor becuri electrice. Era barba stufoasă. Ghiciţi că era Tartarin, da?
- Potrivit regulamentului licitaţiilor, declară el cu glas răsunător, persoana care refuză să achite valoarea completă a obiectului cumpărat trebuie să părasească sala. Licitaţia pentru adjudecarea scaunelor se anulează.
- Ei, ce să-i faci! Poftim!
Ostap scoase portofelul, numără două sute de franci vechi şi apoi se întoarse spre directorul general al întreprinderii:
- Dă-mi treizeci, scumpuţe. Dar mai repede: nu vezi că domnişoara aşteaptă? Ei?
Dar Ippolit Matveevici nu făcea nici cel mai mic gest de a scoate banii.
- Ei? Ce te uiţi la mine ca un soldat la un păduche? Ai înnebunit de fericire?
- N-am bani, îngăimă în cele din urma Ippolit Matveevici.
- Cine n-are bani? întrebă Ostap foarte încet.
-Eu.
- Dar cele două sutare?!
- Le-am... m-m-m... le-am pierdut. Ostap se uită la Vorobianinov şi-i cântări repede din ochi faţa puhavă, obrajii verzi şi pungile de sub ochi.
- Dă încoa' banii! îi şopti el cu ură. Ticălos bătrîn! (...)
Ippolit Matveevici, care-şi venise în fire, interveni în discuţie.
- Daţi-mi voie! ţipa el cît îl ţinea gura. De ce taxă de consignatie? N-am auzit niciodată de o asemenea taxă! Ar trebui să preveniţi lumea. Refuz să plătesc!
- Bine, spuse domnişoara cu blândeţe. Aranjez eu acuşi totul.
Luă chitanţa, se duse la funcţionarul care conducea licitaţia şi îi spuse câteva cuvinte. Acesta se ridică îndată în picioare. Barba îi lucea în lumina putemicelor becuri electrice. Era barba stufoasă. Ghiciţi că era Tartarin, da?
- Potrivit regulamentului licitaţiilor, declară el cu glas răsunător, persoana care refuză să achite valoarea completă a obiectului cumpărat trebuie să părasească sala. Licitaţia pentru adjudecarea scaunelor se anulează.
Mda, Tartarin trecuse de la lupta corp la corp cu leii, la războiul psihologic.
Cei doi prieteni şedeau înmarmuriţi.
- Vă rog să părăsiţi sala! le spuse funcţionarul. Efectul fu grandios. În public izbucniră râsete batjocoritoare. Ostap nu izbutea totuşi să se scoale. De multă vreme nu mai primise o asemenea lovitură. Nu se aştepta să i se întâmple asta tocmai aici...
- Vă rog să părăsiţi sala! le spuse funcţionarul. Efectul fu grandios. În public izbucniră râsete batjocoritoare. Ostap nu izbutea totuşi să se scoale. De multă vreme nu mai primise o asemenea lovitură. Nu se aştepta să i se întâmple asta tocmai aici...
Dar Tartarin uitase brusc de ordinea ce voia s-o restabilească în Eauze. Urma să păstorească o licitaţie extrem de complexă, după cum spuneau toţi cei care veniră să caşte gura. Printre exponate, o piele de leu. De când aştepta momentul ăsta! Câte n-avea el de dovedit la el în Tarascon, chiar! Îl sudui, în gând, pe prinţul Gregory de Montenegro, urî momentul în care căzu în capcana lui, dar se felicită pentru dramul de inteligenţă pe care îl fură, se pare, de la Ostap. Luă pielea regelui animalelor, şi-o puse în spinare şi dus fu. Tarasconul avea să-l primească mai ceva ca pe un rege. Era eroul lor. Nimeni nu îndrăznea să-l întrebe cum fu lupta cu leul şi de ce nu i-a adus inima pe o tavă.
***
Cu o inimă de leu, Ostap dormea liniştit, fără să sforăie. Beregata şi plămânii lui funcţionau perfect, aspirând şi expirând conştiincios aerul. Braţu-i vânjos atârna pînă la podea. Simţind cum îi bate pulsul la tâmplă, Ippolit Matveevici îşi trase sus mâneca dreaptă până peste cot, îşi înfăşură braţul gol cu un prosop pluşat, se duse la uşă, îşi scoase briciul din buzunar şi, după ce calculă din ochi distanţele din odaie, răsuci comutatorul. Lumina se stinse, dar camera rămase totuşi uşor luminată de razele albăstrii, ca de acvariu, ale felinarului din stradă.
- Cu atît mai bine, şopti Ippolit Matveevici. El se apropie de căpătîiul lui Ostap şi, după ce ridică foarte sus mîna în care avea briciul, îl înfipse apoi cu toată puterea în beregata lui Ostap, trase îndată afară briciul care pătrunsese cu loată lama şi sări spre perete. Marele maestru scoase un sunet asemeni celui pe care-l face chiuveta de bucătărie cînd se scurg ultimele picături de apă. Lumina care venea din stradă se aşternea pe băltoaca neagră ce se formase pe podea.
„Ce-o fi cu băltoaca asta? se gândi Ippolit Matveevici. Ah, da, sânge... Tovarăşul Bender a decedat."
„Ce-o fi cu băltoaca asta? se gândi Ippolit Matveevici. Ah, da, sânge... Tovarăşul Bender a decedat."
Porni spre centru. Nu se grăbea, căci n-avea de ce. Nu-l urmărea nimeni. Marele maestru 0. Bender îşi dormea somnul de veci în căsuţa roz.
***
La castelul din Malliac, Monica Vasilievna Malaia se trezise de puţin timp şi abia îşi sorbise ultima picătură din ceai. O străfulgeră un gând negru şi în urechi auzea, ca de departe, cuvintele dragului ei O, spuse în glumă, când veni, odată, vorba la trecerea pe celălalt tărâm.
"A iubit şi a suferit. A iubit banii şi a suferit că n-avea destui. Capul său, cu o luminoasă frunte înaltă, încadrată de bucle negre ca pana corbului, a fost gasit îndreptat spre soare. Picioarele lui zvelte, purtând pantofi nr. 42 sunt îndreptate spre aurora boreală. Trupul -înveşmântat în haine albe ca zăpada; pe piept - o harfă de aur cu încrustaţii de sidef şi notele romanţei: Adio, sat ce-ai răsărit. Răposatul tânăr se îndeletnicea cu pirogravura în lemn, ceea ce rezultă din legitimaţia descoperită în buzunarul fracului său şi eliberată la 23/8/1924 sub nr. 86/1662 de către artelul meşteşugăresc «Pegasul şi Pamasul»." Şi s-ar fi dat dispoziţie să fie înmormîntat cu pompă, cu discursuri si fanfară, iar pe piatra funerară să fie săpată inscriptia: „Aici odihneşte cunoscutul termotehnician şi distrugător Ostap-Suleiman-Berta-Maria Bender-bey, al cărui tată a fost supus turc şi a murit fără să-i lase fiului sau, Ostap-Suleiman, nici cea mai mică moştenire. Mama răposatului a fost contesă şi a trăit din venituri neprovenite din muncă."
Avea să afle că Ostap al ei nu mai e. Ţipătul ei, ca al unei lupoaice rănite de moarte, ajunse până în mijlocul pieţei, pătrunse sub pod şi, respins de pretutindeni de zgomotele orăşelului ce se trezea, începu să slăbească şi peste o clipă se stinse. De pe acoperişurile ude se revărsă pe străzile Eauzei o minunată dimineaţă de vară. Oraşul porni în marşul său de fiecare zi.
Oameni buni!
Atentie mare: nu s-a spus tot adevarul cu privire la cautarea celor Douasprezece scaune!
Cercetarile au mers pe doua planuri, iar Ilf si Petrov au stiut tot timpul asta, dar nu au catadicsit sa ne spuna si noua, celorlalti!
Investigatii minutioase au dat la iveala, insa, adevaratul fir al aventurii.
Cine ar fi ghicit ca Ostap Bender a stat de vorba cu Tartarin din Tarascon? Pe cine ar fi dus cu gandul ca multe dintre scaune au ajuns hat departe in sudul Frantei?
Dar ca o femeie suspina adanc, intr-un castel, dupa Ostap?
Cititi aici, ca sa aveti o imagine corecta asupra aventurii. Finalul e in coada de peste, e drept, dar e sfasietor. Pregatiti batistele brodate in casa cu monogram! Plansul va fi permis, de aceasta data!
limitarea lecturii...
... e un mare păcat dar, uneori, scuzabil.
Alte avertismente înainte de a intra în locul acela unde grea e viaţa şi-i pustie, când gândeşti şi n-ai hârtie, aici.
8 iulie 2007
vrăjitorii
Cine nu e admis la Hogwarth, poate învăţa lucruri interesante şi aici!
Barcelona, iulie 2007
7 iulie 2007
si totusi..
Câte piane poţi avea într-un castel cu 20 de camere?
(NB: s-a interpretat Bach şi Diabelli)
Chateau de Malliac, Montreal du Gers, Gascogne, France, iunie 2007
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
